Deleted memories

7. Prima zi de școală

Perspectiva lui DaiLin

Mă pregătesc pentru școală, aseară am avut o discuție cu mama pe tema asta. M-a cam luat din scurt, având în vedere că eu nu mă simt pregătită pentru asta. Abia am început să mă obișnuiesc cât de cât cu prietenii,la acea școală învață o groază de elevi.

Flashback

O așteptam pe mama să ajungă acasă, îmi era urât să mănânc singură. Cu Jimin nu voiam să mănânc, plus că e plecat.

Într-un final apare și mama,era deja târziu. Mă întreb dacă oamenii ăștia știu că au doi copii.

- DaiLin, m-ai așteptat până acum? De ce?

- Da pentru că,îmi este urât să mănânc singură. Jimin nu e acasă, de tata nu știu nimic, iar tu abia acum apari. Spun simplu.

Mergem în bucătărie pentru a mânca,nu voiam să-i mai bat apropiuri pentru că ,se vede că e obosită. Dar nu e normal ca toată ziua să stea la muncă. Îmi văd părinții odată pe zi.

- Vii așa târziu,eu mă plictisesc stând toată ziua în casă. Nu știu nimic despre voi,nu știu nici unde lucrezi, nu știu nimic despre tine.

- DaiLin, sunt foarte obosită. Am o idee,ce ar fi să te întorci la școală? Am vorbit cu directorul și i-am spus că mâine o să mergi. Ești clasa a 11 a,trebuie să te ocupi de școală.

- Mamă, abia am început să mă obișnuiesc cu voi. Acolo vor fi mai multe persoane pe care nu le cunosc, sau nu mi le amintesc. Mi-e frică ideea asta de nou.

- O să fie bine! Îl ai pe Jimin,le ai pe fete, liceul la care ești este unul foarte bun. Sunt elevi drăguți,deștepți și prietenoși. Profesorii sunt atenți la educația lor.

- Nu știu ce să zic... nu mă simt pregătită.

- Eu deja am vorbit, e deja decis. O să fie bine, te vei descurca. O să vin eu cu tine mâine pentru a le explica cum stau lucrurile.
End flashback

Și nu am avut cu ce mă opune la această decizie,totul a fost aranjat fără ca eu să am ceva de obiectat. Mă simt ca o păpușă ce mutată unde vor ei,sau doar mi se pare.

Cobor jos pentru a mânca și a-mi lua pastilele. Am impresia că le iau degeaba, nu am răbdare,nu îmi amintesc absolut nimic și chestia asta mă termină psihic.

La masă era Jimin ce era îmbrăcat în uniforma școlii.

- Neața! Spune el zâmbind.

Nu îi răspund la zămbet cu zâmbet și îl întreb:

- Unde e mama?

- A plecat deja la muncă,mi-a spus să te duc eu la școală. Haide și mănâncă repede,să nu întârziem.

- Nu,nu mi-e foamne. Spun și merg spre ușă cu el după mine.

Mă simt puțin dezamăgită, atât mama cât și tata îmi promit o groază de lucruri pe care nu le fac.

Perspectiva lui Jimin

Suntem în mașină și aproape am ajuns la școală. Se vede pe fața lui DaiLin că e supărată de dimineață,nu vreau să o văd așa.

- Ai emoții? O întreb pentru că se tot juca cu mâinile.

- Puțin... îmi răspunde sec.

- Puțin mai mult,mai ai puțin și  îți rupi degetele. Spun zâmbind.

Ea doar oftează și deschide geamul mașinii pentru a lua o gură de aer.

- DaiLin, când vom ajunge la școală toți vor șușoti, vor apărea bârfe. O să apară persoane care te vor descuraja,dar să nu te pierzi cu firea. Vreau doar să nu le dai satisfacție. Chiar dacă nu-ți aduci aminte nimic, tu mereu când veneai la școală mergeai mândră și cu capul sus. Vreau ca și acum așa să intri.

- Bine,dar asta nu înseamnă că noi suntem bine. Spune și iese din mașină.

Perspectiva lui DaiLin

Intru pe poartă școlii cu capul sus neschițând vreo expresie, doar merg fără să mă uit la cei din jur. Auzeam cum toți șușoteau atunci când am intrat, iar cu colțul ochiului îi vedeam cum se uită. Urăsc acest sentiment,nu vreau să fiu subiect de discuție pentru tot liceul.

Merg cu Jimin spre biroul directorului. Ajunși acolo batem la ușă și intrăm atunci când auzim "intră".

- Bună ziua, domnule director! Spune Jimin făcând o plecăciune sub formă de respect.

Îi urmez exemplul și ne așezăm pe scaunele din fața biroului lui.

- DaiLin, aș fi vrut ca mama ta să fie aici. Ea mi-ar fi spus în detaliu cam cum ar trebui să procedez cu tine.

- Mama nu a putut veni azi,e foarte aglomerată cu munca. Spune Jimin.

- Îmi pare foarte rău pentru acel accident și că a trebuit și trebuie să treci prin asta. Știu că nu-ți mai amintești de școală sau de mine,dar trebuie să știi că este un liceu de elită și avem așteptări mari de la elevii noaștri. Școala asta a avut doar generații de elevi eminenți, și ne așteptăm ca și tu să te încadrezi, așa cum ai facut-o până acum. Fratele tău te va conduce la clasa ta, aceasta fiind a 11 a D. Era să uit,nu acceptăm ca regulile să fie încălcate.

- Bine, o zi bună!

Ieșim și mergem spre clasa mea,ajunși acolo am o mică ezitare în a intra. Orele încă nu au început, iar elevii se plimbau prin clasă.

- Stai fără grijă, Sunny,Hani și HaNeul sunt cu tine în clasă. Spune Jimin.

Intru în clasă cu capul sus și mă duc val-vârtej în ultima bancă. Mă uit la fete și le zâmbesc. Toată lumea se uita la mine,era deranjant deoarece mă bârfeau din priviri majoritatea.

Apare o tipă în fața mea ce se uită la mine în sictir.

- Ce dracu caută asta în banca mea? Valea, Park! Țipă la mine.

- Alooo,garaaaa! Țipă Hani. Tu stăteai în prima bancă, de unde până unde ai ajuns tu acolo?

- Ai auzit? Scutește-mă cu prezența. Spun simplu.

- Deja te-ai trezit cu tupeu? Știam că la cât de proastă ești nu-ți mai amintești nici cu cine locuiești în casă. Spune cu un aer de superioritate.

Mă abțin să nu îi plesnesc una pentru că aș avea probleme. Zâmbesc și îi spun:

- Nu știu care e proasta dintre noi,având în vedere că nu știi ce e aia amnezie. Sincer,mi-a luat de o grijă, am uitat chiar și gunoaiele. Dar se pare că unele țin să-mi aducă aminte de ele, păcat că nu reușesc.

- Crede-mă că nu te-ai pus cu cine trebuie! Noi două o să mai discutăm.

- Bine,ai grijă la tocuri.

Imediat ce spun asta,calcă strâmb căzând cu efect. Se ridică nervoasă,fiind stânjenită și pleacă.

Nu aș fi avut o secundă intenția să o jignesc,dar nu pot să tac atâta timp cât cineva se ia de mine.

- Bună asta,DaiLin! I-ai arătat tu ei! Spune Sunny.

- Nu-mi amintesc de ea,cine e?

- Yon, nu o băga în seamă. Nu v-ați înțeles niciodată, de asta a ținut să te intimideze.

- Încercare eșuată. Spune HaNeul.

Între timp vine și profesorul,începând ora.