Together...but FOREVER?

∽Nu știi nimic despre el.. ∽

   —Deci? vocea lui Nate mă trezește din gândurile în care sunt scufundată.
   —Deci ce?
   —Ai de gând să îmi spui de ce nu l-ai salutat pe Jace?
    Nu am nicio scuză. Nate nu pare tipul de persoană în preajma căreia ți-ai petrece timpul sau cu care ai ieși la o cafea. Pur și simplu nu pare genul.
   —Am avut multe pe cap în ultima perioadă și nu am fost în apele mele, reușesc să spun.
   —Cum ar fi? mă întreabă.
   —Știi, unele lucruri sunt personale, îi spun pe un ton destul de răstit.
   —Dacă nu vrei să vorbești despre asta, e în regulă.
    Nu știu de ce, dar simt că am încredere în el. Cred că am luat-o razna. Mă uit pe geam și observ că am ajuns acasă. Mă pregătesc să cobor, dar dintr-o dată mă prinde de mână.
   —Uite ce e, Kate. Nu vreau să îți formezi o părere proastă despre mine.  Aș prefera să vorbești cu mine și să nu asculți tot ce îți spune fratele tău. Dau din cap și cobor din mașină.
   —Mulțumesc că m-ai adus, Nate. Îl văd și pe prietenul său conducând mașina mea, chiar in spatele nostru. O parchează și se îndreaptă spre noi.
   —Ne mai vedem, Katie, îmi spune, făcându-mi cu ochiul și pleacă însoțit de celălalt tip.
    Merg în casă și mă tot gândesc la ce mi-a zis Julian, dar și Nate. Va fi o noapte lungă.
  

    Intru în casă și îl găsesc pe Jace pe canapea, uitându-se la televizor. Mă așez lângă el, dar nu spune nimic. Îmi era teamă de asta. Probabil s-a întâlnit cu Nate de dimineață, altfel nu îmi explic de unde știa că nu i-am spus de el.
    —Kate, vreau să discutăm despre ceva.
    —Te ascult, Jace.
    —De ce nu mi-ai spus că te-ai întâlnit cu Nathan Miller? mă întreabă.
     —Pentru că am considerat că nu e atât de important și oricum am alte lucruri pe cap decât să fiu mesagerul vostru și să vă transmit salutările.
      —Nu e vorba de asta, Kate. Nathan nu e un tip cu care să îți pierzi vremea... Sau pe care să îl superi. E periculos, așa că nu vreau să te mai intersectezi cu el.
      —Nu e deloc așa. Cine crezi că m-a ajutat când am rămas blocată în fața casei Luannei? În timp ce tu îți făceai de cap cu blondina aia, fără să îmi răspunzi la telefon pentru că aveam nevoie de tine? Nate. Exact. Fără să îmi dau seama, i-am spus Nate. Jace se uită încruntat spre mine.
      —Nu știi nimic despre el. Ești sora mea și încerc să am grijă de tine. Așa că stai departe de Nathan Miller!
      Nu ma pot abține și îl întreb:
     —Dar tu de unde îl cunoști?
     —Asta contează mai puțin, Kate. Și nu are relevanță oricum.
      Mă scoate din sărite.
     —Te-ai mai întâlnit cu el, Kate?
     Devin agitată și nu îi pot spune că tocmai m-a adus acasă. Mă bâlbâi și îi spun:
      —Nnu.. Doar în acea seară.
      Se uită neîncrezător la mine, dar nu mai zice nimic. Se ridică de pe canapea și pleacă în camera lui. Eu rămân nemișcată și mă tot gândesc la ce mi-a spus. Iar Nate mă avertizase că dacă vreau să vorbesc cu el și să aflu ceva, să o fac personal și să nu cred tot ce îmi spune fratele meu. Sunt extrem de confuză.
 

