Războiul Dantelelor - Cartea întâi: Moştenirea

11. Dreptatea lui Georges

Georges ajunse într-un târziu la Fontainebleu. Coborâ din trăsură şi intră în palat, ignorând frumosul teatru chinezesc. Când intră în galeria lui Henri al II-lea, toţi îşi întoarseră capul spre noul venit şi toţi îl recunoscură, pe mândrul şi frumosul conte d'Etioles.

Într-adevăr, Georges era foarte cunoscut la curtea regală: toate doamnele cochete roiau în jurul lui, numai ca să-i smulgă un zâmbet sau o privire , deoarece el era tare chipeş , galant , isteţ , curtenitor şi cu simţul umorului. Partea bărbătească îl privea cu o invidie amestecată cu admiraţie, deoarece prea puţini gentilomi se puteau lăuda cu prietenia şi încrederea regelui, iar el se număra printre aceia.

Georges paşi mândru în mijlocul nobililor şi răspunse la salutul domnilor cu mâna şi la cel al doamnelor, cu un surâs. Un muschetar se aproprie de el.

- Nu ne-am mai văzut demult domnule căpitan!

- Într-adevăr domnule d'Etioles. Ce vânt prielnic, vă readuce la curte?

- Cu adevărat am fost absent în ultima vreme, dar a sosit vremea să îndrept acest lucru. În curând, mă voi însura şi am de rezolvat anumite probleme.

- Felicitările mele atunci! Dacă mă scuzaţi acum...

Şi salutând, se îndepărtă.

- I-a te uită cine se lăsă văzut!?...Contele d'Etioles!

Georges se întoarse şi salută respectuos.

- Marchize Philippe de Dangeau, ce surpriză!

- Surpriza sunteţi dumneavoastră domnule conte, adăugă o voce încântătoare.

- Respectele mele,doamnă Henriette d'Angleterre.

Galant, îi sărută micuţa mâna.

- Într-adevăr, sunt o surpriză?

- Desigur, domnule! Cum să nu fiţi, după o absenţă atât de lungă?!Aţi fost cumva bolnav?

- Doamne Dumnezeule! exclamă Henriette. Ştiţi doar că regele nostru nu suportă oamenii bolnavi , la fel de mult cum pentru Maiestatea sa curtenii nu sunt niciodată obosiţi. Sper că nu v-aţi atras dizgraţia regelui!

- Nu vă speriaţi, Alteţă. Am fost într-adevăr bolnav, dar bolnav din dragoste...

- Te compătimesc Georges, zise prinţesa cu o urmă de tristeţe tutuindu-l, fiind una din vechile sale cunoştinţe. Boala aceasta este dintre cele mai grave şi deseori e fără leac. Şi te-ai vindecat?

- De dragoste? Nu! Doar de durerea pricinuită de ea.

- Marchize de Dangeau, vă rog să ne scuzaţi! Am să vi-l răpesc pe domnul d'Etioles.

Georges îi dădu braţul prinţesei şi se îndepărtară suficient ca să nu fie ascultaţi de o ureche indiscretă.

- Se aud nişte zvonuri, despre o nouă însurătoare!

- Aşa este,dar spre deosebire de întâmplarea cu Grace, nu e implicată aici nici o constrângere.

- Dacă aţi şti câte femei de la curte au răsuflat uşurate la auzirea veştii că nunta cu Grace a fost anulată!chicoti ea. Ce păcat că vor fi iar deza - măgite, şi încă într-un timp atât de scurt... Cât despre domnişoara Warringhton , am îndepărtat-o de la curte şi i-am cerut să se retragă în provincia sa. A avut o purtare absolut scandaloasă! Nu am nevoie de o astfel de domnişoară, în suita mea.Cine este norocoasa?

- Numele ei este Mignon d'Assirois.

- Oh, pe ea nu o cunosc, dar am avut plăcerea să-l cunosc pe răposatul marchiz! Un om tare încântător...