Povestea Mea: Fata dependentă de aer. Vol 1

5. Amintiri

O data tot așa umblînd la citeva străzi distanță ca să nu ne găsească am făcut un popas la o fîntînă cu acoperiș am stat acolo și neam uitat la telefon (de acela cu antenă tv Nokia ) la o serie dintr-o telenovelă difuzată pe Moldova 1, după ce sa descărcat telefonul și sa înserat am plecat acasă.

Îmi aduc aminte cum ne certam cu sora des și ne băteam, alte dăți ne duceam de mînuță la școală sau toaletă, atunci eram mici ne duceam toate trei la școală de mînă cu mama, cum ne spălam ciboțelele de noroi la intrarea din școală, cum la concertele la care trebuia să participăm mama ne îmbrăca în rochițe și ne făcea cu feonul bucle mari și ne agăța cîte o fundă cît capul nostru de mare de parcă eram păpuși, țin minte cum înainte de Crăciun scriam scrisori moșului, cum primeam sacose cu bomboane sub brad , cum a căzut de pe sobă un purceluș mic în patul nostru fiindcă afară era iarnă și îi încălzeau pe soba din casă, cum mîncam supă cu macaroane și ne jucam cu ele care cădeau pe pereți sau jos.

Toate aceste momente au fost unice și fericite pentru mine ce și acum îmi aduc aminte de ele cu bucurie.

Erau momente bune și nuprea dară mergeam cumva înainte. A devenit și mai greu și mai lipsite de dragoste momentele după ce a aparut pe lume fratele Iulian ce era și este pînă în prezent săracul bolnav și paralizat. Trebuia mereu să avem grijă de el să-l hrănim, adormim, spălăm, multe seri erau în care plîngea pentru că se simțea rău.

Apoi mama sa dus să lucreze peste hotare iar noi am rămas acasă unde a trebui să avem grijă de frate, casă, gospodărie. De atunci eu și sora ne-am învățat să facem mîncare, să spălăm haine, curățenie și toate necesare prin casă și gospodărie, aveam vreo 12-13 ani pe atunci.

În unele nopți trebuia să suportăm certurile părinților pe internet, dupa tata venea din sat beat și striga și strica lucruri în jur ce ne speria, și acum îmi tremură corpul la amintirea aceasta și nu pot sa aud certuri și scandal că mă apucă fricile, tremuratul și plînsul.

Apoi urma să vină bunica tocmai din alt raion ca să-l liniștească și certe, să-l ducă la medic.

După ce am terminat clasa a 9 am plecat în oras la Colegiul de Asistență medicală amîndoua fiind la contract. Tot aceiași fată timidă, necomunicabilă, fricoasă, tristă.

Nu prea mergea tare bine învățătura dacă sincer, nu înțelegeam, îmi lipsea cu totul încredera în forțele proprii, în mine ,mă consideram urîtă, grasă (chiar daca nu eram obeză) doar cu fața rotundă și puțină burtică, nu doream să ridic mîna să raspund tema de acasă pentru că mă rușinam și îmi pierdeam cuvintele.

Prieteni nu-i aveam nici înainte de colegiu, nici atunci în timpul studierii la medicină. Stăteam în căminul colegiului cu sora și cu o altă fată. Au fost diferite momente de ceartă cu ' amenințări' cu dezlipirea a tapetelor lipite de noi în camera comună dupa plecarea noastra. Au fost și momente interesante și haioase băutul de bere în căni pentru ceai cu semințe, adunări de prieteni și ascultatul de muzică și distrat cu lumina stinsă (pentru ca era regulament la cămin să se stingă lumina la ora 22), cu mîncatul de cartofi prajiți în coridorul comun pentru că acolo era lumină, prăjitul de ouă pe tigaia ce se încingea pe încălzitorul cu spirală. Totuși și atunci eu eram privitorul din umbră ce stăteam și analizam oamenii și stările lor.