ꝀƗSSƗNǤ ĐƗSØɌĐɆɌ | Namjin

✨patru✨

𝐂𝐮 𝐭𝐨𝐚𝐭𝐞 𝐜ă 𝐝𝐨𝐚𝐫𝐞, 𝐯𝐨𝐢 𝐩𝐥𝐞𝐜𝐚 ș𝐢 𝐭𝐞 𝐯𝐨𝐢 𝐥ă𝐬𝐚 î𝐧 𝐩𝐚𝐜𝐞 — 𝚂𝚎𝚘𝚔𝚓𝚒𝚗

- Stai! Nu o face! țipă o voce din spatele meu.

Îmi întorc ușor capul, și văd în fața mea un băiat înalt și speriat de parcă a văzut o fantomă.

- De ce n-aș face-o pănă la urmă? Nu mai am pe nimeni... zic încet, dar suficient cât să mă audă.

- Te rog doar dă-te jos de acolo și explică-mi ce s-a întâmplat.

Am stat putin sa mă gândesc.

Poate mai am o șansă. Nu merit, dar mai am una.

Mă îndepărtez ușor de margine, bălăgănându-mă din cauza lipsei de hrană.

El mă apucă de braț și mă ajută să merg până la o băncuță de lângă un parc de alături.

- Ce făceai la o oră așa de târzie afară? întreba el.

- Poveste lungă... Tu?

- Ieșisem să iau niște aer. Cum te cheamă?

- Kim SeokJin. Pe tine?

El se uită la mine intens și înghite în sec.

- Kim Taehyung. Hyung, mă mai ti minte?

Atunci mi-am dat seama.

E Taehyung.

Am fost cu el in liceu, e cu un an mai mic.

S-a schimbat mult în ultimii ani.

- Hyung imi pare rau pentru ce s-a întâmplat atunci...

- Trecutul e trecut, lasa asta acum.

El obișnuia mereu sa se ia de mine la liceu, și așa am fost batjocura tuturor timp de 4 ani. Imprastia zvonuri false, mă jicnea, de aici reiese si problema mea cu mancatul, mereu ma făcea gras.

- Nu, chiar imi pare rau. Mi-ar plăcea să mă revansez.

- Să te revansezi zici? Hmmm... Bine, tot ce trebuie sa faci este să mă scoți din centrul de reabilitare in care sunt închis. Este acela de lângă muzeul de artă.

El doar dă din cap aprobator iar eu mă îndepărtez spre "casă" fără să îi mai zic nimic.

Aceasta persoana mi-a distrus viața, dar atâta timp cat ma scoate de acolo nu mai îmi pasă de nimic.

Mi-ar plăcea să cred că el chiar mă iubește, și că se îngrijorează pentru mine din iubire, dar niciodată nu va fi asa.

Și în loc să mă rănesc singur și să stau pe capul lui, mai bine plec.

Eu chiar te-am iubit Namjoon.