      Merg în camera mea și mă așez pe pat, iar în minte îmi derulează discuția cu Julian, cu Nate și cu fratele meu. Lacrimile îmi umplu ochii și mă gândesc cine i-ar trimite un asemenea mesaj lui Julian? Din câte știu, nu am avut niciun conflict cu nimeni în liceu... sau în perioada în care am fost împreună cu el. Sunt confuză și in același timp speriată. Oare siguranța mea și a lui Julian este în pericol? Acum că stau să mă gândesc, nu cred că a fost o idee prea bună să se întoarcă. Mi-a frânt inima, dar nu îl urăsc încât să îi vreau răul.
     Îmi trec zeci de întrebări prin minte. Dacă a fost doar o minciună pentru a scăpa de mine? Nu putea pur și simplu să se despartă de mine? Ar fi fost mai ușor. Pentru amândoi. Acum ne complicăm existența gândindu-ne că cineva ne amenință. Singurul instinct pe care îl am este să o sun pe Luanna.

       După ce i-am povestit ce s-a întâmplat, rămâne șocată. Pentru o clipă am crezut că mi-a închis.
     —Luanna, mai ești acolo?
     —Scuze, îmi spune. Doar că nu știu ce să zic sau să cred. Sincer, Kate. Apare dintr-o dată cu scuza asta. Acum nu îi e teamă că vei păți ceva?
      Are oarecum dreptate. Cred ca Julian nu și-a calculat îndeajuns minciunile, mă gândesc. O idee îmi zboară în minte și îi spun Luannei că trebuie să închid.

  
       Mă grăbesc spre ușă și destinația este casa lui Julian. Sună nebunește, dar nu mă pot împăca cu gândul că nu e chiar adevărat ce mi-a spus. Ajung în câteva minute, deoarece locuiește la câteva case de mine. Asta o să îmi îngreuneze situația de a-l vedea zilnic. Ciocăn la ușă, însă pentru câteva minute nu îmi răspunde nimeni.
       —Dintr-o dată ușa este deschisă de o tipa înaltă, cu parul castaniu până la talie și îmbrăcată într-un halat subțire de catifea. Îmi îngheață sângele în vene și mă ustură ochii de la lacrimile care încearcă să cadă. Imi mușc obrazul și mă abțin să mă umilesc în fața ei.
       —Bună, îmi spune pe o voce pițigăiată. Te pot ajuta cu ceva?
       —Julian e acasă?
       —Și tu ești ...?
       —O cunoștință, îi răspund, pentru că asta sunt.
       Julian apare în spatele ei cu o expresie pierdută, dar in același timp șocat. Pe bune? Tot el este cel șocat?
       —Kate, îmi spune. Ce cauți aici?
       Asta e tot ce are de zis?
        —Glumești, Julian? Mesaj de amenințare, hă? Pufnesc și fac semn cu capul spre tipa în halat.
        —Uite, nu e ceea ce pare.
       Mă apucă râsul, încercând să îmi dea explicații pe care nici el nu le crede oricum.
        —Chiar așa, Julian? Și a ce pare toată chestia asta? Îmi vei spune acum că ea e o verișoară redescoperită și doar te vizitează, nu? Nu ai mințit in totalitate când ai spus că ai fost la Carter, în Canada. Și-a făcut schimbare de sex între timp? zic uitându-mă la tipă.
       Nu pot să cred că am fost atât de proastă să cred mica ta scuză. Știi că era mai ușor să te desparți de mine și înțelegeam? A trebuit să mă lași timp de 9 luni să sufăr, făcându-mi griji pentru tine. Ești incredibil! Și de data asta nu mă mai pot abține din plâns. Nu mai am nevoie de nicio explicație, pentru că am înțeles totul. Nu am fost de ajuns pentru el, iar Julian a compensat asta cu încă o fată. Minunat.
        Plec spre casă fără să mă uit în urmă și nu mai vreau să aud vreodată numele Julian Davis. Ajung în camera mea și încep să plâng, gândindu-mă că i-am oferit toată iubirea mea și el a ales să își bată joc. Se pare că nu l-am cunoscut niciodată îndeajuns. După câteva ore de plâns, adorm instant.