Suflete pereche❤️

Capitolul III

7 dimineata, aceeasi greutate pe suflet, nici macar nu aveam puterea sa ma ridic din pat, dar stiam ca trebuie. Mama inca era in pat, cred ca abia adormise asa ca am decis sa nu o trezesc si sa merg pe jos la scoala. Intre timp imi suna telefonul, era Larisa.
-Hello, frumoaso. Cum esti?
-Ingrozitor, arat jalnic, nici nu iti poti da seama ce greutate am pe umeri.
-Stiu, dar o sa vezi ca nu o sa mai fie la fel, timpul sterge culoarea amintirilor, la fel face si cu durerea.
-Sper sa ai dreptate...
-Cu Damon ai mai vorbit?
-Nu, nu vreau sa imi imaginez prin ce trece acum, el si tatal lui erau foarte apropiati.
-O sa fiti bine amandoi.
-Trebuie sa plec, am intarziat, ne vedem la scoala, bye!
-Bye, my girl.
  Prima zi in care nu am luat un mic dejun, prima zi in care nu voiam sa vad pe nimeni si ma simteam a nimanui. Am plecat in graba spre scoala, faceam cam 15 minute pe jos, dar nu era o zi obisnuita. O masina neagra a oprit langa mine.
-Buna, Ingrid.
-Tu cine dracu esti?
-Nu ma lua asa tare, stiu ca esti fata de criminal, dar incearca sa te calmezi.
-Fata de criminal? Despre ce dracu vorbesti?
-Eu si tatal tau avem un trecut frumos impreuna, urca sa iti povestesc, te duc eu la scoala.
-Sa te duci dracu!
Criminal? Ce gluma proasta mai e si asta? Tatal meu a fost un om deosebit, in niciun caz un criminal, iar pe omul asta nu l-am vazut niciodata in viata mea. Ajunsa in liceu l-am zarit pe Damon, m-am prefacut ca nu il vad, iar el a venit la mine.
-Hei, ce faci? Esti bine?
-Sa zicem, tu cum esti?
-Nu am habar, deja imi lipseste enorm. am vazut lacrimi in ochii lui care erau gata sa porneasca, dar am fost intrerupti de Larisa.
-Cum se simt copiii mei? intreaba Larisa cu un zambet amar pe chip
-Incercam sa ne revenim. raspunde Damon cu acelasi zambet amar.
-Ingrid, putem vorbi putin intre 4 ochi? ma intreaba Damon
Ne-am indepartat usor, a oftat adanc, s-a pus in fata mea, m-a privit in ochi si mi-a spus:
-Trebuie sa vorbim
-Te ascult.
-In aceasta dimineata un om intr-o masina neagra mi-a spus ca tatal meu a fost un criminal, iar eu nu stiu ce sa mai cred..
-Poftim? Damon, am patit acelasi lucru, cum e posibil?
-Nu stiu, dar am impresia ca o sa aflam foarte multe lucruri acum ca ei nu mai sunt printre noi..
Dupa scoala nu ma grabeam sa merg acasa, iar Damon m-a insotit la o plimbare prin parc. Era o liniste de doliu intre noi, iar eu in tot acest timp ma gandeam daca e adevarat tot ce a spus acel barbat.
-Damon, ma insotesti undeva? il intreb cu o sclipire in ochi
-Unde?
-In casa tatei, Anais, actuala lui sotie e plecata, iar eu am cheia de la casa, sunt curioasa daca o sa gasim ceva acolo.
-Deci vrei sa scotocim prin lucrurile tatalui tau mort? Chiar ai innebunit?
-Nu, dar vreau sa aflu adevarul.
-Uite, Ingrid, trebuie sa iti spun ceva, de cand te-am vazut prima oara am simtit ca imi esti sufletul pereche, nu stiu daca e normal sau nu, dar mi-au trecut zeci de amintiri prin cap, parea ca suntem noi doi dintr-o alta viata.
Telefonul lui Damon a sunat, a raspuns, daca nu, cred ca mai avea foarte multe lucruri de spus, simteam ca sunt indragostita de el, dar aveam alte lucruri pe cap.
-Deci, mergem in casa tatalui tau? ma intreaba Damon in timp ce isi baga telefonul in buzunar
-Normal, hai, iti arat unde e, avem cam 30 de minute de mers
Pe drum imi aminteam de copilarie, imi aminteam cum tatal meu mereu ma ducea in brate acasa fiindca eram un copil rasfatat, cum ma dadea in leagan sau cum imi spunea ca el mereu o sa fie langa mine, chiar daca nu il pot vedea. Ajunsa in fata casei mii de fiori mi-au cuprins tot corpul, parca  imi spunea ca nu trebuie sa intru, dar eram nevoita.
-Uite, Damon, asta e casa in care am copilarit eu impreuna cu parintii mei pana sa divorteze.
-Deci..intram sau amanam totul? Te vad cam abatuta. acela a fost momentul in care am realizat ca aveam lacrimi pe fata
-Normal ca intram, dar simt ca o sa aflu ceva ce nu o sa imi placa. am spus in timp ce cautam cheile.
Inauntru totul era neschimbat, fotografii cu mine de cand eram mica, cu tata, cu Anais si Ema, nimic dubios la prima vedere.
-Damon, tu cauta aici, eu urc la etaj sa vad ce gasesc.
Am cautat zeci de minute fara sa gasesc nimic pana am dat niste poze cu tatal meu si tatal lui Damon, erau impreuna la casa noastra de vacanta, la vreo 40 km de Bucuresti, un loc unde nu mai statea nimeni in afara de noi ocazional. Scotocind prin amintiri am dat de alta poza, era tata langa omul din masina neagra, oare cum e posibil sa se cunoasca? Am inceput sa fiu din ce in ce mai panicata pana cand am gasit un stic de memorie, l-am ascuns repede fiindca am auzit pasii lui Damon.
-Ai gasit ceva? ma intreaba Damon
-Nu, nimic, se pare ca a fost doar o pierdere de timp.
-Bine, atunci hai sa mergem, vrei sa merg cu tine pana acasa?
-Nu, stai linistit, ma descurc, poti sa pleci.
L-am privit pe Damon cum a iesit pe poarta si am inceput sa plang in timp ce puneam tot ce am gasit intr-un ghiozdan,cum e posibil? Tatal meu? Un criminal? Am iesit in graba din casa, am incuiat usa si am plecat spre locuință.