Piază rea

CAPITOLUL 9: Pradă binevoitoare

20 August 2010 - 23:15

    — Scuzați-mă vă rog. Domnule?

    Rider ridică ochii din al treilea volum de poezii pe care îl consumase, și savurase, de când își croise drum către acel minunat depozit de cunoaștere. O recunoscu pe fata zâmbitoare din fața sa. Trecuse pe lângă ea când intrase. Îi trebui un moment pentru a se putea concentra pe forma ei fizică și nu pe miriada de miasme hormonale și mici variații energetice pe care le putea simți dinspre ea. Mirosul de sânge din jurul ei îi provocă o ușoară amețeală. Îi trebui un moment prea lung să se dezmeticească complet, căci ea ridicase o sprânceană, simțind atenția lui extinsă asupra ei.

    — Sunteți în regulă domnule? întrebă fata, aplecându-se ușor în față către el.

    — Da, răspunse Rider. Vocea îi era ușor răgușită.

    Abia apoi observă că rămăsese doar el printre rafturile pline de cunoaștere. Camera se golise iar el nu observase. Cuvintele unui anume Lucian Blaga îi furaseră întreaga atenție.

    — Va trebui să vă rog să plecați. Trebuie să închidem, zise fata, păstrându-și același zâmbet doar ușor forțat. Am aprecia, totuși, dacă ați cumpăra unul dintre volumele pe care le-ați citit deja. Nu suntem o bibliotecă.

    Rider își verifică așa zisul ceas de la mână și întoarse un zâmbet ușor rușinat către tânără.

    — Îmi cer scuze. Nu mi-am dat seama când a fugit timpul fără mine. Vreau să le achiziționez pe toate trei, zise și își puse mâna, aproape protectiv, pe volumele de poezii. Operele acestea sunt superbe.

     Tânăra doar îi zâmbi. În chipul ei, ascunsă sub pulberi cu mirosuri ciudate și sub zâmbetul ei aproape fals, se putea citi oboseala zilei și greutatea lumii. Rider o iubi pentru un moment, dar se detașă forțat de acel sentiment uman. Avea mintea plină de poezie. Se ridică, luă cele trei cărți și se îndreptă către parterul librăriei. Cunoașterea, scurgându-se în el întreaga zi, îl făcuse aproape om, aproape uman. Știa că multe lucruri nu avea cum să le cunoască fără experiență personală, dar măcar nu mai era ignorant față de orânduirea modernă a tărâmului. În trecut nu durase niciodată atât de mult, dar atunci vizitele sale fuseseră mai frecvente.

    — Cum doriți să plătiți? îl întrebă aceași domnișoară, acum din spatele unei mese înalte, în fața unui dispozitiv pe care cunoașterea primită nu îl înțelegea deplin.

    Rider scoase din buzunarul blugilor o rolă de bancnote. Sigiliul le crease pentru uzul lui, folosind o scânteie a Puterii, precum îi crea mereu valori specifice lumii unde se afla. Aveau să dispară după câteva ore.

    — Cash deci?

    — Da, te rog. Cuvântul folosit de ea, cumva, îi părea murdar. Nu îi plăcea poluarea din noua sa limbă preferată.

     Plăti fără ca măcar să se gândească la sumă. Îl fascina ideea de a plăti pentru cunoaștere și artă, dar și mai mult felul în care oamenii deciseră să atribuie valori imaginare unor bucăți de hârtie colorată. Și alte tărâmuri foloseau schimburi de valori pentru plată, dar nicăieri nu se făcea cu hârtie colorată. Cunoașterea îl corectă. Nu erau hârtii, ci plastic. Mare diferență nu făcea.

    Se opri la câțiva pași de librărie și trase adânc în piept mirosul de seară al orașului. Îi era foame. Abia trecuseră patru zile și deja îi era foame. Stând în umbra adâncă a unui copac singuratic, luminat artificial, o privi pe tânăra angajată a librăriei cum încuie ușile și se grăbi să plece. Pentru un moment consideră ideea de a o urmări, dar renunță. Fusese politicoasă cu el când ar fost în drepturile ei să fie iritată. Era trecut cu mai bine de o oră de momentul când librăria ar fi trebuit să se închidă. Observase programul afișat pe ușă.