— Vreau să ne despărțim, Taehyung.
Taehyung a lăsat pe podea geanta și l-a privit cruciș pe Jimin care stătea pe fotoliu și privea absent pe geam, cum adică vrea să se despartă de el? A inspirat și a expirat încercând să se calmeze, nu voia să facă nici o scenă pentru că știa cât de instabil devenise Jimin și nu voia să-l sperie.
— Cum adică?
— Vreau să ne despărțim pur și simplu.
— Din ce motiv? Am făcut ceva greșit? Te-am deranjat cu ceva? M-am apropiat prea mult de tine?
— Nu te-ai apropiat nici prea mult, nici nu m-ai deranjat cu ceva anume pur și simplu vreau să ne despărțim.
— Cât timp?
— Pentru totdeauna.
Taehyung a început să râdă nervos și s-a așezat pe marginea patului încercând să proceseze ceea ce tocmai auzise din gura celui căruia își dedicase toată viața, la propriu. Totul începuse în liceu și continuase până acum, încercase să-l protejeze de tot răul din jur de când era un adolescent închis în sine care nu avea curajul să se exprime în public și nu avusese nici curajul necesar pentru a le spune părinților săi despre orientarea sa sexuală. Anii petrecuți departe de el fuseseră chinuitori, încercase cu greu să se repună singur pe picioare și să se convingă pe el însuși că totul trecuse și nu fusese nimic altceva decât o iubire adolescentină și nimic mai mult. Se realizase pe plan profesional și reușise să ajungă exact unde își dorea, tot amalganul de sentimente pe care încercase să și le țină în frâu timp de mulți ani îl loviseră în moalele capului când îl revăzuse în cafenea în aceea dimineață și sărutul de după îi confirmase bănuiala că niciodată nu încetase să-l iubească și nu era vorba nici de o iubire adolescentină ci mai mult de atât. Aflase multe detalii din viața sa și încercase să-i panseze rănile, niciodată nu-și dorise să-l despartă de cea cu care se căsătorise chiar și din obligație.
Știa că familia sa îl vedea pe Taehyung țapul ispășitor pentru schimbarea bruscă a lui Jimin și făcuse tot ce îi stătuse în putere să-l alinte și să-l iubească cât mai mult, îl implicase în toate activitățile sale pentru a îi demonstra că are încredere în el și să-i demonstreze cât de mult îl iubea. Și când trecutul său revenise și-i invadase prezentul îl determinase să-l iubească și să-l sufoce și cu mai multă atenție pe Jimin care începuse să se retragă de lângă el și să se lase călcat în picioare de diverse persoane din viața sa.
A înjurat nervos și frustrat înainte să se ridice de pe pat și a intrat în baie trântind cu putere ușa în urma sa, instantaneu a început să plângă și și-a sprijinit mâinile pe chiuvetă.
— Nu l-am iubit suficient?
Era convins că trece printr-o perioadă foarte grea în urma abuzului și voia să-l ajute să se refacă, voia să-l aibă din nou în viața sa pentru că îl iubea și nu-și vedea viața fără el, era dispus să meargă până la Polul Nord și înapoi pe jos pentru a îl face pe acel nenorocit să plătească și Jimin voia să se despartă de el.
— Incredibil!
Pumnul său a făcut contact cu suprafața oglinzii și o mulțime de șiroaie de sânge au început să se preling din mâna sa, a pus-o sub jetul de apă rece și a continuat să plângă.
— Vrea să ne despărțim, așa să fie. Eu nu mai am putere să lupt pentru el dacă el nu mai vrea.
Și-a șters lacrimile cu mâna dreaptă și a apucat prosopul de pe suport, l-a înfășurat în jurul mâinii sale stângi care sângera și a ieșit din baie mai calm și totuși devastat de durere, nici durerea pe care o simțea din cauza tăieturilor mâinii sale nu se compara cu durerea simțită în sufletul său distrus.
— Bine, vrei să ne despărțim? În regulă, o să ne despărțim.
— Ce ai la mână?
— Nimic. În contul bancar de pe numele tău este un milion de dolari și poți să te muți în oricare apartament din cele care sunt în renovare și te poți muta acolo. Am să-ți plătesc aici o lună sau două și nu trebuie să-ți faci griji, nu vreau să ajungem totuși în instanță pentru că avem multe bunuri comune și încă nu s-a liniștit acel transfer cu Sucursala. Eu o să plec acum, să nu uiți să-ți iei pastilele și să mergi pe cincisprezece ianuarie înapoi în Japonia pentru controlul neurologic.
— Să-ți dau inelul..
— Păstrează-l, amintire. Amintire de prostul acela care a luptat pentru tine de când erai în liceu.
Cu inima sfâșiată de durere și-a luat geanta de pe podea și a ieșit din camera de hotel unde aleseseră să se mute pentru a îl ajuta pe bărbat să se simtă mai sigur. Mama sa avusese dreptate și nu avea de gând să-i ofere ocazia să-și bată joc de el și să-l facă pe Jimin să sufere prin alte mijloace, avea să mintă ca să-l protejeze. După ce a plătit pe două luni camera de hotel a ieșit, se simțea bine pentru că nu erau multe persoane în jur și putea să fie vulnerabil. Cu ultima fărâmă de putere s-a urcat în primul taxi și a ales să plece spre unul din apartamentele pe care le avusese spre închiriere și trebuiau să vină o echipă să facă curățenie, nu-i pasă de ce avea să găsească, voia să fie singur cu propria sa suferință.
— Îmi pare rău, Taehyung.
Jimin a șoptit pentru el privind cum taxi-ul se îndepărta de hotel și apoi a suspinat privindu-și inelul pe care îl primise când se logodiseră.
— Meriți ceva mai mult decât atât.
Cu grijă a descuiat ușa și a intrat în apartament, un val de dezamăgire amestecat cu dezgust și durere l-a făcut să se sprijine de perete și a început din nou să plângă și a apelat numărul de urgență a unui spital privat pentru că știa că avea nevoie de îngrijiri medicale
— S-a terminat, am ajuns singur din nou ca un prost pentru că am ales să-l iubesc. O luăm de la capăt, nici o problemă.
