Amintirea mea și a lui

3.

  - Ai găsit ?
    Gândurile mele sunt întrerupe de Gabriela care răsfoiește niște caiete în Kaufland, cu speranța că o să găsească unul de matematică.
    Are părul prins în coada,niște balerini negrii și o rochiță galbenă cu floricele roșii. Zâmbetul ei este întotdeauna molipsitor. Îmi place să îmi petrec timpul cu ea.

    Eu sunt la raftul paralel și fac același lucru. Nu și-a luat nimic pentru liceu fiindcă ăsta era un pretext foarte bun să ieșim și să stăm până mai târziu în oraș fără ca ai mei să obiecteze.
  - Ai mâine matematică? o întreb
  - Nu.
    Începe să râdă și se uită la mine.
  - Te-ai plictisit deja? mă întreabă
    Mă uit la ea și îi arunc în joacă o radieră.
  - Haha,nu m-am plictisit,dar îmi e foame! În plus, mama știe oricum că ajungem mai târziu acasă. I-am spus că ai un profesor rău de mate și trebuie neapărat să ai caiet, cu toate că tu nici nu îl cunoști încă, dar ea nu trebuie să știe și asta, îi răspund și încep să râd și eu.

    După ce plătește toate cumpărăturile și le îndeasă în niște pungi, ne deplasăm către casă.
    Amândouă arătăm ridicol dar Gabriela zâmbește întruna. Sunt foarte fericită că ziua aceasta a fost atât de reușită. Sper ca toți acești 4 ani să fie așa.

     Îi spun orarul pe care îl am mâine și îi vorbesc despre profesorii cu care diriginta a zis să avem multă grijă.
    O persoană cunoscută îmi apare în raza vizuală.
  - Gabi, ăla nu-i Adrian? îmi întrerup singură propoziția.
     Adrian poartă un tricou alb, niște teniși negri și blugi gri.
    Gabriela își ia ochii din telefon și se uită mai atent în fața noastră.
   - Cred că da, îmi răspunde.
     Îl însoțește un alt băiat, brunet, cu o bluză vișinie, niște teniși albi și o pereche de blugi negri. Nu îl cunosc și nu îi văd foarte bine fața.
  - Și tipul de lângă ? întreb de data aceasta mai mult pentru mine
    În secunda 2 mă trezesc țipând după fostul meu coleg. Nu prea înțeleg de ce fac asta, nu îmi stă în fire.
  - Adriannn!
    Se întoarce și îmi zâmbește, iar băiatul de lângă el se uită cu o privire curioasă la noi. Cel mai probabil habar nu are ce se întâmplă.

    Se opresc amândoi și îi fac semn Gabrielei să grăbim pasul pentru a-i ajunge.
  - Uite-o și pe Clara! Ce faceți măi? V-ați mutat împreună deci?
  - Da, ne-am mutat azi, îi spun iar Gabi dă din cap.
    Cel mai mult vorbește cu mine, în rest nu începe niciodată o discuție cu cineva și nici nu pare foarte interesată atunci când i se adresează vreo persoană.
  - Acestea sunt fostele tale colege, Adi?
     Îi aud vocea și băiatului brunet pentru prima dată. Este plăcută și nu mă simt stânjenită în fața lui, chiar dacă este un străin.
- Normal, tu vezi ce frumoase sunt? Cum să am eu colege urâte ? începe Adrian să se laude.
Îmi dau ochii peste cap și observ că privirea tipului este ațintită asupra mea.
Simt deja un nod în gât și îmi dau părul după ureche.

     Mergem pe stradă toți 3, iar eu și Gabriela râdem la fiecare propoziție a lui Adi și a băiatului a cărui nume încă nu l-am aflat.
    Adrian a fost foarte amuzant încă din generală și știam că o să vină și el la București, doar că nu mă așteptam să îl văd chiar azi.

  - Cum te cheamă?
    Mă uit să văd de unde a venit întrebarea și cui i-a fost adresată. Constat că brunetul se uită la mine.   
    Încerc să îmi găsesc cuvintele.
  - Clara, îi spun iar el se uită în dreapta mea.
  - Dar pe tine?
    Această întrebare este pentru Gabi, dar ea nu pare prea tentată să-i răspundă.
  - O cheamă Gabriela, îi răspund eu în locul ei.
    Se uită la mine cu o privire care mă face să mă simt foarte stânjenită. Are niște ochi căprui atât de frumoși. Nu vreau să mă uit insistent la el fără să spun ceva.
  - Pe tine cum te cheamă? reușesc să îl întreb
  - Daniel.
    Îmi zâmbește și pentru prima dată îi zâmbesc și eu.
 
