Dincolo de Apus - Volumul I

Capitolul 3

"Iubirea ne face să plonjăm în necunoscut și apoi ne dă curajul de a rezista.- Pam Brown"

         Se spune că de ce ți-e frică nu scapi. Nu știu de ce mă gândesc la asta acum. Stau în brațele bărbatului de care sunt profund îndrăgostită. Poate ar trebui să închid ochii și să încerc să dorm și eu puțin. Dar nu pot. Dintr-odată mă copleșesc tot felul de gânduri. Mereu m-am întrebat dacă atunci când oamenii pleacă din viața ta, e mai bine să îi lași sau nu?! Unii pleacă pentru o zi, alții pentru o lună, un an sau chiar o viață. Iar acel moment numit "despărțire" este unul dintre cele mai grele momente prin care un om trece, în a lui viață.

          Îmi place să cred că totul în jurul nostru se întâmplă cu un scop. Într-o balanță a credibilității, "îmi place" cântărește mai mult decât "cred". Poate că de cele mai multe ori, scopul a fost atins, însă sunt momente în care nu înțeleg motivul pentru care se întâmplă anumite lucruri. Unul dintre acele momente este că oamenii din jurul tău vin și pleacă, iar când se întâmplă asta, în urmă rămâne o tristețe profundă. Problema cea mai mare este că doar persoanele de care te atașezi cel mai mult pleacă și o fac atunci când nu te aștepți, când deja s-a creat o legătură, când dincolo de o simplă prezență, s-au clădit sentimente mai puternice de atât – o iubire. Nu există grad de comparabilitate. Uneori cred că acei oameni au venit în viața noastră pentru a ne ajuta să înțelegem cât de sensibili și de puternici putem fi, că nu avem nevoie de nimeni să fim fericiți, alteori mă contrazic.

A învăța să nu te atașezi de nimeni și nimic, probabil este una dintre cele mai grele și mai importante lecții de învățat în viață. Și totuși, cum poți reuși dacă tu ești de așa natură încât să te apropii de oricine din jurul tău, indiferent dacă merită sau nu? Ce vină are sufletul tău minunat, cald, pur, inocent și sensibil că se atașează mult prea rapid? Că este curios să descopere. Că simte nevoia de un mediu nou, de cunoaștere, de evadare, de siguranță, de apartenență, de necunoscut.

          Sufletul este călător. Prin visele noastre, prin gândurile altora, prin dorințe și frustrări. Un călător nu călătorește niciodată singur, tocmai de aceea el are nevoie de un așa zis " partener". Când există lucruri în comun, sufletele sunt compatibile. De aceea doare despărțirea. Și doare al naibii de tare. Se spune că timpul vindecă chiar și cele mai urâte răni, dar oare chiar așa este?! Probabil nu vom ști niciodată cu adevărat. Sunt momente în care aș vrea să dau timpul înapoi, dar dacă aș face asta oare ar fi bine?

          Viața este ca un râu care își urmează cursul, iar noi, oamenii, în încercarea de a schimba ceva, riscăm să provocăm dezastre și mai mari. Chiar dacă legăturile se păstrează și dincolo de această despărțire, cu toții știm că nimic nu va mai fi la fel.

          Sunt momente în care nu înțeleg,  de ce unii oameni aleg să plece, iar de cele mai multe ori se întorc, dar prea târziu. Când până și timpul le este dușman. Se spune că oamenii vin și pleacă pentru a ne da cele mai importante lecții de viață. De a învăța să lupți pentru a deveni mai puternic, de a conștientiza că nimic nu e simplu sau ușor, că nimic din ce se întâmplă repede nu va dura o veșnicie, că pentru a avea ceva de durată trebuie să faci sacrificii, dar împreună, că așa cum nimic nu e imposibil, totul este posibil, că atunci când simți că nu mai merge, să nu cedezi, ci să lupți pentru ceea ce a fost frumos și să faci să fie în continuare.

De aceea, lecția învățată de-a lungul timpului este să prețuiești fiecare clipă petrecută alături de cineva, ca și cum ar fi ultima. Pentru că una dintre ele, chiar va fi!