Capitolul 4
Partea I
Scriu asta vorbind cu ea. Ceasul bate 20:56, iar eu o ascult tacand pe cealalta linie de telefon. Mai aud un „mda” din cand in cand. Orgoliul meu asteapta sa spuna ea ceva, iar orgoliul ei asteapta acelasi lucru de la mine. Imi place sa o aud tacand, dar nu asa. Nu cand e suparata, sau dezamagita. Nu cand sunt eu suparat, sau de dezamagit. O ascult, si mor de nerabdare. In vine sa-i spun tot ce am pe suflet. Intre timp, tacerea rasuna din telefonul ei. Probabil ca si ea simte la fel. Aud inca un „mda” .
Este o fata cu un ten masliniu, bruneta, cu niste ochi caprui-verzui ( depinde de momentul zilei ).
Stii senzatia aia cand vorbesti cu o fata : vrei sa-ti spuna totul, dar in acelasi timp nimic? Vrei cumva sa-ti zica, sa te linisteasca, sa-ti spuna ca simte la fel si pentru tine, chiar daca tu citesti asta in ochii ei, vocea ei, mesajele ei. Totusi, cumva nu esti 100% sigur. Ce dracu, nici macar 60% sigur. Vrei sa-si puna toate cartile pe masa, ca sa poti decide daca castigi runda de poker sau nu, amandoi jucand un teatru perfect.
Totusi, in acelasi timp nu vrei sa-ti spuna. Vrei sa afli totul pe cont propriu, sa-i citesti gesturile, sa banuiesti ce ar vrea sa spuna, si sa speri ca ai banuit corect. Conversatiile cu ea sunt ca un meci de sah. Fiecare isi are mutarea, incercand sa ajunga la sentimentele celuilalt, in acelasi timp ascunzandu-si propriile sentimente ( pentru cei greoi sentimente = regele ).
Uite, eu acum stau la lumina monitorului, cu un pahar de vin in mana ascultand muzica, si astept mutarea ei.
- De ce trebuie sa fi tipic? :>
- Pentru ca nu vreau sa ma placi prea repede :>
- Dar ai vrea sa te plac totusi : )). Pari atat de sigur de sentimentele altuia, dar esti pe ale tale? :>
- Ce n-ai da sa stii care-s alea : ))
Evident, iti dai seama ce simte pentru tine, dar oare? O parte din tine se intreaba, se intoarce pe toate partile, incercand sa gaseasca motivul care sa transforme 99% de siguranta in 100%.
Bineinteles, nu cu toate fetele e asa. Ea are ceva special. Desi te indoiesti de tine la fiecare pas, tot din cauza ei iti creste increderea. Stiu, suna ciudat, pana si mie mi se pare o prostie ce am scris, dar asta simt.
Bine, e posibil sa nu fiu normal. Stii vorba aia : Toata lumea are pasarele, dar artistii au stoluri. Ei bine, eu desi nu ma consider artist ( chiar daca am 11 ani de muzica la bord, si am studiat de la fluier,vioara la chitara si pian ), mi se potriveste perfect. Am stoluri. Totusi, nu stiu daca e un lucru neaparat rau, sau bun.
Probabil ca ceea ce scriu acum e pentru ea, pentru Raluca. Bruneta cu ten masliniu si ochii caprui-verzui. Probabil ca-i scriu asta ca sa ma citeasca ca pe o carte deschisa ( haha, te-ai prins? Sa ma citeasca ca pe o carte deschisa, hai ca am glume bune, da-ma dracu. Ah, nu? Ok... ).
Problema e ca nici n-o pot vedea prea des. Ea sta la cativa zeci de km de mine. Oarecum nu vreau sa pun suflet, nu vreau sa-mi devina draga, pentru ca stiu ca eventual o sa am de suferit, dar cu toate astea nu pot sa n-o fac. Cum zicea Elvis : Can’t Help Falling in Love.
Genial cantaret. Apropiatii care citesc asta stiau ca urma sa apara in carte, mai devreme sau mai tarziu.
Desi am terminat convorbirea cu ore in urma ( scriind asta intre timp, cu exceptia primului paragraf ), inca simt tacerea apasatoare din ea. Chiar nu pot intelege...
Dar stai, am primit un mesaj.
- Sfarsit de parte -
