Era în zadar să se pomenească despre regrete. Totul se sfârșise înainte să înceapă cu adevărat.
Liceul Wright din Daegu era cunoscut pentru elevii perfecți. Perfecțiunea era definită nu doar prin notele perfecte ci și prin frumusețea orbitoare a elevilor. Pentru necunoscuți Wright părea un liceu care creea modele pentru prezentările de modă ale Caselor de Modă precum Gucci, Chanel sau Louis Vuitton nici vorba de specialiști în informatică, matematică, literatură sau arte. Totul părea definiția perfecțiunii din exterior. Clădirea veche de peste șase decenii avea influența gotice iar grădina din jurul său te ducea cu gândul la grădinile reale al Marii Britanii după pereții groși și înalți, totul era plănuit în amănunt. Orele de dezvoltare personală, limbi străine, matematică, muzică, dans sau informatică erau pe primele trepte ale educației.
John Wright nu adusese cu el din Europa doar stilul de învățământ ci și dorința de a creea un liceu în care, elevii să fie ei însuși fără să se țină cont de orientările sexuale, clase sociale, religie sau culoarea pielii. Considerase întotdeauna că tinerii trebuiau să fie liberi, liberi să-și exprime ideile, liberi să iubească pe cine vor ei, liber să fie ce își doresc ei, fără stereotipuri. Vestea că exista un asemenea liceu în Daegu circulase destul de repede și imediat după primul an de funcționare, părinții își exercitase dorința de a își lăsa copiii să fie liberi. Liberi în uniforme și totuși, liberi să fie ce își doresc.
Taehyung provine dintr-o familie mixtă. Mama sa s-a născut în Americă și alături de familie s-a mutat în Japonia la vârsta de cinci ani, Japonia i-a fost casă până l-a cunoscut pe cel care avea să-i devină soț la nici opt luni de relație. Tatăl său avea origini în Franța și, totuși, băiatul ura din tot sufletul familia tatălui său pentru că i se părea mediocri și înapoiați. Faptul că familia sa era mixtă îl încânta, întotdeauna găsise înțelegerea de care avea nevoie, nu fusese judecat pentru alegerile sale și, primise undă verde să iubească pe cine își dorea el. Era liber să-și decidă prezentul și viitorul, niciodată nu-și dezamăgise familia și ăsta era unul din motivele pentru care părinții săi aveau deplină încredere în el.
La polul opus, Jimin provine dintr-o familie tradițională în adevăratul sens al cuvântului. Mama sa și tatăl său se cunoșteau de mici copiii, crescuseră împreună, învățaseră împreună și tot împreună deciseseră să-și întemeieze o familie. Familia tatălui său se ocupa cu comercializarea de produse alimente la un mic aprozar și în piețe în timp ce familia mamei sale se ocupa cu creșterea animalelor și cultivarea legumelor și fructelor se completau pe toate planuri. Libertatea lui Jimin nu exista. Copilăria și-o petrecuse la țară unde fusese învățat că familia înseamnă o femeie și un bărbat care se iubesc sau nu, se înțeleg sau nu și formează un întreg, sau nu.
Înscrierea la liceul Wright fusese o gură de aer pentru ambii. Jimin învăța ce înseamna cu adevărat iubirea de sine și ce însemna cu adevărat iubirea în timp ce Taehyung continua să cultive informațiile pe care deja le avea din familie.
— Jimin!
Jimin și-a dat capul în spate pentru a îl putea privii pe Taehyung care se apropia zâmbind de dulapul său având în mână o invitație pentru festivalul de film care se organiza cu ocazia înfloririi cireșilor.
— Cred că te-a auzit tot liceul, a spus chicotind ca mai apoi să încerce să-și înnoade cravata.
— Lasă-mă să te ajut.
Taehyung era optimismul în persoană. Jimin nu-și putea aminti dacă vreodată dacă Taehyung nu-i sărise în ajutor când era vorba de proiectele de sfârșit de semestru, haine, muzică, cărți.. orice în definitiv. Băiatul mereu zâmbea, zâmbea ca și cum toată lumea avea să se sfârșească în secunda următoare și, el o putea salva printr-un zâmbet. El fusese singurul elev al liceului care se apropiase de Jimin pentru că, Jimin era opusul său. Jimin zâmbea rar, Jimin nu se băga în seamă cu necunoscuții, Jimin nu avea puterea de a spune ceea ce simțea sau gândea cu adevărat pentru că, Jimin nu știa ce simțea cu adevărat.
