Nu stiu, poate ati gasit multe defecte in modul meu de a scrie. Adevaru-i ca nu scriu dupa nici o regula. Scriu dupa cum imi vine in minte. Daca simt nevoie sa pun paranteza (ghici ce?) pun, daca simt nevoia de alineat, probabil ca ai inteles ideea.
N-am mai scris demult. Nu stiu de ce. Oare n-am avut despre ce sa scriu? Eu cred ca am avut, s-au intamplat chiar multe. Oare nu am vrut? Nu cred, am vrut, doar ca…nu stiu. Si faza cu scrisul asta, te gandesti – care ii folosul lui? - . Nu o sa-l citeasca nimeni inafara de niste anonimi pe internet. Nimeni din cercul meu de prieteni, sau din familia mea. Nici o cunostinta..nimeni. Nimanui nu arat piesele pe care le compun ( da, am inceput sa compun ), daramite jurnalul meu virtual si „public”. Spun public pentru ca il pot citii milioane de oameni, dar cei apropiati mie, nu. Doar intr-un caz foarte special.
Dar acum ma pun la somn. Imi e prea somn, a fost o zi lunga. Da probabil ca va voi spune restul maine.
Cateva zile mai tarziu
„Mdaa, scuze ca nu ti-am raspuns..dar..am fost..ocupat.”
Cam asta ar fi raspunsul pe care l-ai primi in mod normal, nu? Ah, nu? Doar eu? Ok atunci..
Bai frate, deci sincer. Urasc indiferenta. Ok, asta-i defectul meu. Imi pasa prea mult. Evident ca ma prefac arogant si indiferent, dar, in realitate, ma doare cel mai mic seen. Nu stiu de ce am devenit asa. Sunt doar etape pe care le avem la varsta asta, e ceva complet normal. Asa am fost creati de Dumnezeu, niste fiinte defectuoase; animale cu constiinta; oameni.
Acum multi dintre voi ( astia recent „ateisti”, pt ca ii la moda sa pari diferit, cat mai scandalos, rebel, etc ) o sa sara in sus. „Ce creati de Dumnezeu?”, „Crezi orice basm?”
Stati linistiti, nici eu nu sunt un mare credincios. Ce dracu’, singurele dati cand merg la biserica e atunci cand ma obliga maicamea..de Inviere. ( Da, am scris Inviere cu „I” mare, pentru ca desi nu cred in asta, ii respect pe cei care cred, si nu sunt un dobitoc care se caca pe credinta altuia ). Nu stiu..eram foarte credincios. Cand eram mic voiam sa ma fac popa cand ma faceam mare, dar apoi am realizat la cate trebuie sa renunt ca sa fac asta. ( Si mai apoi am realizat cat de ipocrit trebuie sa fiu ca sa fac toate lucrurile care-mi plac in continuare, la fel ca toti ceilalti „Servitori ai Domnului”.)
Detest „Biserica”. Institutia asta falsa care manipuleaza omul de rand.
Totusi, sa revin la credinta mea. Nu stiu ce sunt. Ateist nu sunt. Agnostic, meh, prea mult spus. Sunt undeva intre. Cred in Dumnezeu. Cred ca a fost candva Dumnezeu, ca a facut pamantul asta, animalele astea, pe noi. Dar daca il preamaresc? Daca il vad ca pe un egal al omului? Sau ce dracu, ca pe cineva superior? Nu. I-a pasat candva, dar undeva intre Noul Testament si prezent, s-a pierdut. A disparut, a murit sau pur si simplu nu i-a mai pasat. Eu nu cred ca cineva care are puterea de a opri tot ce se intampla rau in lumea asta, si refuza sa o foloseasca, merita respectul si „Preamarirea” mea. Puteti spune ca-s un adolescent in dezvoltare, frustrat, nervos, neobisnuit cu viata. ( Probabil ca aveti dreptate ). Dar parerea mea ramane intacta. Adica pana mea, incepem cu inceputul. La inceputul lumii, in „Facere”, Adam si Eva nu aveau „Cunoasterea”. Erau dezbracati si „goi” de orice fel de judecata. Apoi vine dracu’ si ii manipuleaza, iar ei ce patesc? Sunt aruncati din Rai. Dracu ce pateste? Sta fericit si bine in groapa lui. Imagineaza-ti ca ai 2 copii, care se joaca, si le spui sa nu puna mana pe aragaz. Ei bine, aici apar eu (Da, daca tot sunt asa al dracu’, hai sa intru in rolul dracului ). Ma duc eu si le spun copiilor tai ca pot sa puna mana pe aragaz, ca nu se vor arde, nu vor pati nimic, ca va fi distractiv. Ce crezi ca vor face? Vor pune mana pe aragaz. De ce? Pentru ca sunt niste copii. Iar tu ce faci? In loc sa ii bandajezi ranile, sa-i spui ca nu-i voie si sa-i explici de ce nu, si cine sunt eu, si cum ca le vreau raul, ii dai afara din casa. Nu le mai dai nici un ban pentru scoala sau facultate. Si ii lasi sa se descurce singuri.
Am citit undeva ca „Dumnezeu e ca un copil razgaiat care ne-a facut pe noi jucariile sale”. Asa e.
Oricum, sunt de acord cu Nietzsche. „Dumnezeu a murit”. Nu neaparat creatura, fiinta. Ci mai degraba ideea de „Dumnezeu” din societatea noastra, lucrul care este stalpul moralitatii noastre. A murit.
Iar acum voi reveni la ceea ce va plac tuturor, glumele proaste si povestile de dragoste pe seama carora o sa radeti. ( Pe seama mea adica, meh. )
