Acasa era tot așa cum era greu cu un frate invalid ce necesită tot timpul tău și atenția ta .
Nu mai ai timp de viața personală ești prinsă în rutina de a sta în permanență cu el, te epuizezi fizic și mintal .
Tata mereu pus pe nebunii cu băutul, datorii, mama peste hotare, sora cu ale ei nebunii, numai eu singură ca înainte, trebuia să am grijă de mine de frate, de casa, și nimeni nu mă întreba niciodată ce simt și ce vreau. Îmi era greu moral doream să evadez din toate astea și să mă eliberez de totul și de toți ca un fluture ce vrea să iasă din pupa lui și să prindă aripi să zboare prin lume.
Atunci m-am cunoscut cu logodnicul meu pe o rețea de flirt, întîi văzînd postările lui puțin sofisticate legate de politică și religie m-am speriat dar totuși i-am trimis adresa mea de facebook .
Acolo am început să vorbim, am văzut că scria frumos și correct (pe atunci era problema asta că mulți scriau incorect gramatical), vorbea scurt, clar și la subiect. Nu avea problem de comportament, nu fuma și nu consuma alcool.
Era calm, deștept, înțelept, citit, a terminat studiile de design de interior, lucra în Chișinău.
Era chipeș, slăbuț, cu ochii de un verde crud electrizanți, părul de un blond închis spre castaniu, cu formele feții bine pronunțate.
Pasionat de istorie, științe exacte, informatică.Mereu grijuliu și tandru.
A urmat ziua în care ne-am văzut în viața reală, a venit pînă în orașul în care învățam, era primavara anului 2017 , a venit cu mașina un Audi A4, mi-a oferit un trandafir roșu ofelit de la caldură.
Eu l-am întîlnit îmbracată frumos, machiată, cu părul aranjat și îndreptat cu placa.
Ne-am plimbat prin tot orașul fiindui ghid personal, concomitant vorbeam și ne cunoșteam treptat.
După apusul soarelui am intrat într-o cafenea din apropiere și am servit cite o ceașca de ceai și ne priveam timizi unul pe altul.
La plecare a înaintat un pas înainte și mi-a sărutat buzele, a fost atît de plăcut și cald, mi-a trezit toate simțurile, am șovăit puțin apoi i-am răspuns la sărut la fel de dornică. Astfel s-a încheiat ziua noastră și fiecare a plecat la casele lor. Nerăbdarea și dorul și-au găsit repede locul în sufletul meu de a îl vedea din nou .
CITEȘTI
Povestea Mea: Fata dependentă de aer. Vol 1
De Todo"Ca o piesă de teatru, așa este viața:nu contează cât de mult a ținut,ci cât de frumos s-a desfășurat.". Seneca Vă las să mă cunoașteți prin povestea mea de viață. ♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️♥️
