Omul Simplu

Dorințe - autodistrugere

Toarnă-mi otravă în pahar și asigură-mă că am să mor. Îți voi oferi definiția pentru "suferință", păcălindu-i pe toți că am un har.
Te voi învăța ce-nseamnă mila, gram cu gram. Mi-a dispărut iubirea în patul altora. I-aș fi aruncat pe geam...
"Gândește înainte să vorbești.
Dacă vorbești cu furie, ai să regreți. Fii mai calm!"
Demontez fiecare bucată din puzzle, încercând să mă regăsesc. Cu sufletul obosit, abătut de gânduri, continui să trăiesc. Mă eliberez de energia negativă prin artă, continuînd să greșesc. Conștiința-i însărcinată. Viața a lăsat-o gravidă. Pleacă!
Mâine ar putea fi ultima ta zi trăită pe pământ. Ce-o să faci? Te-ai pierdut de la primul rând...
Există momente în viață-n care-ți dorești să mori. Nu mai suporți ideea că trăiești. Viața trage-n noi cu săgeți. Semănăm cu cerul fără soare, sunt cerul fără stele, sunt cerul fără lună și fără nori. În noi s-au adunat multe ploi. Semăn cu o sticlă spartă. Ți-am oferit cioburi din suflet, sperând că nu mă vei uita niciodată. Dezamăgirile ne-au transformat în scriitori. Scriem despre durerea sufletului pe foi. Fără lucruri materiale, omul nu ar cunoaște ce-i ăla confort. Cireașa de pe tort: Cred în Dumnezeu. Dumnezeu m-ajută să înfrunt tot ce-i greu. Am încredere în mine și am multe păcate. Doamne, ajută-mă să mă iert pentru toate. Dumnezeu respiră prin suflete. Dacă vreau un lucru, știu că îl voi obține, pentru că îmi păstrez speranța vie. Sunt în stare de orice. Aș picta, dar n-am culori. Glumesc. Descriu un peisaj gri. Mă gândesc...
Ceea ce citești astăzi este răsplata toxinei pe care mi-o întindeai. Pentru a te lăuda că tu cunoști oamenii, mai întâi, trebuie să te cerți cu ei. Și m-am certat cu mulți...
Poți să mă judeci cât dorești, cu cine dorești, când dorești, unde dorești. Știu ce-nseamnă puterea. Dețin controlul asupra mea. Nu mai am tăria necesară pentru a vărsa lacrimi acide, pentru a-mi recunoaște problemele, pentru a scrie cu blândețe, pentru a avea încredere în oricine...
Fără sentimente, îmi cer scuze. Hello, Habibi, Adu-mi șapte mii de zdrențe. Pretenția: Să-mi facă "twerk" de dimineața până seara. Stai așa...
Îmi ascund fiecare sentiment în suflet, până când nu-l mai suport și-l alung prin stări de spirit. Arta-i marea mea iubire. Mă piș pe zdrențele tale. Oameni de căcat mi-au făcut promisiuni și m-au dezamăgit. I-am făcut îngrășământ. Fuck it!
M-am lăsat lovit cu talent. De cine? De indiferența și de furia ta fără margine. Ești nemernic. Eu sunt puternic. Încântat...
666, mă găsești în cele mai dubioase locuri. Sunt pretutindeni. Nu îți dau șansa să mă ataci. Oricum, tu contra mea, nu ai ce să faci. Îmi cer scuze. Sunt inspirat de muze. Muza mea e realitatea. Te salută Moartea. 666, m-am ridicat de la pământ de fiecare dată când am căzut. Noi putem controla situația cu fiecare gând. M-am ridicat și am continuat să lupt. Viața este un meci de rugby. Cel mai greu meci. Trebuie câștigat cu orice preț. Dacă ești laș, mori. Șezi cuminte în coteț!
Habar n-ai de câte este în stare un om cu minte. E ochi pentru ochi și dinte pentru dinte. Nu am de gând să pierd. Știu ce am de făcut. Oamenii caută speranța, caută răbdarea, caută avuția, caută cunoașterea, caută credința, caută iubirea (etc). Oamenii inteligenți au murit de mână cu singurătatea și cu nebunia. Au devenit nebuni. Murim amândoi?
