— Nu! Am întârziat din nou! Te rog spune-mi că n-am întârziat din nou! Jimin a exclamat înainte să trântească cu putere ușa în urma sa și după ce s-a asigurat că a încuiat-o a luat-o la fugă spre stația de autobuz din aproprierea casei unde se mutase cu Taehyung după ce se logodiseră. Trăiau simplu departe de oraș și cel mai important, erau împreună. Gândul că cineva s-ar putea apropia de Jimin pentru a îl face pe el să sufere îl făcuse să se frământe mult timp până când luase decizia de a trece pe numele femeii afacerea și plecase, se mutaseră în Saporro pentru că așa își dorise bărbatul și el acceptase fără să comenteze prea mult, dacă era după el s-ar fi mutat înapoi în State chiar dacă asta ar fi însemnat să fie lângă părinții săi. Planificaseră să viziteze Kyoto cu ocazia Crăciunului și faptul că ningea ușor îl bucura pe Jimin, el nu lucra, Taehyung nici nu-și dorise să audă de așa ceva, voia să-l țină cât mai departe pe acesta de chin și se angajase el ca paznic la un mall.
Banii nu fuseseră o problemă dar nu-și doreau să cheltuie sau să culce pe o ureche știind că zăceau câteva zeci de mii de dolari într-un cont deschis pe numele lui Jimin, nu voiau să mai fie importanți și totuși, Jimin se milogise asemenea unui copil la Taehyung care acceptase într-un final să-l lase să aibă grijă de animalele de companie ale vecinilor. Era cinci dimineața și era întuneric, ninge și frigul îl făcea pe Jimin să se simtă ușor încordat, ura să-i fie frig dar abia aștepta să ajungă la gară și să se scufunde în brațele mari ale lui Taehyung, a zâmbit când gândul i-a zburat la Taehyung.
— Oare lui îi e dor de mine? S-a întrebat înainte să se oprească și să-și tragă sufletul.
Singurul autobuz care trecea prin acea parte de oraș la aceea oră era gol și șoferul nu-i păruse niciodată de încredere lui Jimin, a oftat ușor înainte să urce și a mulțumit Divinităților că avusese ideea să-și pună fular și căciulă pentru că nu-și dorea să-l vadă deloc pe șofer cum se holba la el, încercase să-i spună cu bun simț să-l lase în pace și să nu-l mai atingă pentru că era căsătorit și-și iubea partenerul dar totul părea a fi în zadar.
După ce a plătit cursa s-a așezat la jumătate pe locul de la geam și a pornit muzica, voia să ajungă mai repede la Taehyung, nu închisese un ochii toată noaptea din cauza că bărbatul lipsise și nu avusese cine să-l iubească, a pufăit, încă nu se obișnuise că ideea că Taehyung numai putea să fie non-stop lângă el având în vedere situația în care se aflau, trecuseră doi ani și totuși sentimentele sale erau la fel ca atunci când îl revăzuse. Și-a deschis leneș ochii și a privit derutat în jur, nu semăna deloc cu traseul pe care autobuzul o lua de obicei și s-a speriat.
— Ne-am rătăcit?
Șoferul nu a răspuns ci doar a tras pe marginea drumului și s-a ridicat de pe locul său.
— Se poate spune și așa, a râs înainte să se apropie de locul unde era așezat bărbatul și Jimin a înghițit în sec privindu-l cu câtă dorință se apropia de el. Nu ar fi trebuit să se urce în autobuzul acela! Nu trebuia! Și-a țipat în gând.
— Nu-mi face rău, a șoptit înainte să se ghemuiască pe scaun.
— Te voi face să gemi și pe el să sufere, o să-l distrug. O să vă distrug, s-a corectat cu o voce care îl speria pe Jimin.
Taehyung!
Taehyung a tresărit și și-a scos telefonul din buzunar, ultimul mesaj primit de la Jimin îl făcuse să zâmbească, îl iubea. Îl iubea prea mult și nu știa cum să-i arate, îi arătase de o mie de ori înainte și mai avea de gând să o facă, promisese că avea să aibă grijă de el și avea să-l iubească și renunțase la tot pentru a îl știi în siguranță.
— Te ignoră? Minho, colegul său a întrebat înainte să se sprijine de el.
— Nu, nu chiar. A luat autobuzul de cinci și era obosit, nu cred că a dormit toată noaptea și cel mai probabil l-a furat somnul, a râs ușor. La cum ninge sper doar să ajungă în siguranță, a oftat privind pe geam. N-ar fi trebuit să propun să plecăm așa devreme. Sper să fie bine.
