RENEGATĂ

Amnezie????

          Ana abia se trezise când auzi voci pe coridor, ușa se deschise și intră Mircea însoțit de Maria.
        Asta lipsea, gândi ea, fără prezența ei nici nu se putea ! Avea frică de cumnata ei, frică de a nu fi descoperită.
        Hotărî să tacă, aținti ochii în tavan, încleștă buzele și așteptă răbdătoare să vadă cum vor reacționa ei.

         Mircea se apropie de pat, îi prinse mâna cu un gest mecanic, de parcă ar fi fost obligat să o facă, o privi fix și o chemă pe nume.
         Ana nu reacționă în nici un fel.    
         Vroia să dea de înțeles că nu știe nici măcar cine este. Auzise multe despre cei ce sufereau de amnezie, dar nu era prea sigură de ceea ce ar trebui să facă ca să îi poată păcăli.

        -Ana, te rog răspunde, e imposibil să  nu îți amintești nimic, mă simt pierdut, nu știu cum să mă comport, ce pot să fac pentru a te face să îți amintești! După tot ce am suferit în ultimele luni  asta ar fi lovitura de grație, ar fi ca și cum m-aș lupta cu morile de vânt .
       Toți anii petrecuți împreună au fost spulberați într-o clipă, pentru tine sunt un străin, iar Stela a pierdut speranța de a te putea numi mamă.

        Bineînțeles, gândi Ana, mereu ea, la orice cuvânt "ea," toți vă gândiți numai la "ea." Chiar, nici nu am observat că nu e prezentă, asta chiar îmi face plăcere , smiorcăiala ei mă scotea din minți.
  
         Nici nu termină bine șirul gândurilor  că ușa se deschise și intră Stela.
  
         Oh, nu, asta nu e dreptate, chiar nu pot respira liniștită? jur că dacă mă atinge, uit de amnezie și fac un circ pe cinste!
  
         Dar Stela nici nu se apropie, se așeză pe scaunul de lângă ușă, tristă și tăcută,  nevrând să fie un alt personaj ce i-ar da bătaie de cap Anei. Acum, nu mai avea nici o speranță. Toate visele ei au fost spulberate de acel cuvânt " amnezie".Ana nici nu își va aminti de ea, va fi mereu o străină în viața ei. Nu mai avea nici un rost să lupte.

          A discutat mult cu Mircea și cu mama Maria și a hotărât să rămână în umbră, să lase ca memoria să îi revină măcar în ceea ce îl privea pe Mircea, să nu fie un motiv în plus de îngrijorare pentru Ana.

         Maria o privea cu milă, dar în sinea ei era sigură că suferința ei va fi mult mai mică nefiind recunoscută, decât dacă ar fi din nou respinsă.
  
         În acel moment intră medicul, salută  și se apropie de pat.
 
         Ana întoarse capul, îl privi și șopti abia auzit:

        -Unde mă aflu? cine sunt persoanele de față? De ce mă aflu imobilizată la pat?

         Medicul o liniști, cu blândețe:

      -Ați avut un accident, ei sunt familia d-tră, dar va dura un timp până vă veți  reaminti totul. Apoi se întoarse spre Mircea:

      -Mâine îi vom face analizele, și dacă totul va decurge normal, în câteva zile îi  vom face externarea. Ambientul de acasă o va ajuta, îi vor trezi amintiri ce vor grăbi aducerea aminte a trecutului ei.
 
        După o săptămână, fu externată.
        Mare îi fu dezamăgirea când realizâ că va locui în apartamentul Stelei, nu în  casa ei, dar se abținu să comenteze.
  
         Amnezia includea și casa, ar da de bănuit vorbind despre ea.
        Se strâmbă, nemulțumită, acum își dădea seama că lucrurile nu vor fi chiar așa simple, va trebui să îndure, calmă prezența celor două pe care le-ar fi vrut afară din viața ei.
        Nu va fi ușor să se controleze ori de câte ori le va avea în preajmă.
  
        O conduseră în camera Stelei, care se înscrise din nou la internat, pentru a o ceda Anei .
        La sfârșit de săptămână va dormi cu mama Maria. Pentru început au decis ca Mircea să doarmă separat de Ana, nu vroia să o sperie.
 
        Ana în schimb, bombăni nemulțumită. Un alt neajuns, nici la asta nu a dus-o mintea. Cum îl va putea prinde în mrejele ei, dacă vor dormi separat?
 
         Se bucura însă că nu o va avea între  picioare pe Stela.
 
         Măcar mucoasa nu mă va umple de ventuze, gândi satisfăcută. Nici prin cap nu îi trecea să aprecieze gestul fetei, nu o rugase ea să  îi cedeze camera.