Together...but FOREVER?

∽Nu ai uitat ceva?∽

      Următoarea zi decid să merg la Nate în ciuda a ceea ce mi-a spus fratele meu. Continui să cred că e un băiat decent, așa că mă schimb repede, urc în mașină și mă îndrept spre casa lui. Par nebună, dar sincer nu îmi pasă. Băiatul ăsta misterios m-a făcut oarecum să uit de Julian și de umilința aia. Așa că voi încerca, deși nu știu dacă el mă simpatizează măcar.
          Ajung în fața casei lui și apăs pe soneria de pe poartă. Se deschide instant. Merg prin curtea uriașă. De aproape pare mult mai luxoasă. Când mă aflu în fața ușii, bat ușor, dar nu îmi răspunde nimeni. Așa că decid să intru.
        —Nate? Întreb și mă uit prin casă. E aranjată cu gust și nu cred că Nate a făcut asta. Candelabre de cristal atârnă pe tavan și lumina lor se reflectă in gresia argintie, culoarea dominantă a casei. Holul său e mai mare decât toată casa mea.
         —Katie? Îl aud venind și dintr-o dată împietresc. Tot ce avea pe el era un prosop înfășurat în jurul taliei, iar eu nu mă pot abține să nu îi privesc abdomenul bine lucrat. Spre deosebire de mâini, pe restul corpului nu are niciun tatuaj. Are părul ud, ceea ce înseamnă că abia a ieșit din duș. Probabil arăt penibil uitându-mă atât de institent la el.
           —Vei sta toată ziua salivând la priveliștea asta? Pentru că pe mine nu mă deranjează, îmi spune zâmbind și se apropie de mine. Pentru câteva secunde uit să respir.
           —Scuze, e tot ce pot să spun și îmi simt obrajii luând foc. Calmează-te, Kate.
            —Ce faci aici?
            —Nu ai spus că ne vedem azi? Îi zic râzând.
            —Mă gândeam că nu vrei să mă mai vezi. După ce Jace ne omorâse din priviri pe amândoi.
            —Ți-am spus, dacă vreau să cunosc pe cineva, mă voi convinge singură.
            —Merg să mă îmbrac, asta dacă nu te deranjează să rămân așa.
            —Dacă ai de gând să ieși din casă în prosop în fața vecinilor, atunci e ok.
            —Nu e ceva ce nu au văzut, spune și pleacă să se schimbe.
          

             Se întoarce destul de repede îmbrăcat într-un tricou verde și niște pantaloni scurți. Băiatul ăsta arată bine îmbrăcat în orice.
             —Ești gata pentru o aventură pe insula Nate? Deși nu știu ce are de gând să facem, dau din cap.
             —Ne urcăm în mașina lui și ne îndreptăm spre centrul orașului.
             —Unde mergem? Întreb curioasă.
             —Trebuie să las ceva unui prieten, dar nu va dura mult, nu-ți face griji.
             Ajungem într-un cartier mărginaș. Oprește mașina în fața unui bloc și coboară.
             —Mă intorc imediat, spune și ia o cutie de pe bancheta din spate. Nu știu ce ar putea conține. Nu e treaba mea oricum. Se întoarce destul de repede, urmat de un alt băiat.
              —Miller, roșcata e noua ta pradă? îl întreabă tipul, iar eu mă simt îngrozitor. Poate o pot încerca și eu după ce termini tu.
               Nu durează o secundă, iar Nate îl apucă de gulerul tricoului și îl izbește de mașină.
               —Ai grijă la limbaj, James. Altfel următoarea dată nu voi fi atât de blând, îi spune nervos. Mă simt oarecum, bine? Tocmai m-a apărat în fața unuia dintre prietenii săi.
               —Am înțeles, frate.
               —Cere-i scuze. Acum.
               —Îmi pare rău, se uită pe geamul șoferului și îmi spune. Nu îi răspund.
               —Acum pleacă, îi zice Nate, urcându-se pe locul șoferului.
               Pornește motorul și mergem în liniște câteva minute.
               —Îmi pare rău că ai asitat la asta. James e.. James. Promit că nu se va mai întâmpla.
              —E în regulă, îl asigur.
              Ne plimbăm cu mașina de mai bine de jumătate de oră. Abia am schimbat zece cuvinte. Poate că nu a fost o idee tocmai bună să fac asta.
            —Ți-e foame? mă întreabă. Îi spun că nu.
           —Ei bine, mie da. Vrei să mergi cu mine sau te las acasă?
           —Nu e nevoie să mă lași acasă, pot merge cu tine.
    

        Ajungem la un restaurant de tip fast food și ne așezăm la o masă retrasă. Chelnerița care ne ia comanda nu se oprește din flirtat cu Nate, însă el nu pare interesat. Îmi comand o înghețată și un milkshake. Comanda e gata relativ repede.
        La un moment dat, Nate râde de mine. Mă strâmb și vreau să înțeleg de ce. Se apropie de mine și îmi atinge buza cu degetele sale. Mă blochez pentru câteva secunde. Se îndepărtează și își linge degetul pe care avea frișcă. De asta râdea. Mă murdărisem de frișcă. Îmi putea spune pur și simplu, fără să mă facă să îngheț.
          —Amuzant, îi zic.
          —Chiar erai, îmi răspunde.
          Când terminăm de mâncat, se oferă să plătească nota, însă nu sunt de acord.
         —Nu plecăm de aici dacă nu plătesc eu, îmi zice. E încăpățânat se pare. Cedez in momentul în care se uită cu ochii ăia verzi la mine.
    

          Plecăm spre casă, deoarece mi-a spus că mai are ceva de făcut. Nu am vrut să deranjez și am fost de acord. Am ajuns în fața casei sale, pentru că aici îmi lăsasem mașina. Coborâm și nu știu ce ar trebui să îi zic acum.
          —Mulțumesc, Kate, spune primul.
         Ridic o sprânceană, neștiind la ce se referă.
        —Pentru că nu te-ai luat după spusele lui Jace și te-ai întors. Dar va trebui, dacă vrei să mă cunoști, să afli și să accepți niște lucruri. Vorbim mâine, bine?
         Dau din cap și mă pregătesc să urc în mașină, când mă prinde de mână.
         —Nu ai uitat ceva? mă întreabă.
         Îl privesc confuză. Ce am uitat?
         Întinde mâinile spre mine și mă îmbrățișează. Miroase a scorțișoară și mentă, exact ca în una dintre zilele în care l-am întâlnit.
        Se îndepărtează de mine și îmi face cu ochiul, intrând nepăsător în curte.
        Mă urc în mașină și stau așa câteva minute. Oare e în regulă ce fac? Merită să încerc. Vreau să recunosc sau nu, cred că Nathan Miller îmi e chiar simpatic.