Deleted memories

1. Cine sunt?

Perspectiva lui DaiLin

Mă trezesc într-o cameră albă ,în fața mea era un băiat care vorbea cu mine,față lui nu îmi este familiară,nu pot să-i răspund pentru că parcă gura nu voia să coopereze. Acel băiat fuge repede și începe să fie foarte agitat.

În secunda următoare în cameră apare un om cu un halat alb și ochelari,presupun că era doctor. Cu acesta era și o femeie la vreo 30-40 de ani. Ce începe să mă privească într-un mod extrem de ciudat având lacrimi în ochi.

Acel doctor vine și îmi dă jos acel aparat ce îmi era atârnat ca o botelniță.

- DaiLin, uită-te la mine. Mă auzi?

Acel doctor începe să îmi fluture mâna prin față ca și când aș fi într-o transă, imediat după asta încep să aud.

- Da,aud. Unde sunt? Îl întreb pe acel doctor.

În secunda următoare femeia ce a venit cu doctorul mă ia în brațe. Sunt enorm de confuză, simt căldură în îmbrățișarea ei, cu toate acestea mă sperie

- Scumpa mea! Ce mă bucur că ești bine! spune femeia sărutându-mă pe frunte apăsat.

E ciudat,nu cunosc pe nimeni de acolo. Nici nu știu cum am ajuns la spital. Iar această femeie e o străină, deodată îmi dau seama că eu nu-mi aduc aminte absolut nimic.

- Cine sunteți? Nu-mi amintesc absolut nimic! Cum am ajuns aici?

Toți rămân tablou atunci când spun asta,nu înțeleg ce am spus așa de rău. Totul începe să mă sperie, încăperea, fețele lor, faptul că totul e în ceață, iar eu nici nu știu ce este cu viața mea.

- DaiLin, nu mă recunoști? Mă întreabă acel băiat de mai devreme. Sunt eu, Jimin,fratele tău mai mare! Știu,sunt o pacoste,dar n-ai cum să ne uiți! DaiLin, ea e mama noastră. Spune cu lacrimi în ochii.

Sunt total bulversată, nici nu știu ce e cu mine și de ce nu-mi aduc aminte de familia mea,fix de ei? Totul trebuie să fie un vis urât din care mă voi trezi, totul e doar un coșmar.

- Eu nu-mi amintesc absolut nimic...

Spun și încep să plâng,atunci acea femeie și acel băiat mă iau în brațe încercând să mă calmeze. E imposibil să mă calmez, totul e atât de încurcat.

- Puteți ieși afară? Vreau să vorbesc cu pacienta. Spune doctorul.

- Desigur. Scumpa mea,să nu-ți fie frică, noi suntem pe hol. Spune pupându-mă iar pe frunte.

Nu știu dacă asta ar trebui să mă liniștească, nici nu știu dacă ce spun ei e real. Totul e prea mult, deja simt cum sunt secată de puteri.

Rămân doar eu cu doctorul care se uită pe niște fișe. Mă uit într-o oglindă și văd că am un bandaj la cap, pe față sunt niște zgârieturi ce nu par a fi mare scofală la prima vedere. Par a fi ok, cu toate acestea încă nu înțeleg ce naiba s-a întâmplat și se întâmplă.

- DaiLin, nu-ți aduci aminte nici măcar de prietenii tăi? Au fost aici mereu,veneau zilnic.

Prieteni? Mai multe persoane? Deja lucrurile mă depășesc, nu înțeleg cum se poate întâmpla asta. E sinistru, te trezești deodată și ești înconjurat de străini.

- Nu,nu-mi aduc aminte absolut nimic. E așa de înspăimântător tolul.

Acesta se uită cercetător la mine, apoi spune :

- Știi ce e ăsta?

Mă uit ciudat la el, nu înțeleg de ce mă întreabă asta,dar nu mă complic cu întrebări de prisos.

- E un pix.

- Se pare că ai amnezie. Ai uitat de familia ta și de prietenii tăi. Nu trebuie să te sperii,nu ești nici prima nici ultima care se confruntă cu amnezia. Trebuie să ai răbdare, memoria îți va reveni.

Totul începe să mă oribileze, încă sper că e un coșmar. Amnezie? Încep să am dureri puternice de cap și să devin nervoasă.

