5 septembrie 1638 - doi copii se nasc în aceaşi zi: unul este Louis, moştenitorul tronului Franţei, un copil aşteptat şi dorit de o naţie întreagă; al doilea este Adèle, rodul legăturii adultere a doi nobili şi a cărui naştere este tăinuită. Doi cop...
Louis stă îngenuncheat în naosul catedralei Notre-Dame şi se roagă. În onoarea sa, în jurul bisericii au fost aprinse peste patru mii de făclii iar altarul este luminat de zeci de lumânări. Sub bolţi mii de voci intonează, acompaniate de orgile şi viorile regelui, cântările sfinte, peste care răzbate puternic vocea episcopului care oficiază ostiile ritualice. Slujba îl încântă; nu este decât un alt spectacol pe scena uriaşă al cărui actor principal îi place să fie.
Priveşte peste umăr, cu coada ochiului: în spatele lui sunt regina mamă, cardinalul, prinţii şi ducii, şi fratele său, Philippe, pudrat, cu părul negru ondulat ca al femeilor. Îl priveşte cu un amestec de curiozitate, dispreţ şi superioritate. A auzit că merge din bal în bal, cu o perucă blondă, îmbrăcat în femeie, înconjurat de nobili tineri, care se clatină pe încălţările lor cu tocuri înalte, parfumaţi ca nişte târfe şi vorbind afectat ca fetele tinere şi tulburate. Are multe pentru ce să caute iertare!Alături de Philippe, îl vede cu nemulţumire pe amantul său, frumosul conte de Guiche şi pe doamnele de Choisy şi de Fiennes, două intrigante care-l acoperă cu linguşeli şi-i împărtăşesc toate zvonurile. Nişte hrăpăreţi guralivi!
Slujba s-a încheiat şi Louis se ridică, urmat de episcop şi se îndreaptă fără grabă, spre uşile bisericii, acum deschise larg. Mulţimea adunată ovaţionează la apariţia sa, în timp ce curtenii se înclină de-o parte şi de alta a aleii.
Le măsoară cu privirea pe femeile ce întârzie să-şi plece privirea, mai mult din obişnuinţă. În ultima vreme, din grupul nepoatelor cardinalului nu-şi mai poate lua ochii de la cea mai tânără, de la mignona Marie Mancini, căruia până acum nu-i dăduse prea multă atenţie. În lumina aurie a lumânărilor şi a făcliilor o găseşte nespus de frumoasă, cu bogatul ei păr negru şi privirea sa vie şi plină de un foc tainic, dar trece mai departe, fără să întoarcă capul.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Dar rămâne ispita şi o dorinţă covărşitoare de a o revedea. E chiar surprins de această senzaţie de regret şi de nerăbdare care îl cuprinde. Încearcă să-şi alunge din minte faptul că mama sa şi cardinalul îl irită tot mai des în ultima vreme, prin reamintirea faptului că în curând va trebui să-şi aleagă o soţie.
Să iubească o femeie, să o ia de soţie? De ce să facă asta când poate trece de la un trup la altul, după bunul său plac, la întâmplare, din obişnuinţă, după fantezia sa?! În fiecare zi îi mulţumeşte lui Dumnezeu că i-a dăruit această viaţă plină de surprize, de emoţii, de putere şi de plăceri.
Gândul îi zboară apoi spre o după-amiază de august, când el şi Raoul au plecat să călărească în pădurile de la Fontainebleau, cavalcadă ce s-a transformat cu iuţeală în o întrecere prietenească între ei doi. Ce zi glorioasă! Doar ei doi, departe de suită, tineri şi nebuni, asudaţi din pricina efortului depus, liberi şi veseli, fără a visa măcar că peste câteva zile, Raoul îl va înştiinţa că îl va părăsi din nou.