  - Copii, eu trebuie să vă las, îl aud pe Adrian care stă în fața noastră
  - Cred că trebuie să plec și eu, îmi spune Dani și se duce către Gabriela.
    Prima dată nu înțeleg de ce, dar apoi observ că o ia în brațe.
    Vreau să îmi mut privirea, dar în același timp sunt foarte uimită și pot doar să asist la apropierea fizică dintre cei doi.

    Dani abia o atinge, îmbrățisarea este foarte scurtă și observ acest lucru. Gabriela este iritată până peste cap. O cunosc și sunt sigură că i-ar trage o palmă, dar se rezumă să zâmbească fals.
    Îmi las privirea în pământ și decid să merg  în continuare . Nu înțeleg de ce nu a vorbit cu ea în tot acest timp și acum face asta.
    În secunda următoare, două brațe mari și calde îmi înfășoară talia, iar bărbia lui se odihnește pe umărul meu preț de câteva clipe.
    Inima îmi bate atât de tare,dar îi întorc gestul.
    Parfumul său îmi inundă nările și este atât de plăcut să îl simt aproape de mine.

    Când se depărtează ușor îmi feresc privirea de ochii lui.
Simt că îmi ard obrajii și nu sunt în stare să îi vorbesc.
    A îmbrățișat-o pe Gabi întâi pentru a vedea eu diferența.
    Nu am crezut niciodată că am să întâlnesc un băiat pe stradă, o să ne îmbrățișăm înainte să ne vedem fiecare de drum și o să mă simt atât de ciudat cum o fac acum.
  - Vă salut, fetelor! ne spune și pleacă împreună cu Adrian.

    Ajunse în cameră, nu schimb multe cuvinte cu Gabriela.
    Mă gândesc la el...
    Nu mi-a spus numele de familie, știu că este la același liceu cu mine, a intrat cu o medie destul de mare și că nu stă foarte departe de apartamentul nostru. Mi-a spus strada, dar încă nu cunosc nimic pe aici și nu îmi pot imagina pe unde vine locul ăla.
  - Ce face Dani?
    Mă uit la ea și nu îmi dau seama dacă a zis chestia asta sau doar era în capul meu.
  - Poftim? o întreb
  - Știu că te gândești la el, îmi spune și stă cu brațele încrucișate în fața mea.
  - Cine a spus că mă gândesc la el?

    Mă ridic de pe scaun.
    Nu vreau să recunosc asta, nu m-am îndrăgostit de el, sunt doar puțin curioasă. Plus, nu pare genul să aibă o iubită.
    E ceva la băiatul acela care îmi spune că nu prea ar vrea să aibă relații și nu risc să fiu părăsită. Nu am avut un iubit până acum și nu vreau să trec printr-o despărțire în primele luni de liceu.
  - Eram acolo și eu când v-ați îmbrățișat de parcă pleca mâine în armată, îmi spune și se trântește în pat
  - Și pe tine te-a îmbrățișat, îi răspund
    În capul meu se derulează din nou scena aia și chiar vreau să cred că diferența pe care am observat-o a fost doar în capul meu.
  - În primul rând, sper, pentru binele lui, să nu o mai facă. În al doilea rând, la voi a fost diferit.
    Gabriela îmi citește parcă gândurile, dar tot nu vreau să recunosc asta și nu îi mai răspund.

    Își ia niște pijamale roșii cu buline albe din dulap și se îndreaptă către baie. E aproape 11.
    Toată ziua am fost în oraș, iar după ce am ajuns din nou acasă m-am gândit doar la el. Îmi pun o agendă și un pix în rucsac și sper ca mâine să uit complet de întâlnirea cu el. Îmi iau și eu o pijama neagră cu alb și aștept ca Gabriela să iasă.

     Stau în pat. Lângă mine ea a adormit de câteva minute.
Încerc de aproape o oră să fac același lucru, dar nu reușesc.
    E 12 jumate. L-am căutat la prietenii lui Adi pe facebook. L-am găsit în cele din urmă. Îl cheamă Daniel Costea.
    Nu i-am dat cerere de prietenie, dar m-am uitat peste pozele lui, i-am găsit și contul de Instagram  iar la descriere am văzut și Id-ul de la snap.

    Las telefonul pe noptieră și îmi pun capul pe pernă.
    Nu am crezut niciodată în dragostea la prima vedere.
Nu credeam că o să schimbăm câteva replici și fluturii din stomac își vor face deja apariția în câteva minute.
    Îi văd fața de fiecare dată când închid ochii și mă strâng singură în brațe cu speranța că o să pot mima atingerea lui.

    Mă ridic din pat încet și îmi iau tricoul cu care am fost îmbrăcată azi, în speranța că ceva din parfumul lui a rămas pe el.
    Mă întorc înapoi și îl țin strâns lângă mine cu speranța că voi adormi.
    A spus că suntem la același liceu, o să îl caut și poate o să îmi mai vorbească, măcar odată.
Nu știu ce simt încă, dar nu am de pierdut nimic dacă aflu.