Drops of blood

Capitolul 16- Să înceapă războiul!

Atunci cand lumea ta se intoarce pe dos, cand tot ceea ce era rational si corect ia locul irationalitatii si incertitudinii, cand oamenii din jur se schimba si nu mai sunt ceea ce pareau a fi...cand tu te schimbi... poti spune ca insfarsit ai dat fata- n fata cu realitatea... Cu adevarul in care traim cu totii, dar pe care il ignoram in scopul unui basm de decor creat de noi insine.

Numai ca uneori sa deschizi ochii si sa infrunti lumea e mai bine decat ai crede, poti vedea clar si te poti simtii invincibil pentru ca ceilalti ii au inchisi. Ei nu pot percepe adevarul si nu- l pot agrea, fiind jucariile celor din jurul lor. Niste marionete, niste piese pe o tabla de sah, incapabile sa infrunte lucrurile direct.

Asa s- a nascut societatea. Frica. Frica a generat totul... iar totul a generat nimic. Traim cu singura certitudine ca vom murii. Restul este incontinuu schimbator, niciodata exact. Dar daca cu totii murim, ce rost are sa ne chinuim sufletul de tristete, manie, dezamagire, tradare, ura? Un amalgan de sentimente care nu au niciun rost pentru "grandiosul final"... Degeaba... Totul e degeaba.

*******

Trecusera 2 luni de la sosirea lui Klaus. Nu vorbisem cu el mai deloc din seara aceea. Noapte nu puteam dormi din cauza gandurilor care ma framantau si care nu- mi dadeau pace... Razboinicul meu, tanarul varcolac si Alyona se antrenau de zor. Am incercat sa- i lamuresc ca nu va trebui sa recurgem la violenta si ca indiferent de situatie, vom lasa pe ultimul loc gandul luptei.

Nu ma puteam impaca cu ideea ca va trebui sa- mi omor tatal daca lucrurile nu aveau sa mearga dupa cum am planuit. Realitatea e dura. In general oamenii deschid tarziu ochii, dar e mai bine mai tarziu decat niciodata. Trebuia sa admit faptul ca el nu era cine pretindea ca e si ca vrea cu tot dinadinsul sa ma omoare. Atat pe mine, cat si pe familia si prietenii mei. Iar lucrul asta nu numai ca m- a facut sa ma imbarbatez zilele acestea, dar mi- a dat certitudinea care confirma faptul ca intotdeauna in situatia in care as fi pusa sa aleg intre Dalnavan si cele mai importante persoane din viata mea... In niciun caz nu as lasa Strigoiul sa castige, asumandu- mi pacatele pentru moartea sa.

Nu luasem legatura cu Nyx de ceva timp, dar stiam ca nu aveam ce sa- i spun. Eram doar o copila prostuta, prinsa la mijlocul unei dispute. Problema era ca de data aceasta era vorba de viata si de moarte...

Priveam absenta pe geamul de la bucatarie dand impresia ca sunt atenta la antrenamentul razboinicilor mei. Alyona incerca sa- l contracareze pe Elnor, care incerca sa- i dea o lovitura in umar- bineinteles ca nu o lovea- relatia lor era atat de perfecta. Razboinicul ii aducea in fiecare seara ceai si se uitau la filme, se antrenau de zor in fiecare zi- dar niciodata cu gandul de a se rani reciproc, Alyona il invata tainele magiei cand avea timp si inca incerca sa- l lamureasca cu situatia in care ne aflam... Se completau reciproc si era mai bine decat orice... Pe un camp de lupta iubirea inca- si face loc, imi ziceam.

De fiecare data cand treceam pe langa Klaus, amandoi vorbeam cu "Da" , "Nu" sau "Poate". Socul electric dintre noi era inca acolo, dar lucrurile parca decurgeau prea repede. Timpul trecea pe nesimtite. Imi amintesc cand am venit aici, de parca ar fi fost ieri. Imi vroiam viata normala inapoi. Eu, Ian, Vanesa si Alyona. Imi era asa de dor de ei, incat nu- mi putu retine sughiturile, urmate apoi de lacrimi. Totul se baza pe mine, iar eu ma bazam pe nimic... eram pierduta efectiv.