— E băiat mare, sigur e bine.
Taehyung a zâmbit puțin neîncrezător, dezvoltase o oarecare legătură cu bărbatul și simțea fiecare stare pe care o avea și faptul că simțea acel gol mare în stomac îl speria. A încercat să se calmeze și a continuat să patruleze.
Fi bine, Jimin.
De spaimă Jimin leșinase, nu putea concepe să fie atins de altcineva înafară de Taehyung și faptul că acel bărbat îl atingea în ciudat tuturor protestelor sale îl făcuse să regrete decizia de a pleca atât de devreme de acasă. Corpul său părea de gelatină în mâinile bărbatului care continua să-l penetreze chiar dacă leșinase, nu se lăsase impresionat de lacrimile sale și nu avea de gând să se oprească prea curând.
— Penibil, a spus deranjat înainte să-i tragă pantalonii înapoi pe el și după ce l-a îmbrăcat a oftat. Minunat, se luminează, a bombănit la fel de deranjat înainte să se întoarcă la volan. Ar trebui să-l las undeva.
Zece minute mai târziu autobuzul a revenit pe traseul său obișnuit după ce bărbatul s-a descotorosit de bărbat lăsându-l la marginea unui drum de țară unde locuia o singură familia, departe de unde era. Nu-l interesa că era leșinat și îl rănise destul de tare, obținuse ce voia. Fusese brutal cu corpul, îi mușcase sfârcurile și gâtul, abdomenul îi era plin de răni care sângerau și îi strânsese membrul cu o bucată de plastic și făcuse în așa fel în cât intrarea să-i sângereze.
Durerile și frigul l-a făcut pe Jimin să-și revină în simțiri și imediat cum a deschis ochii un val de greață și-a făcut simțită prezența făcându-l să se înconvoaie și să dea totul afară plângând. Lucrurile îi erau împrăștiate în jur și a încercat să-și găsească târându-se prin zăpadă telefonul, a început să plângă și mai rău când a văzut unde era, își amintea crâmpeie din ce se întâmplase și asta îl făcea să se simtă și mai îndurerat.
— Taehyungie...
Era conștient că arăta ca naiba dar nu-l interesa, voia ori să moară ori să ajungă undeva și să poată lua legătura cu Taehyung, portofelul îi lipsea și la fel și o parte din bunuri iar de restul nici nu a vrut să se apropie, a început să pășească greoi spre casa care se vedea în depărtare, fumul care ieșea pe coș îl făcea să-și dorească să ajungă mai repede acolo.
— Skyler! Stai locului!
Când a auzit vocea femeii din depărtare, Jimin a izbucnit în lacrimi și mai rău și s-a împiedicat în propriile sale picioare.
— Lasă-o pe Skyler, a strigat o altă voce care a apărut lângă el și l-a atins. Ce s-a întâmplat?
— Ajutați-mă, a șoptit distrus privind bărbatul de lângă el. Vă rog.
— Poți să mergi? L-a întrebat bărbatul îngrijorat. Lasă, te duc eu înăuntru.
— Puteți să mă omorâți? Vă rog.
Bărbatul l-a privit cu părere de rău înainte să-l ridice din zăpadă și a oftat mutându-și privirea spre soția sa care avea în brațe un miel.
— Să-l ducem înăuntru.
Taehyung era îngrijorat. Nu, îngrijorat era prea puțin. Era aproape opt și ajunseseră deja trei autobuze și Jimin nu era în nici unul, mersese la punctul de control unde aflase că autobuzul cu care trebuia el să vină ajunsese cu o întârziere de aproape o oră dar ajunsese, gol, fără călători ceea ce îl speria pe Taehyung. Jimin nu-l mințise niciodată, avea încredere în el. O poză primită cu corpul lui Jimin pe jumătate gol îl speriase de-a binelea, mersese la o secție de poliție din apropierea autogării și polițiștii de acolo aproape îl luaseră în bătaie de joc spunând că poate, bărbatul ar fi vrut să încerce și altă „sulă" când au aflat că erau căsătoriți.
Nu-și putea explica cum cei care trebuiau să-l ajute îl luaseră așa în bătaie de joc, s-a așezat pe o bordură cu capul pe genunchii și a început să plângă pentru că se simțea din nou neputincios, tot ce își dorea era ca Jimin al lui să fie bine. Nu știa ce să facă sau unde să-l caute.
— Urăsc să fiu neputincios, a șoptit printre suspine.
