— Iau eu asta, domnule.
Jungkook a tresărit auzind aceea voce subțire și obosită, s-a întors robotic spre bărbatul din spatele său și a înghițit în sec.
— Jimin?
Bărbatul voia doar să fie o coincidență nefericită, să fie altcineva în loc persoanei care strângea gunoaiele de pe stradă.
— Jimin, a aprobat înainte de a se întoarce pentru a ridica sacul de lângă el. Altceva mai aveți de aruncat?
— Jimin...
— În regulă, dacă nu mai aveți nimic de aruncat eu o să-mi continui treaba. O zi bună, domnule.
— Stai, Jimin. Trebuie să vorbim.
— Cu scuzele de rigoare, nu cred că avem ce să vorbim, uitați-vă puțin la dumneavoastră și la mine. Eu sunt Luna și dumneavoastră Soarele, niciodată nu o să ne intersectăm.
Jimin a plecat lăsându-l confunz pe Jungkook în urma sa, se schimbase atât de mult, s-a gândit. Aflase de la vărul său că fusese căsătorit cu forța cu o fată pe care nu o cunoștea din cauza familiei sale care nu-l acceptau pe Taehyung, spuseseră o mulțime de lucruri rele despre băiat și Jimin acceptase doar ca Taehyung să nu mai fie umilit.
— Koko, s-a întâmplat ceva?
— L-am găsit pe Jimin, Yoongs.
Asemenea lui Jungkook și Yoongi promisese că nu avea să se implice în problemele pe care aceștia le aveau pentru că, mai devreme sau mai târziu Taehyung avea să afle adevărul de la Jimin.
— Unde-i? Ați apucat să vorbiți?
— A plecat, am încercat să-i vorbesc cu el dar m-a lăsat cu ochii în soare. Mi-a spus că suntem diferiți și că nu avem ce să discutăm, a adăugat întorcându-se spre mașină. El este Luna și eu Soarele, niciodată nu o să ne întâlnim.
— Crezi că ar trebui să-i spunem lui Taehyung?
— Nu știu ce să spun, a recunoscut înainte să pornească mașina. Poate că deja s-au întâlnit, Jimin se ocupă de curățenia cartierului.
— Gunoier? Dar terminase din câte îmi amintesc dans sportiv.
— N-am idee, o să-l vedem destul de des pe aici în perioada următoare.
Ploaia începuse și Taehyung îl urmărea pe Jimin din mașina sa, continua să strângă gunoaiele de pe marginea drumului chiar dacă ploua cu găleata, a pufăit înainte să-și ia umbrela de pe bancheta din spate ca mai apoi să-și scoată jacheta pe care o purta.
— Ce îmi faci tu mie, Jimin?
După ce a pus mașina pe avarii a ieșit și a pornit spre locul unde bărbatul se odihnea pe o bordură, chiar dacă nu voia să recunoască încă ținea la el. Niciodată nu încetase să o facă, defapt. Jimin a tresărit când a simțit obiectul vestimentar pe umerii săi și și-a ridicat privirea spre Taehyung care i-a zâmbit slab.
— Sunt bine, a spus înainte să se ridice. Îți voi spăla jacheta și ți-o voi aduce, n-am nevoie de mila nimănui. Să-mi spui unde să ți-o las.
— Nu fi căpos, aproape a mârâit înainte să-l apuce de braț. Nu sunt mai mult de șaisprezece grade și ploaia asta nu o să se oprească curând. O să răcești!
— Nu-mi permit luxul de a fi răcit, din nefericire. N-am vrut să dispar așa.
— Știu. Dacă răcești cine o să aibă grijă de mama și familia ta? L-a întrebat brusc și el a tresărit. Plus că, trebuie să te implici și în conceperea unui copil pentru așa își doresc ei, nu?