Trăiesc regește, pentru că am un suflet rece. Fiecare om se regăsește. Îmi cer scuze. 666, arta mea ucide. Nimeni nu cunoaște ce-i în sufletul meu, în afară de mine. Războiul a început. Ești revoltat. Te salut!
inima mea bate. Ținută legată, însetată și înfometată continuă să... viața o zguduie. Nu ț-am oferit iubire, doar depresie. Îmi cer scuze. Mi-au murit prietenii. Te dai de stradă, da' nu eşti. Plin de venin, ar trebui să înveți cum să reziști. Dacă nu reziști, sufletul pe care-l ai va muri. Trupul e șuba mea. Arta-i inima. Copilului îi tai aripile din start dacă nu-i dai șansa să cunoască ce-i aia copilărie. Copilul devine adult devreme. Habar n-au cum e să nu ai; cum e să tragi din greu cu scopul de-a obține ceea ce îți dorești să ai, cum e viața fără părinți, cum e să fii umilit pentru simplul fapt că ești diferit de ceilalți, cum e să te pierzi pe străzi singur în aglomerație...
Omul aleargă după avere. Oamenii nu au ținut piept la tentații. Caut dreptate morală. Strada-i goală. O auzi cum plânge?
Nu am cerșit niciodată atenție. Cine nu mă acceptă, poate să plece. Prefer să fiu singur, sincer, decât să fiu înconjurat de oameni proști care judecă arta mea scrisă cu inima în palmă.
Știu că am puteri divine. Nu mă laud cu ele. Sunt slăbit astăzi, da' sunt conștient că e doar un moment de slăbiciune. El trece, tu rămâi. Simplu și direct, până la finalul vieții. Știu să fiu imprevizibil în orice circumstanță. M-am lăsat înhățat de viață. Sunt un scriitor cuprins de întuneric. Dă-i timpului timpul de care are nevoie și ajută-l să ajungi acolo unde ți-ai dorit să ajungi când erai mic. Un moment de luciditate: trebuie să lupți pentru ce vrei în viață. Sunt un scriitor visător. Sunt plin de răni, de venin și de dor. Decorez fiecare cuvânt cu câte un gând, fiecare gând cu câte un sentiment, fiecare sentiment cu o picătură din suflet pentru ca la final să reiasă arta. Arta mi-e remediu când oamenii sunt indiferenți. Sunt inconștienți. Am o stare de nervozitate excesivă. Dac-aș fi putut fi o persoană fericită...
Fiecare pasă proastă nu-ți aduce golul mult dorit (poate doar în frigider), ci te aruncă pe tine în mâna lui Lucifer. Montez în suflet un generator de căldură pe care nu mi-l poți fura. Voi cunoaște eternitatea.
"Tot ce contează sunt banii" să moară cioara după gard și capra vecinului de o boală grea dacă aș susține așa ceva vreodată în viața mea. De parcă ar mai conta iubirea...
Omul Simplu e un sărac cu minte. Folosește-ți mintea când trebuie, cu cine trebuie, unde trebuie. Veți fi fericiți dacă aveți încredere în voi. Toți oamenii sunt puternici. Îți dau puteri să continui. Trebuie să simți versurile sau să le înțelegi. Nu mă voi lăsa niciodată inferior. Puterea mea provine din interior. Nu am crescut cu "te iubesc!" sau "îmi lipsești!", am crescut cu "du-te-n morții mă-tii!" și am rămas doar un visător pe șcena vieții cu o singură întrebare: "Oare cum ar fi..?"
Înțelegi ce vrei din scrieri. Rămân doar un om simplu cu chip de demon și cu inimă de înger... SINCER...
Îți dau stări de spirit care te vor scoate din ale tale pentru o secundă sau pentru toată viața. Sunt un medicament. Fii atent la prospect. Gândirea mea-i farmacia ta preferată. Tu ești cel care dărâmă tot ce-i stă în cale. Nu știi să înțelegi situații, nu îți pasă, nu ai nimic care să îți aparțină. Oamenii se chinuie pentru a face bine propriei persoane, da' nu se gândesc că starea de bine e trecătoare. Defrișează păduri, dau legi, închid oameni nevinovați în închisori, nu dau bani pentru educație...
Sunt poet. Ți se pare că nu am nimic când eu am tot. O lume doar a mea. E "perfect", dar familia.. ? Familia mea...
