Dincolo de Apus - Volumul I

Capitolul 8

"Dragostea este genul de copac ale cărui fructe nu cresc pe crengi, ci la rădăcină."

-Bruce Boyd

                      Soarele meu care strălucea în fiecare zi, a devenit ca un apus fără sfârșit, iar ce se afla dincolo de acesta, avea să rămână încă un mister. Nu mai știam nimic de Elian de mai bine de două săptămâni. După criza mea de furie în care i-am blocat numărul de telefon, la două zile l-am deblocat. Cumva sufletul meu încă mai avea speranța că va primi o explicație. Îmi era atât de dor de el și parcă întreaga natură îmi simțea tristețea. Deși era aproape jumătatea lunii mai, afară era o vreme închisă. Ploua aproape în fiecare zi, iar temperatura era destul de rece pentru această perioadă. Până și ciripitul păsărelelor suna ca o melodie tristă, de despărțire. Îi simțeam lipsa și nu înțelegeam de ce a avut acel comportament și m-a lăsat atâta timp, așa, fără nicio explicație.

                        Urăsc bărbații neasumați și iresonsabili. În toată această perioadă am încercat să mă axez mai mult pe muncă. Totodată, o aveam pe prietena mea cea mai bună, care deși era la o distanță fizică destul de mare, legătura spirituală dintre noi era mult mai puternică. Ne-am cunoscut în primul an de facultate, și de atunci am fost mereu apropiate. A fost singura persoană care m-a înțeles mereu, care mi-a fost aproape și care nu m-a judecat niciodată pentru alegerile făcute. Este ca o soră pentru mine. Este prietena pe care oricine și-ar dori-o, dar nu orișicine o poate avea.

                       În dimineața zilei de joi, mă îndreptam către birou. Am ajuns mai devreme decât am anticipat. Mereu mi se întâmplă asta. Când plec devreme și merg lejer, ajung foarte repede, iar când plec mai târziu și mă grăbesc, întârzii. Șefa mea, era și ea deja la birou și se bucurase mult că eu am ajuns prima. M-a invitat în biroul ei și m-a informat că în această seară voi pleca cu alți doi colegi din alt departament, în Amsterdam, pentru un proiect al instituției la care lucram. Era un proiect important la care participau membrii ai mai multor companii, din diverse domenii de activitate și cum eu mereu mi-am dorit să particip la unul, am fost cumva selectată pentru acest proiect. Wow, eram super încântată. Nu-mi venea să cred. Partea bună este că pe ceilalți doi colegi îi cunoșteam destul de bine și aveam să facem o echipă formidabilă. Acest proiect dura o săptămână.

                   În acea zi nu am mai lucrat, am avut liber să-mi fac bagajul, deoarece la ora șapte seara aveam zborul direct către Amsterdam. Mi-ar fi plăcut oricare oraș din Olanda, deoarece lalelele sunt florile mele preferate, iar Olanda este renumită pentru acest aspect și faptul că voi ajunge în acel colț de rai unde se găsesc cele mai frumoase lalele din lume, era ca un vis împlinit. Mi-am pregătit mai multe ținute office, câteva casual și sport, și mi-am pus și două rochii elegante, de seară, în cazul în care se organiza vreo petrecere, să am pe ce să mă pot baza. Mereu am preferat să am lucruri în plus la mine și să nu le folosesc, decât să am nevoie și să nu am la cine sau ce să apelez.

                   Pe la ora patru și jumătate, mi-am chemat un Uber și am plecat spre aeroport. Drumul era cam de o oră și până mă întâlneam cu colegii și treceam de linia de control, era fix timpul suficient pentru a fi la timp la poarta de îmbarcare. M-am întalnit cu cei doi colegi, Robert și Mihai, și ne-am îndreptat spre poarta noastră.

                    Băieții m-au lăsat să stau pe locul de la geam, ceea ce mă făcea foarte fericită. Îmi plăcea să privesc imaginea de dincolo de nori și pentru că era seară aveam să prindem si apusul, preferatul meu. Zborul avea să dureze trei ore. În timp ce priveam cum ne înălțam deasupra norilor, ușor, ușor se putea observa cel mai frumos apus văzut vreodată.