Mi-e scârbă de mine
și de golul dintre noi,
de pernele moi și pufoase
pe care se aștern vise
și de ochii tăi goi,
care mă înghit și
storc viața din mine.
Te-am ajutat să te învelești
și te-am privit furându-mi respirații,
o, zeci de respirații nemiloase,
care acum se topesc în pumnul tău.
Ia-mă și
te rog,
respiră-mi înapoi aripile cenușii,
căci am pierdut sensul și clipa
mi se strecoară prin degetele
galbene, îmbibate în fum.
CITEȘTI
Mensis
PuisiSap, caut prin mine și prin zecile de momente împrăștiate pe jos, căci n-am murit încă și ceva mai curge din mine. E cuvântul, se transformă în viață, și eu odată cu el. • 2020
