149

58 5 2
                                    

Norocul ei a fost cu nu era în apă și doar să udat puțin de la pietrele putin ude ce erau sub ea.

După atâta stat cu picioarele în apă ni sa facut foame așa că ne-am gândit să urcăm scările care ne-au adus aici.

După ce am urcat atâtea scări am mers la un magazin de acolo și ne-am luat mâncare.

După ce ne-am luat mâncarea ne-am retras într-un loc unde puteam mânca și sta liniștiți fără ca cineva sa ne deranjeze.

De acolo am putut să observăm că tot locul asta era pe un munte,iar pe munte erau foarte mulți copacii.

Din vina copacilor acolo mirosea super frumos și când bătea vântul simțeam mirosul de pădure.

După mult timp de stat pe munte am ales să plecăm cu toți acasă pentru că deja se făcuse noapte și asta însemna că vom fi deranjați de țânțari.

Intrăm în mașină și plecăm spre casă.

Stăteam și mă uităm pe geam,iar apoi începea să mi se închidă ochii din ce în ce mai mult până am adormit.

Sunt trezită de o persoană..nu eram nici în mașină,nu eram nici afara din ea.

Deschid ochii mai mult și observ că eram în casă,iar Hyunjin mă avea în brațe.

Mă uit la Hyunjin,iar el îmi zâmbește.

Statea jos pe ceba,iar acel lucru era fotoliul din camera mea și se uită la mine,el avanduma în brațe.

Hyunjin:Cum ai dormit?

Lu:Um..bine.

Hyunjin:Ai dormit două ore.

Lu:Drumul nu a durat o oră când am mers?

Hyunjin:Ba da,dar eram mulți în mașină care dormeau și Chan a zis că va merge mai încet ca sa nu vă trezească.

Lu:Cine nu dormea?

Hyunjin:Eu,Jisung,Seungmin și bine înțeles că Chan.

Lu:Mă simt bine și nu știu de ce.

Hyunjin:Îți place cum te țin în brațe?

Lu:Da.

Hyunjin:Atunci așa o sa te țin mereu.

Lu:Unde sunt ceilalți?

Hyunjin:Ceilalți sunt jos sau în bucătărie.

Lu:Mergem și noi?

Hyunjin:Haide.

********************************

După ce termin de postat capitolele pentru ziua lui Changbin o să încerc să mai scriu și la alte cărți.

Dar nu vă promit că o să le și postez...dar pentru voi o sa încerc sa fac și asta.

********************************

EclipseUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum