Te simt prin perdele
și prin zidurile dintre noi.
Respiri și îmi inspiri
singurătate.
Te simt desenând
constelații pe spatele meu
și numărând minutele,
până când ne stingem ușor amândoi.
Palmele tale arată
de parcă ai fi strâns în ele
toată nedreptatea din lume
și te știu,
te știu așa cum ești,
nebun, înflorit, protector
și te chem.
Vii
și îți mulțumesc că vii,
căci nopțile sunt albastre
și liniștea începe să fie
zgomotoasă, de nesuportat.
Comunicăm prin simțuri
și prin percepții,
dar de multe ori
nu pot să mă abțin
și cuvintele-mi năvălesc din gură.
Te aștept
așa cum te-am așteptat,
așa cum știu că vei veni
respirând greu
și șoptindu-mi că sunt tot eu.
CITEȘTI
Mensis
PoesiaSap, caut prin mine și prin zecile de momente împrăștiate pe jos, căci n-am murit încă și ceva mai curge din mine. E cuvântul, se transformă în viață, și eu odată cu el. • 2020
