Prolog

120 12 3
                                    

      Mă uit pentru a treia oară deja la bilanțul contabil și tot nu îmi pot da seama de unde pot proveni pagubele, acum o săptămână am fost informat că toate lucrurile decurg bine și nu suntem în urmă cu producția. Acum primesc dosarul și îmi e adus la cunoștință că avem pierdere în valoare de 1.000.000 de euro și că producția este în urmă.

      Îmi masez fruntea, în încercarea de a mă calma, dar gestul mărunt nu mă ajută de data asta, chiar dacă am avut pagube mai mari ca asta, niciodată nu am aflat în ultimul moment, iar acum ceva clar nu e în regulă, pierderile nu apar peste noapte, iar omul meu din fabrică nu mi-ar ascunde așa ceva.

      Apăs butonul pentru a o contacta pe secretara mea și o chem în birou, iar după vocea mea- își dă și ea seama că ceva nu e în regulă, deoarece acum îi ia mai puțin timp decât de obicei să ajungă în biroul meu.

      -Domn director, cu ce vă pot ajuta?

      -Vreau să mi-l trimiți pe inginerul șef din fabrica de telefoane. Urgent!

      -Cu tot respectul, astăzi are zi liberă.

      -Nu mă interesează. Îl suni și îl trimiți direct la mine.

      Femeia de treizeci și cinci de ani tresare, dar aprobă temătoare de ce aș putea să îi zic mai departe, în schimb îi fac semn să plece, iar ea nu stă prea mult pe gânduri. De obicei nu sunt așa, dar astăzi a fost o zi grea și asta aproape că mi-a pus capac. Știu că nu a fost un gest calculat să chem omul în ziua sa liberă la firma principală, dar peste două săptămâni are loc lansarea și pentru a putea fi în grafic, am nevoie de toate detaliile. Nu vreau să iasă prost și asta să ducă la reducerea de personal, nu sunt chiar așa fără inimă, nu cum sunt părinții mei, care probabil dacă ar afla despre asta ar concedia persoanele vinovate și ar opri producția sau ar prelungi termenul de lansare.

      Aștept în jur de zece minute până să aud în sfârșit vocea secretarei prin telefonul fix.

      -Va ajunge în jumătate de oră.

      Privesc agenda, pentru a fi sigur că în următoarele două ore nu am nici o întâlnire de afaceri și din fericire pentru mine, nu aveam.

      -Prea bine, cum ajunge, îl trimiți la mine.

      Dau foile deoparte și îl sun pe contabil, voi avea nevoie de tăiate hârtiile din ultima lună ce ține de acest proiect. După ce îl anunț de ce am nevoie, îi cer secretarei un ceai calmant și iau hârtiile de la hotel, singurul fiu a doi oameni de succes, cel care va moșteni două firme, una de telefoane și laptopuri și cealaltă un lanț de hoteluri de cinci stele.

      Uneori mi-aș dori să am o viață normală, de om modest, care nu trebuie să se gândească că de el depinde viața a mii de oameni. Dacă ceva nu merge bine, eu răspund, dar asta nu înseamnă că voi fi dat afară, eu sunt cel care voi fi pus să dau alți oameni afară.

      Aud un ciocănit în ușă, care mă aduce cu picioarele pe pământ. Îi permit persoanei din spatele ușii să intre și aștept să văd cine o ajuns primul.

      Observ o claie de păr blond și îmi dau seama că secretara e cea care s-a mișcat mai repede, îmi așază cana cu ceaiul fierbinte lângă mine, apoi se face nevăzută. Iau o mică înghițitură. iar când las jos cana, alt ciocănit se aude.

      -Intră.

      La scurt timp pe ușă își face apariția un bărbat, trecut de cinzeci de an, cu părul negru, vopsit de curând, îmbrăcat la costum și de statură mică, probabil unul dintre cei mai buni oameni ce i-am avut in contabilitate.

Feelings and SuccessionUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum