RENEGATĂ

Prietenie

         După mutarea la oraș, viața Stelei se schimbă radical. Avea un tată care o iubea, o avea pe "mama"Maria, cum îi plăcea să o numească pe mătușa ei, și totul decurgea așa cum își imaginase ea.

         Erau fericiți, se regăsiseră într-un moment când totul părea pierdut, își uniseră inimile într-una singură și se bucurau de viață.

         Gândul i se îndrepta deseori spre trecut, suferea că nu putea merge la țară mai des pentru a vorbi cu părinții ei, cei de "dincolo", dar nu trecea o seară fără să se roage pentru ei.

          Începuse anul școlar, se simțea bine în mijlocul colegilor. Mulți îi erau cunoscuți, iar cu ceilalți a legat prietenie imediat ce i-a cunoscut.

          Petrecea toată săptămâna în Colegiu, mergând acasă numai la sfârșit de săptămână. A ales să rămână în internat, pentru a nu fi povară lui Mircea, pierzând timp cu ea pentru a o duce și apoi s-o ia.

           El avea multe responsabilități la locul de muncă, nu vroia să îi mai dea și ea alte bătăi de cap.

           Apoi, de când o părăsise pe Ana, nu mai lucra în aceeași fabrică, numai pentru a nu mai avea nici un fel de legătură cu ea.

          Noul post era mult mai departe, și avea drum lung de făcut, Stela nu vroia să îl facă să piardă timpul cu ea.

          Stela era fericită știind că astfel îi ușurează viața. Îi plăcea să petreacă timpul alături de cei ca ea, toți o iubeau pentru sufletul ei mare .
          Au venit și alți copii, din alte instituții, pentru a studia aici, vrând să devină educatori, ca și ea.

          Între ei era un băiat, cu doi ani mai mare, Dany, care încerca să-i capteze atenția. Era la fel ca ea, prea puțin atins de sindrom. Făcea efort să rostească o frază, în rest nimic nu te făcea să îți dai seama că are down.

         Stela, în schimb, în afară de construcția corpului, nu avea nici un alt defect prea vizibil. Când vorbea, gura luă forme diferite, dar zâmbetul o ajuta să minimalizeze acest defect.

         Dany, născut în România, fusese crescut de o mătușă, în Franța. Mama lui era prea tânără (avea numai 16ani) , iar tatăl nu a vrut să îl recunoască.

        Sora mamei sale,mătușa Lili, a luat asupra ei sarcina de al crește, dând surorii sale posibilitatea de a studia mai departe, a-și pune ordine în viață.

         Mama lui nu l-a părăsit, în fiecare an, petrecea câteva luni (vacanțele) la sora sa, pentru a fi aproape de el.
De trei ani, locuia cu mama sa, care nu a întârziat să îl ia, imediat ce s-a pus pe picioare.

         Odată terminate studiile, a găsit un loc de muncă, a reușit să își cumpere un apartament, în rate, apoi, primul lucru a fost să își aducă copilul lângă ea.

       Pentru mulți dintre colegii și vecinii săi, a fost o surpriză apariția acelui copil, mai ales că nimeni nu era la curent cu viața ei.

      De când acel tânăr, pe care îl credea iubirea vieții sale, o părăsise imediat ce a aflat că este însărcinată, nu a vrut să mai audă de bărbați. S-a dedicat studiilor, pentru a se putea realiza, pentru a-și putea lua copilul lângă ea.

        Nu s-a gândit o secundă să renunțe la sarcină, greșise și își va asuma rolul de mamă acelui suflet ce se dezvolta în pântecul său.

         La nașterea copilului, mulți au sfătuit-o să renunțe la el, fiind o adevărată povară, în condițiile în care se născuse. Ea, însă, a acceptat crucea pe care D-zeu i-o pusese pe umeri, fără să se tragă înapoi.