Mă uit în dulap după o rochie care aș putea să o port. Spre norocul meu, găsesc una perfectă pentru lecțiile de azi.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
O pun repede pe mine . Apoi îmi pieptăn părul. Nu mai vreau să îl mai prind în coc. Niciodată! Vreau să îl țin liber , să mă simt și eu liberă.
Bastonul ma dus către sala de mese, unde toți erau deja așezați. Se uită cu ochii mari la mine când mă văd schimbată.
- Prințesă Lucreția... Spune Dain.
- Vă rog să îmi spuneți doar Lucreția. Și voi mi-ați permis să vă adresez doar cu numele voastre.
- Nu mă așteptam să vi cu părul desprins. Spune Caelia.
- Am decis să fac o schimbare. Să mă simt liberă.
- Ăsta da spirit! Și te face și mai drăguță. Spune Elowyn.
Îmi ascund obrajii roșii cu ajutorul părului , apoi primim micul dejun. Ei au primit legume la ceaun , eu un bol cu sânge de grupa B , care este acru, dar delicios.
I-au lingura, și încep să mănânc. Mă uit puțin la Cardan, care nu și-a dat trandafirul jos din piept. Sunt surprinsă, dar nici trandafirul nu s-a ofilit.
După micul dejun, am fost duși la lecții. M-am așezat din nou lângă Taryn, care și ea se uită cu ochii mari la mine. De fapt toți ceilalți copii de Nobili se uită la mine datorită părului.
- Astăzi vom cânta la instrumente. Avem în mare parte și instrumente din lumea muritorilor. Cine vrea să cânte primul?
Îl urmăresc cu privirea pe Cardan, care apucă o liră. Degetele lui, mângâie corzile. Melodia ce o cântă, este una tristă, probabil compusă pentru o dragoste pierdută sau una neîmpărtășită.
Chiar am rămas impresionată, deși dă dovadă că e un nesuferit. Am vărsat o lacrimă, dar am șters-o repede.
- Acum cine mai vrea?
Liniște. Mai liniște decât într-un mausoleu.
- Poate vrei dumneata, Prințesă Lucreția.
Înghit în sec , i-au bastonul în mână și merg spre instrumente. Nu ar fi politicos să refuz profesorul.
Mă uit la un pian ce lucește în lumina felinarelor. Este mai negru decât noaptea aceasta. Este mai negru decât oricare noapte. Dar nu mai negru decât ochii lui Cardan.
Ating o clapă a acestuia și tresar. Zâmbesc puțin , apoi mă așez pe scaunul acestuia, lăsând bastonul la margine. Degetele mele, au început să atingă clapele.
Era doar eu și pianul și nimeni altcineva. Nu mai exista nimeni. Nici un profesor, nici o Taryn , nici un Cardan.
Abia apoi , după ce am terminat melodia, toți se uitau la mine cu uimire.
- Nota 10 cu felicitări, prințesă Lucreția! Spune profesorul.
