Nu mai știu să fiu acea esență de iasomie
și de mult timp nici secundele nu-mi mai liniștesc mintea,
ci din contră - le aud ticăind
țipând la mine,
amenințându-mă.
Unde să mă duc?
Nici minutele nu mă mai cheamă,
iar pânza mea e goală
și nu pot s-o vând.
Orele mă evită când trec pe lângă mine
și își pleacă privirea-n pământul umed,
de parcă n-am fi stat la taclale săptămâna trecută...
Doar anii mă mai cheamă pe la ei,
dar sunt scorțoși
și reci,
cu toate că le-am dăruit tot ce am avut mai bun
și mai scump pe lume...
timpul...
CITEȘTI
Mensis
PoëzieSap, caut prin mine și prin zecile de momente împrăștiate pe jos, căci n-am murit încă și ceva mai curge din mine. E cuvântul, se transformă în viață, și eu odată cu el. • 2020