Viața te dărâmă, da' trebuie să te obișnuiești. Fiecare dintre noi, inclusiv eu, suntem responsabili de tot ceea ce se întâmplă în viața noastră. Fiecare gând ne construiește viitorul, Unde dracu îți este neuronul?
Fiecare vorbă rostită sau faptă construiește experiența noastră - trecutul. Suntem responsabili de situația în care ne aflăm, dar continuăm să dăm vina pe alții sau pe conjunctura interioră când avem necazuri. Uităm că: puterea zace în noi, nu în alții. Tot ceea ce credem despre viața noastră și despre noi devine adevărat pentru fiecare dintre noi. Mulți nu își dau seama încă de faptul că există un număr limitat de alegeri din care avem posibilitatea să alegem. Când un om alege să gândească că viața este definită prin singurătate și că nu îl iubește nimeni, își crează premisele unei vieți singuratice și lipsită de iubire. Dorindu-și să schimbe acest gând cu altul, mai optimist, de exemplu: "dragostea există pretutindeni, iar eu sunt o persoană bună și sunt demnă să fiu iubită" , acest gând va deveni un adevăr pentru el și va încerca să iubească, lăsându-se la rândul său iubit de alți oameni, pentru că a ales iubirea în locul singurătății. Unii sunt limitați. Au idei preconcepute despre cine sunt și își conduc viața după anumite reguli, care nu aparțin de ei, dar nu coștientizează acest aspect. Încă de mici, am fost învățați în ce să credem, ce să credem despre noi, despre alții sau despre lume. Dacă am crescut alături de oameni nefericiți, supărați și speriați, ne construim o imagine negativă despre sine: „sunt o persoană rea, chiar depresivă, numai eu sunt de vină, n-am voie sa ma supăr pe el/ea" și asemenea credințe iraționale vor aduce ca rezultat o viață nefericită și plină de frustrări interioare. Când devenim adulți, avem tendința de-a forma aceeași oameni, aceeași atmosferă încărcată de emoții negative cu care am fost obișnuiți în copilăria noastră. Deasemeni, în mod inconștient recnostituim în cadrul relațiilor noastre personale același mod de viață, același tip de relații pe care le aveam noi cu părinții noștri sau părinții noștri între ei. Cu atât mai mult, obișnuim să ne tratăm pe noi înșine cum am fost tratați de părinți. Ne iubim și ne încurajăm cum am fost încurajați și iubiți în copilărie. Gândește-te doar pentru o clipă de câte ori îți zici în minte: „doar tu ești de vina, proasto; ce prostie ai făcut!" după modelul reproșurilor primite de la mama sau de la tatăl tău. Destul de des, nu-i așa?
Acum, gândește-te de câte ori te-ai înjurajat singur, atunci când te-ai împolmolit: „te vei descurca, întotdeauna te-ai descurcat, nu-ți face griji!"
Nu este cazul să vă învinovățiți părinții, dacă v-ați recunoscut în exemplele precizate, ei nu au făcut nimic altceva decât să vă învețe ceea ce au fost învățați de părinți, la rândul lor. Nu vă puteau iubi sau înjura într-un mod care era complet necunoscut pentru ei. Dacă doriți să vă convingeți în această privință, întrebați-i ce copilărie au avut, ascultații cu atenție și înțelegere și aflați de unde au provenit regurile lor. Veți conștientiza că la rândul lor și ei au fost tratați în același mod în care vă tratează pe voi. Veți înțelege că nu au nicio vină pentru educația pe care au primit-o și pe care v-au dat-o.
Noi ne creăm sistemul de credințe în perioada copilăriei, iar ca adulți construim experiențe care să se potrivească cu aceste "credințe". Mulți au trecut prin experiențe dificile de viață, doar pentru că ele corespundeau credințelor noastre dinfuncționale. Ți s-a întâmplat și ție, nu?