- Când?! M-am săturat de toată situația asta,mă simt ca o străină în propria viață! Spun cu lacrimi în ochii.

Acesta se uită cu milă la mine, cu toate acestea încearcă să mă calmeze, totul în zadar.

- Nu știm încă când, poate reveni în orice moment. Eu mă duc acum pentru a vorbi cu mama ta, trimit o asistentă aici imediat. Te rog să te odihnești, ai nevoie de multă odihnă.

Perspectiva mamei lui DaiLin

Mă afectează toată chestia cu DaiLin. Cum e posibil ca propriul meu copil să nu mă recunoască?

- Liniștește-te,totul va fi bine. Greu,dar o să ne descurcăm noi.

- Cum e posibil să nu ne recunoască?! Spun plângând.

Îmi șterg lacrimile pentru că în acel moment doctorul a ieșit din salon.

- Ce s-a întâmplat? De ce nu ne recunoaște?Îl întreb îngrijorată.

- E o norocoasă că a supraviețuit,a fost un accident foarte urât. Din păcate șoferul nu am mai avut nici o șansă,s-a stins aseară.

- Dar când își va reveni?Întreabă Jimin.

- Da,se poate întoarce la școală?

- Nu știu exact când îi va reveni memoria, nu e nici primul,nici ultimul caz de genul. Dacă dumneavoastră credeți și vreți asta, desigur că se poate duce la școală. DaiLin va trece prin mai multe stări, vă spun pentru că am mai avut pacienți cu amnezie. Prima va fi să nu aibă încredere în dumneavoastră, de asta am să vă rog să vorbiți cu un psiholog,eu am să mai trec odată pe săptămână pentru a vedea cum se manifestă. Am să vă prescriiu un tratament,pe care e obligatoriu să-l urmeze.

- Bine,dar o putem lua acasă? Întreb eu.

- Aș dori să o mai țin aici câteva zile pentru câteva investigații, niște analize și alte lucruri. Scuzați-mă,trebuie să merg la alt pacient.

Doctorul pleacă rămânând eu și Jimin. Deschid ușa pentru a vedea ce face DaiLin,dormea,așa că decid să aștept pe hol. Între timp apare "șoțul" meu.

- Unde este? S-a trezit? De ce nu mă anunți și pe mine când se întâmplă ceva important?! Spune el țipând.

- Incredibil, tu ai venit aici să faci circ?! Până acum ai venit doar de cinci ori să-ți vezi fiica! Cu secretara ce ai făcut, de cum ai venit fără ea? Nu prea îți stă în caracter. Spune Jimin sătul de comportamentul tatălui său.

- Așa respect îi porți tu tatălui tău? Ești așa needucat?

- "Tată" un cuvânt prea mare pentru tine,scutește-mă cu prezența! Spune și pleacă în altă parte.

Jimin nu se mai înțelege cu tatăl său de la paisprezece ani,atunci l-a prins prima oară înșelându-mă.

- Ce mai vrei? Îl întreb rece.

- Vreau să știu și eu care este starea de sănătate a fiicei mele,am primit telefon de la asistente și nu de la tine!

- Scutește-mă!DaiLin e bine, s-a trezit acum se odihnește,mulțumit? Acum poți pleaca.

- Cum să plec? Vreau să-mi văd fata!

- Care parte din "se odihnește" n-ai înțeles-o? Vrei să-ți desenez? Peste câteva zile o ducem acasă,ai să o vezi atunci. Și singur,fără secretară.

Nu mai spune nimic și pleacă nervos,îl doare adevărul. Mereu am închis ochii atunci când am aflat că am fost înșelată de dragul copiilor, dar asta se termină acum. Am să bag divorț,copii sunt mari acum,eu nu mai permit să fiu bătaia lui de joc. Pentru DaiLin va fi mai greu pentru că își iubește foarte mult tatăl.

Jimin a plecat mai mult pentru a anunța fetele și băieții că DaiLin s-a trezit. Nu durează mult că deja îi văd cum vin spre mine toți zâmbind.

Îi iubesc pe toți foarte mult,sunt ca copii mei. Sunt din familii cu care mă înțeleg foarte bine și am fost colegă în liceu.