Războiul Dantelelor - Cartea întâi: Moştenirea

7. Ziua se reiau jocurile nopţii

Dimineaţa următoare , Adèle se trezi cu un ciudat dar plăcut , sentiment de bucurie . Îşi alese o rochie de culoarea cojilor de portocală , frumoasă prin simplitatea ei , care o făcea să se simtă mereu bine , când cineva bătu uşor la uşă .

- Cine o fi ?bombăni ea .

Deschise şi erau cei trei spadasini . Adèle îi primi şi le spuse să o urmeze la ea în cameră . Se postă în faţa oglinzii :

- Ei , ce este ?

Lartigues , care nu încetase să o privească straniu de când intrase , zise zâmbind şmecher :

- Pentru cine ne facem atât de frumoasă , porumbiţo ?...

Tânăra roşi puternic şi dădu un nou motiv , de zâmbete .

- Pentru Raoul , zise ea pisicindu-se un pic.

- Hei , şi ce mai face micul ştrengar ?întrebă vesel Cauvignac .

- Oh , nu mai e mic deloc , iar în vitejie nu s-a schimbat nimic...doar m-a salvat aseară !

- Salvat ?se miră Couette ,căruia nu-i scăpă acest detaliu .Cum aşa ?!

- Păi , am fost atacată aseară , recunoscu ea cu o voce mică .

- Mii de draci !!Vezi ce ţi se întâmplă de nu te însoţim ?

- Gata acum ; nu o să se mai întâmple , promit solemn !De ce aţi venit totuşi , aşa de devreme ? zise ea în timp ce-şi aranja buclele.

- Păi , ştii că am început să facem acele cercetări pe care ni le-ai cerut , începu Lartigues .

- Şi ce aţi aflat ?

- Am cercetat în oraşele din preajma Parisului şi nu am găsit nimic. Şi dacă au existat copii , toţi au fost înregistraţi !

- Înţeleg , Lartigues ! zise ea cu o voce neutră .

- Nu te îngrijora , marchiză . Văzând că nu avem nici un rezultat am revenit la primele noastre bănuieli ...

- Adică , părinţii tăi sunt parizieni !continuă Couette , vorba începută de Cauvignac . Îmi pare rău să te dezamăgesc , marchizã , dar nici aici nu am avut succes !

Adèle păli . Cei trei se simţiră , dintr-o dată , foarte nenorociţi . Lartigues încerca să o îmbuneze:

- Dar am găsit câţiva nobili , care ar fi putut să...

- Am înţeles ; ceea ce bănuiam demult , s-a adeverit ! Nu are rost să ne mai amăgim...sunt o bastardã !...

Cei trei văzură că în ochii ei apărură lacrimi , oricât încerca Adèle să ascundă acest lucru . Cauvignac zise mişcat :

- Bastardã sau nu , nobilă sau nu ...tot aceeaşi Marchiză eşti şi vei fi !Nimic nu s-a schimbat şi nici nu se va schimba ; ce contează că eşti altfel ?

- Noi te vom iubi oricum , zise şi Couette .

Lartigues se aproprie de ea şi zâmbindu-i în oglindă , îi zise punându-i în păr , un trandafir de aceeaşi culoare :

- Iar dacă te iubeşte cu adevărat , nu-i va pãsa de un trecut de care tu nu eşti vinovată !... Pune-ţi acest trandafir; îl vei da gata , porumbiţo !

Ea se întoarse spre ei şi le zâmbi :

- Oh , ce m-aş face oare fără voi ?!

Fâstâciţi , cei trei priviră în altă parte . Adèle nu era singura , cuprinsă de nerăbdarea revederii . Raoul , de asemenea , parcă stătea ca pe ghimpi . Îşi acordase o atenţie sporită felului în care se îmbrăcase , lucru care nu-i stătea în fire , iar după aceea parcă nu avea stare. Georges stătea liniştit pe un scaun , în timp ce Raoul se tot plimba nervos prin salon .