Când am ajuns în fata lui Damon și a Sarei, Angel s-a pus în genunchi și mi-a sărutat mana pe care mi-a pus inelul, după care s-a ridicat, m-a învârtit și m-a sărutat apăsat. Ma uitam la Damon cu coada ochiului, era atent la fiecare detaliu, dar nu părea sa îl deranjeze. A strâmbat din nas când a văzut inelul, probabil și-a dat seama ca Angel mi l-a dat.
-La mulți ani, Damon! ii spun în timp ce ii întind cadoul.
-La mulți ani și ție, Ingrid! îmi spune pe un ton rece în timp ce îmi întinde o cutie împachetat frumos.
Sara ma privea cu scârbă, parca era cu Damon de ani de zile, dar nu puteam arata ca ma afectează. Trebuia sa para ca îl iubesc pe Angel și ca e bărbatul ideal. De afara se auzea melodia mea favorita, Angel știa asta, pana sa intrăm mi-a luat mâna și a pus-o în jurul gatului sau, am început sa dansam în timp ce Damon părea enervat la culme.
-Ingrid, hai sa îți arat unde o sa va așezați! voia neapărat sa ne întrerupă
-Desigur, Damon! ii spun în timp ce îl iau pe Angel de mana.
Casa era exact asa cum mi-o aminteam, dar realizam cât de multe s-au schimbat, acum câteva luni dansam cu Damon pe aceeași melodie, iar acum amândoi avem parteneri diferiți. Simțeam cum nu ma mai puteam abține din plâns, simțeam nevoia sa sar în bratele lui Damon și sa ii spun cât de mult îl iubesc și cât de mult îmi doresc sa ne petrecem restul vieții împreună.
-O sa stați lângă noi, aici! Sărbătoriții trebuie sa stea unul lângă celalalt! îmi spune în timp ce se uita la mine cu un zâmbet pervers.
-Cu siguranță, mai bine plec acasă!
-Iubito, e aniversarea ta, trebuie sa ne distram! îmi spune Angel în timp ce îmi trage scaunul ca să ma pot așeza.
Am rămas câteva secunde fără cuvinte, dar mi-am amintit ca trebuie sa ma răzbun pe Damon asa ca mi-am intrat imediat în rol și m-am așezat pe scaun. Damon era impresionat de cum se comporta Angel cu mine, la fel și Sara. Damon s-a așezat lângă mine și mi-a pus mana pe mana mea subtil cât sa nu observe nimeni. Atunci l-am sărutat pe Angel cu pasiune, iar asta l-a enervat pe Damon la culme!
-Iubito, vrei sa stai în brate la mine? îl aud pe Damon întrebând-o pe Sara care nu sta pe gânduri și se așează în bratele lui
-Iubire, îți mulțumesc pentru frumosul inel! ii spun lui Angel în timp ce ma cuibăresc în bratele lui.
-Orice pentru tine, viitoarea mea soție!
În acel moment am văzut o lacrima pe obrazul lui Damon, dar înainte ca toți ceilalți sa observe a șters-o. Și eu eram uimita de ce a zis Angel, e un băiat minunat, dar nu puteam sa ii fiu soție! Doamne ferește! Sara îl pipaia pe Damon și el pe ea. După câteva pahare de vin, se comportau de parca nu mai era nimeni în jurul lor deși toți prietenii noștri erau acolo.
-Damon, ai o camera libera? Vad în privirea lui Angel ca ma dorește. Ar fi păcat sa nu profitam de moment.
-Desigur, dar o sa va însoțim. Ar fi păcat sa nu ne vedem unii pe alții în acțiune!
-Bun, atunci mai așteptăm pana încep invitații sa plece, apoi mergem în camera.
Angel se uita la mine uimit, la fel și Sara, băusem destul de mult toți, dar nu voiam sa fac asta, în niciun caz, voiam doar ca Sara sa vadă ca Damon pe mine ma iubește și ca nu m-ar suporta în bratele altui bărbat încercând sa ma dezbrace. I-am dat un mesaj lui Angel și i-am spus cum o sa decurgă lucrurile, el a acceptat dând din cap. Următoarele ore nu am mai vorbit cu Damon, doar beam pahar după pahar și ma gândeam la planul meu. Era cam ora 4 dimineața, deja plecaseră cam toți invitații, asa ca am hotărât sa mergem în camera. Damon părea sa nu fie de acord, Sara nici atât, dar nu mai puteau da înapoi asa ca am început toți 4 sa urcam scările, iar Angel mi-a dat o palma peste fund într-un mod pervers, apoi m-a tras la el și m-a sărutat în timp ce îmi punea mâinile pe fund și ma strângea într-un mod foarte senzual.
CITEȘTI
Suflete pereche❤️
AdventureÎ𝒏 𝒂𝒄𝒆𝒂𝒔𝒕𝒂 𝒄𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒗𝒐𝒓𝒃𝒂 𝒅𝒆𝒔𝒑𝒓𝒆 𝒅𝒐𝒊 𝒂𝒅𝒐𝒍𝒆𝒔𝒄𝒆𝒏ț𝒊 𝒄𝒂𝒓𝒆 𝒂𝒖 𝒂𝒗𝒖𝒕 𝒑𝒂𝒓𝒕𝒆 𝒅𝒆 𝒐 𝒅𝒓𝒂𝒈𝒐𝒔𝒕𝒆 𝒍𝒂 𝒑𝒓𝒊𝒎𝒂 𝒗𝒆𝒅𝒆𝒓𝒆, 𝒅𝒂𝒓 𝒑𝒐𝒗𝒆𝒔𝒕𝒆𝒂 𝒍𝒐𝒓 𝒏𝒖 𝒆𝒔𝒕𝒆 𝒖ș𝒐𝒂𝒓ă. 𝑶 𝒔𝒂 𝒂�...