Un babel al atracțiilor

15|Pinocchio sub acoperire

•·༓·•

        E luni dimineața. Afară a nins. Înăuntru? Inima îmi bate haotic la gândul că mă voi reîntâlni cu Amalia. De când sunt așa emotiv? Mi-e rușine cu mine.

        Doar duminică, pe la prânz, Amalia mi-a răspuns la acel mesaj. A trimis un smiley face. De atunci, de fiecare dată când am privit mesajul ei, am avut senzația că mi-a dat o palmă.

        Chiar am mers prea departe? Aici sunt limitele dintre noi? Asta înseamnă că am multă treabă de făcut ca ea să mă placă.

        Împing de ușa de la intrarea liceului și îl salut din cap pe portar, apoi pășesc mecanic pe holurile largi și pe scările care urcă până la ultimul etaj al clădirii. Nu știu dacă am trecut pe lângă oameni cunoscuți. Oricum, nu aveam starea necesară să îi salut. Cotesc pe un coridor puțin mai strâmt și îmi ridic privirea spre fereastra din fața clasei. Au trecut vreo două luni de când am stat acolo împreună cu Amalia.

        Iar eu am rămas același fraier care o place.

      Deschid ușa clasei și privesc direct spre banca ei. Locul de lângă ea e ocupat de Narcis. Din nou. Amalia stă cu ochii în ecranul telefonului, dar el pare că încearcă să vorbească cu ea. Câteva colege îi privesc și chicotesc ca niște șoareci.

        Mă arunc în banca mea, făcând scaunul să scârțâie. Dacă se mai și rupe, sunt demn de Oscar. Cu coada ochiului văd mâna lui Narcis așezându-se pe piciorul Amaliei. Îmi întorc brusc capul spre ei, dar înainte să apuc să fac altceva, Amalia îi prinde mâna și i-o aruncă înspre el, de parcă ar fi un gunoi.

         Îl văd pe Sabin cum privește toată scena pe sub gene. Mă ridic și-l prind de mână, trăgând-l afară din clasă. Trebuie să plec până nu mă iau la bătaie cu Narcis.

        — Vii cu mine la fumoar? îl întreb după ce ajungem pe coridor și îi eliberez mâna.

        — Nu mai am chef să cobor.

        — Atunci rămâi pe hol! îi poruncesc sprijinindu-mă de pervazul ferestrei.

        — Ce ai? Te-ai certat cu Briana?

        Înjur.

        Sabin începe să râdă.

        — Vezi că te-o auzit pruncu' ăsta și acum o să înceapă și el să vorbească urât.

        Mă întorc spre băiatul minion de lângă noi și îl studiez. Nu pare de liceu.

        — Ce cauți tu aici?

        — Mă plimb, răspunde ridicându-și capul cu mândrie.

        Un copil care nu are ce face, dar ar vrea să fie respectat. Pinocchio sub acoperire. Ar trebui să profit de situație și să-i dau o lecție lui Narcis, dar cum?

        — Cum te cheamă? îl întreb în încercarea de a trage de timp până găsesc o idee.

        — Luca? răspunsul lui sună mai mult ca o întrebare, de parcă ar fi trebuit să știm.

         — Ești mișto, Luca. Vrei să le atragi atenția unor fete de a XII a și a celor din clasele mari?

        — Da.

        — Atunci îți dau un pont, îi șoptesc aplecându-mă la nivelul lui. Îl vezi pe băiatul ăla? întreb arătând cu degetul spre Narcis. E destul de popular, așa că mergi la el și îi dai un pumn în burtă, apoi pleci fără să spui nimic. Nu-ți fie frică! Tipu' nu e atent.

        Stă puțin pe gânduri, dar Sabin îi zâmbește încurajator și în secunda următoare, Luca trece cu viteză pe lângă mine. Fără vreo reținere, își încordează pumnul și strânge din dinți când acesta ia contact cu abdomentul lui Narcis.

        Sabin începe să râdă cu atâta poftă încât se ține de burtă, iar eu îmi întorc privirea spre Amalia, curios să văd reacția ei.

•·༓·•

      Bună, bună! M-am oprit aici pentru că aveam deja destul de multe cuvinte, așa că veți vedea luni consecințele faptelor din acest capitol.

        Ce părere aveți despre „pontul” pe care i l-a dat David lui Luca? Ați întâlnit și voi situații în care cei mai mari i-au împins pe cei mici să facă lucruri de acest fel?

        Multă sănătate și un weekend plăcut! ❤️