Grăbește-te,
nu mai avem mult timp
căci timpul zboară și eu nu sunt așa de liberă.
Mă țin captivă
într-o cușcă stilată, improvizată de mine,
din care nu mai găsesc ieșirea.
Știu că vrei să sfidezi timpul
și-ți admir curajul,
dar cușca mea e presărată cu otravă
și, să fiu sinceră,
m-am cam obișnuit în ea.
Până la urmă
eu am construit-o
cu mâinile mele și gândurile mele
și e confortabilă..
e confortabil să nu fi al nimănui,
dar ceva doare
și mă apasă
și îmi doresc să găsesc cheia,
dar la naiba, nu știu unde am pus-o!
Poate că am înghițit-o,
Așa cum îmi înghit și cuvintele
care îmi cercetează limba
însetată de înțelegere.
Înainte să plec
îți mai spun ceva...
cușca mea e albastră
și albastră mă simt și eu în ea.
CITEȘTI
Mensis
PoetrySap, caut prin mine și prin zecile de momente împrăștiate pe jos, căci n-am murit încă și ceva mai curge din mine. E cuvântul, se transformă în viață, și eu odată cu el. • 2020