Cineva imi intinse o cana de ciocolata calda si un pachet de servetele. In Brask era frig. Octombrie era dura cu noi, casa in care stateam fiind incalzita de vrajile Sarafinei, proviziile fiind pe sfarsite, iar hainele noastre prea subtiri pentru vremea de afara.

- Hey! Juliette isi puse mana pe umarul meu. O sa fie bine, o sa vezi. Nu esti singura.

Eu si Juliette devenisem apropiate, era in continuare o scorpie, dar era mult mai mult de atat. Se conectase mintal, ajutata de noi, la Academia Snadov si vazuse cum decurg lucrurile. Vrajitorii erau inchisi, Dalnavan imprastiase vanatori si razboinici peste tot in lume sa ne caute si sa ne aduca in fata lui. Locurile pareau desprinse dintr- un adevarat film de groaza decat dintr- un film by Disney. Era ingrozitor!

Matusa era tinuta prizoniera si obligata sa ma gaseasca printr- o vraja de sange, dar refuzase categoric. Era batuta, nemancata... intr- o stare deplorabila. Stiam ca trebuie sa ne grabim sa- i salvam pe toti cei asupriti de tirania Strigoiului.

-Mersi... M- am lasat prada emotiilor. O sa- mi revin, si- i adresasem cel mai increzator zambet de pana atunci.

-Ok. Dar sa stii ca trebuie sa ne grabim, simt vanatorii aproape, vin dupa noi. Fiecare minut care trece e o condamnare la moarte inainte de sentinta finala. Trebuie sa ne punem pe picioare si sa intram in lupta. Repede.

Se intoarse si iesi din bucatarie spre living, acolo unde incerca sa- i localizeze pe vanatorii si razboinicii care veneau in cautarea noastra, ajutata de Sarafina. Usa de la intrare se auzii deschizandu- se, semn ca prietenii mei isi terminasera antrenamentul. Hotarasem sa- mi beau ciocolata si apoi sa ma aduc cu picioarele pe pamant si sa ma alatur lor.

********

Cu totii eram imprastiati in sufragerie finalizandu- ne planul. Sarafina, Alyona si Juliette erau asezate pe canapea, Klaus statea sprijinit de biblioteca, iar Elnor se invartea in cerc in mijlocul camerei.

-Concluzionand si facand o imagine de ansamblu trebuie sa ne echipam cu haine groase si cateva provizii. In niciun caz nu vom avea bagaje, pentru că pusi in situatia de a ne intalni cu un inamic trebuie sa luptam sau sa fugim... Ne vom indrepta cu diferite mijloace de transport, schimbate mereu, spre Academie. Atunci vom incerca sa patrundem fara sa fim vazuti in camera lui Dalnavan si sa- l imobilizam ca sa ne asculte. Daca ne jura credinta, ii dam drumul, daca nu...

-Cred ca stim cu totii ce se va intampla daca nu o va face, spuse Alyona.

Ii multumeam in gand pentru ca nu- l lasase sa termine fraza. Nu eram in stare sa o aud de la cineva, cu siguranta as fi facut o scena in care cedam ( pentru a nu stiu cat a oara), iar in momentul de fata trebuia sa fiu stapana pe situatie.

-Desi planul pare usor, trebuie sa constentizam ca nu e asa, trebuie sa fim uniti si sa dam tot ce e mai bun din noi, afirma Sarafina.

Cu totii inclinam din cap sustinandu- i parerea, dar chiar in acel moment cineva intrase in casa spargand usa. Unii au intrat pe geamuri spargandu- le, iar altii ieseau din dormitoare... De unde aparusera cu totii? Grupul meu se unisera punandu- se unul in spatele ceiluilalt, stand laolalta in mijlocul camerei. Klaus isi petrecu bratul in fata mea, protector.

-Suntem atacati! concluziona acesta.

Hey! Stiu ca ati asteptat continuarea si stiu ca aceasta a fost lunga, dar am avut un moment total fara imaginatie, iar fiecare idee era anosta si nu- mi placea. Acum insa am revenit cu puteri proaspete si multe idei! Voi incerca sa postez des si sa va tin in priza. Va astept vomenturile!
P. S: Am inceput o carte noua, intitulata "Cazuti in dragoste" , va astept parerile si acolo. Mi- ar face placere sa trageti un ochi !
Va pup! :* :* :*