ꝀƗSSƗNǤ ĐƗSØɌĐɆɌ | Namjin

✨unu✨

𝐍𝐮 𝐚𝐦 𝐜𝐫𝐞𝐳𝐮𝐭 𝐜ă 𝐜𝐢𝐧𝐞𝐯𝐚 𝐦ă 𝐩𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜𝐨𝐧𝐬𝐢𝐝𝐞𝐫𝐚 𝐬𝐥𝐚𝐛, î𝐧𝐚𝐟𝐚𝐫ă 𝐝𝐞 𝐩𝐬𝐢𝐡𝐢𝐜. - 𝚂𝚎𝚘𝚔𝙹𝚒𝚗

Stomacul meu gol ghiorăie de foame, iar eu îmi înconjur mâna în jurul lui, sperând să treacă durerea. Se pare că lipsa hranei își face prezența.

Totul a început când încercam să nu mai mănânc atât de des și mult, apoi să trec peste micul de jun și cină, ajungând să nu mai mănânc cu zilele.

Pașii mei tremurați încetineau din ce în ce mai mult. Sunt aproape. Ajung la centrul de reabilitare în 5 minute, gând ce nu e atât de liniștitor precum pare.

Singurul motiv pentru care încă sunt în viață, este din cauza lui.

A lui Kim Namjoon.

Îngrijitorul meu.

Băiatul care este pus să aibe grijă de mine.

Singurul care mă ajută să mănânc și eu ceva măcar o dată la 3 zile.

El crede că eu mănânc, și că aproape mă vindec, și îmi pare așa de rău că îl mint.

De ce îmi pare rău?

Pentru că... Eu îl plac de ceva timp...

Ajung în fața centrului de reabilitare, deschid ușa, și îi văd pe toți îngrijorați în sufragerie.

Când îmi observă prezența, Namjoon si ceilalți se repezesc la mine, dar nu apuc să reacționez, că simt cum lumea se învârte cu mine.

Privirea mea se încețoșează, și dintr-o dată pic pe jos, leșinat.

《--------------------------------------------》

Îmi deschid ușor ochii, și îl văd pe Namjoon stând pe patul pe care sunt eu, mângâindu-mi mâna cu a sa.

- Mă bucur că te-ai trezit, Jin. Chiar m-ai îngrijorat azi.

- Îmi pare rău Namjoonie...

- Vreau să fi sincer cu mine, când a fost ultima oară când ai mâncat?

Eu stau tăcut pentru o secundă, dar până la urmă îi răspund.

- Marți...

- Poftim? țipă el.

De la țipătul puternic produs de el eu tresar.

Nu îmi place ca cineva să țipe la mine. Sunt o fire mai sensibilă, și imediat îmi vine să plâng.

- De ce?! Astăzi este vineri Jin! Este vineri, la naiba! continuă el să țipe.

Ochii mei încep să se umezească, și îmi las ochii în jos, începând să plâng silențios.

El îmi ridică bărbia cu doua degete, și când îmi vede ochii înlăcrimați se înmoaie instantaneu, și ma ia în brațe.

- Îmi pare atât de rău Ji-

- Pur și simplu nu mă pot abține... îl întrerup eu. Sunt prea gras. Nu am nevoie de mâncare, Namjoon. Pe bune. îmi ridic eu capul și mă uit în ochii lui.

- Jin... oftează el. Dacă nu mănânci ceva vei muri. zice el uitându-se la mine cu o privire atentă.

Inițial nu înțelegeam de ce, până când am observat distanța mică dintre fețele noastre.

El se holba la buzele mele, ceea și pe mine mă făcea să mă holbez la ale lui.

- Jin, ești cel mai slab băiat pe care îl cunosc. Ai 49 de kilograme, e destul. Te rog oprește-te. Mănâncă. Nu vreau să mori. Dacă îți dau eu, vei mânca?

- ...Da.