Experiențele nefericite sunt create de gândurile și de credințele noastre formate în trecut și când vei înțelege că ele nu mai corespund prezentului, că acum este momentul să alegi ceea ce gândești și ceea ce crezi, vei începe să îți construiești viitorul la care visezi și pe care îl meriți din plin. Trecutul nu are putere asupra ta, omule, decât dacă tu îi vei permite. Poți alege să elimini gândurile negative și regulile rigide chiar astăzi, în timpul în care citești aceste gânduri. Poți alege să nu mai simți sentimentul acela de vinovăție, să nu te mai critici și să te privești ca pe-o ființă minunată care merită iubire și respect pentru simplul motiv că s-a născut. Încearcă să faci asta astăzi, și dacă ai înțeles că tot ceea ce se întâmplă cu viața ta, este rezultatul modului tău de a gândi, ai înțeles faptul că viitorul tău stă în mâinile tale, el fiind creat de gânduri care pot să devină pozitive chiar din acest moment. Dacă am fi cunoscut scopul nostru pe pământ de când ne-am născut și nu am fi greșit atât de mult, astăzi eram mult mai fericiți. Dacă nu am fi greșit, nu am fi învățat ce înseamnă "să te descurci" . Dacă nu ne-am fi luat după unii sau după alții, sigur am fi fost mai optimiști și aveam încredere în noi. Dacă nu am fi aruncat cu speranța în stânga și în dreapta, mai mult ca sigur, nu venea nimeni să ne tragă de urechi. Dacă am fi fost mai sinceri (în primul rând) cu noi și-apoi cu ceilalți, nu ar fi existat minciuni sau mincinoși. Dacă nu am fi fost inculți, nu ar fi existat oameni analfabeți și nu am fi fost conduși de proști. Dacă ar fi să recunoști că o duci rău, nu ai face-o nici într-o mie de ani. Poți să mori într-o clipă și te temi. Noi suntem făcuți din același pământ și, totuși, suntem atât de diferiți. Ne întoarcem în pământ, în interiorul lui, mai exact, Agartha. Cazi din prima dacă cunoști iubirea. Ce ne-am fi făcut dacă nu am fi cunoscut dezamăgirea?
În ziua de azi, iubire găsești doar în versuri, nu în oameni. Tu disperi că ești viu, eu râd că sunt mort. Mi-am omorît fiecare sentiment. Dar ce scriu astăzi rămâne un mare secret. Oare eu, dacă aș fi ieșit din trup și aș fi redevenit un spirit liber, aș fi fost regretat? Nu mai știu ce gândesc, mi s-a luat de tot ce simt și tot sunt fericit, pentru că am iubit și continui să iubesc. În capul meu bântuie fantome, vârcolaci cu ochii roșii, alcoolici otrăviți și revăd amintiri din trecut cu oameni morți. În capul tău habar n-ai ce ai. Te minți că te cunoști. Nici eu nu mă știu atât de bine, de tine ce zici? Câteodată, nici tu nu te mai recunoști. Ducând tot ce simt la un alt nivel psihic, aș vrea să transcriu liric și să dau frâu liber imaginației. Hei! Îmi pare rău să te dezamăgesc, însă, aici nu este vorba despre imaginație, ci de sentimentele vii ale unui om mort de multă vreme despre care nu știi nimic. Pare că am înnebunit. De ce mă simți, atunci? Te simți singur și atunci când ești înconjurat de lume, o duci rău chiar și atunci când îți este bine. Poți să ai în fața ta mii de oameni. Dacă nu este cine trebuie...
Ori reziști, ori cazi și nu te mai ridici. Tu alegi. Trebuie să uiți tot ce ai pățit, trebuie să accepți situația și să continui să mergi spre necunoscut fără să te mai plângi. De când eram mai mic, pe la vârsta de 9 ani, am descoperit că îmi place psihologia și chiar mi-am dorit să fiu psiholog. Era dorința mea cea mai mare. Din fericire, viața mea a luat o întorsătură ciudată și nu am mai devenit ce mi-am dorit. M-am întrebat "de ce?" , adică "cu ce am greșit?"
Nu am renunțat niciodată la visul meu. Am studiat oamenii mai îndeaproape și am ajuns la concluzia că diferă de la unu' la altu'. Într-un final, am înțeles ce era de neînțeles. Nedorind hârtii, am decis să o iau pe cont propriu. Nimeni și nimic nu m-a putut împiedica. Oamenii sau hârtiile nu vor putea vreodată să mă abată de la traseu. Îmi scriu gândurile, sentimentele și trăirile. Dacă vouă vă place să atacați din invidie sau orice altceva oameni nevinovați, nu-mi cereți mie să atac ca să fiu în rând cu lumea. Eu atac doar din plăcere lumea, da?