Piază rea

CAPITOLUL 1: Animalul de la cinci

19 August 2010  - 06:42

   Sunetul ploii răpăind în geam o trezi. Huruitul unui tunet se auzea și el înăbușit undeva departe. Ea ascultă câteva clipe, nemișcată, până simți frigul mângâindu-i degetele de la picioare și coapsele. Tremură involuntar și-și ascunse picioarele înapoi sub cearșaf, forțându-le între ale iubitei ei. Se ridică ușor într-un cot, atentă să nu deranjeze, și privi ceasul ce ticăia liniștit pe perete; nu era nici măcar șapte dimineața. Mai avea timp să doarmă. Cu un zâmbet somnoros se lasă jos și se cuibări înapoi la căldura din brațele iubitei, mișcându-i acesteia brațul pe șoldul ei, pentru confort.

    Aerul mirosea a praf ud, a ploaie de vară după zile lungi de caniculă incediară. Umezeala și răcoarea, ticăitul ceasului și răpăiala din geam o înviorau încet încet, nelăsând-o să alunece înapoi în vise. Nu era neplăcută atingerea aerului rece ce trecea prin cearșaful subțire. O făcea să se împingă mai mult în brațele Trinicăi; ceea ce fusese dificil în nopțile înfierbântate de până atunci, când înăbușeala le făcuse să doarmă în părți separate ale patului. Zâmbi cu ochii închiși, amintindu-și cum era împinsă la o parte în acele nopți. În dimineața aceea, în aroma și cântecul ploii, Jinx se simțea mai calmă și protejată decât oricând altcândva în viața ei.

    Trinica oftă ușor în somn și o trase înspre ea, gudurându-și buzele și nasul pe gâtul ei, sărutând-o prin vis. Jinx aproape mieună la atingerea buzelor și, ridicând brațul, îi mângâie acesteia obrazul și ochii închiși, atingând-o doar cu vârful degetelor, atentă ca nici măcar să nu gâdile. Iubita ei urma să plece la serviciu foarte curând; nu se putea bucura prea mult de senzația plăcută de a fi ținută în brațe dimineață. Nici nu-i mai părea rău de somnul ce se decise s-o ignore.

    Cu un trăsnet teribil și un zguduit de geamuri se puse să plouă mai puternic, norii rupându-se după săptămânile lungi de secetă. Trinica tresări și se ridică speriată, privind înspre geam cu ochi mijiți de somn

    — Cine invadează? Vocea ei , ușor răgușită, era doar o altă mică plăcere de care Jinx se bucura în acea dimineață ploioasă. Nu avuseră încă nicio dimineață ploioasă de când erau împreună.

   Jinx o trase înapoi și se propti la loc în brațele ei. Își lipi spatele de sânii ei.

   — Nimeni. Ploaie de vara. N-o poți prezice niciodată.

   Simți buzele iubitei pe gâtul ei, sărutând-o lent și apăsat, făcând-o să tresară ușor la fiecare atingere.

    — Cât e ceasul? Întreba Trinica. Respirația ei era fierbinte pe pielea  lui Jinx. 

    — Nici șapte. Mai poți dormi.

    Trinica o strânse tare în brațe, făcând-o să icnească, și se întinse, tremurând până în vârful degetelor.

   — N-am chef de serviciu azi. Hai să fugim la mare, zise și se așeză mai bine în pat, băgându-și nasul în părul scurt și negru al iubitei ei. 

   — Și să murim de foame în doar câteva zile. Îmi place planul.

    Jinx zâmbea. Își făceau împreună rutina din fiecare dimineață. Trinica nu avea niciodată chef de serviciu, dar după o cană de cafea deja era gata de sarcinile zilei. Se întoarse încet și-și încolăci brațele în jurul taliei roșcatei și o trase cu putere înspre ea, întinzându-se la fel ca și aceasta, pocnindu-și coloana cu un oftat de plăcere aproape erotic. De fapt fusese chiar pornografic.

    — Vreau kissu! Rosti hotărâtă și puse botic copilăresc, așteptând să-i fie îndeplinită dorința.

    Trinica o privi un pic cu ochi abia întredeschiși și se lasă să cadă într-o parte, pe spate, trăgând-o și pe această peste ea. Râse ușor când se uită mai cu atenție în ochii gri ce o priveau mari de deasupra ei.