Feelings and Succession

Capitolul 1

      Privesc ecranul laptopului cu ochii mari de uimire, apoi îl privesc pe Rareș, vizibil copleșit de situație. În sfârșit, după trei ore de muncă, am reușit să găsim mesajul și mai presus de asta, am aflat câteva lucruri destul de interesante despre firmă care îmi vor ajuta dacă nu mă va crede în privința tatei.

      - Ce mai stai așa? Du-te la ei și salvează-l pe tatăl tău.

      Îl privesc, surprins că îmi zâmbește așa cum făcea altă dată, acum mult timp, atunci când încă eram prieteni.

      - Nu mai sta acolo ca prostul, ți-am trimis deja toate informațiile pe telefon, pleacă până îl mai prinzi la firmă, el e șeful, asta înseamnă că poate pleca când dorește.

      - Nu știu ce să zic despre asta, dar mulțumesc!

      Îmi iau telefonul și o iau spre ușă, mă încalț și o iau la propriu la fugă spre centrul orașului, unde se află și sediul firmei. Prostul de mine nu s-a gândit să își ia măcar bani pentru un taxi sau și mai convenabil, cardul pentru autobuz. Așa o să îmi ia o oră să ajung pe jos până acolo, uneori pot fi atât de aerian încât mă uimesc chiar și pe mine.

      Mă tot uit la ceasul de la telefon ce indică ora opt și zece minute. Panica pune stăpânire pe mine și grăbesc pasul. Îmi trag gluga pe cap, din cauza frigului si privesc încă o dată ecranul telefonului.

      - Opt și jumătate, mai am puțin și ajung, te rog să fii încă acolo.

      Aștept la un semafor, privind clădirea impunătoare din fața mea, ușurat că am reușit să ajung la timp.

      Când culoarea se schimbă, privesc spre mașini, pentru a fi sigur că sunt oprite, apoi o iau spre intrarea clădiri. Ajung și în fața recepției, iar o singură femeie mă întâmpină cu un zâmbet pe jumătate șters. Îmi pot da seama că nu e mulțumită de prezența mea aici la ora asta.

      - Vreau să îl văd pe domnul O'Brien.

      - Îmi pare rău, domnul O'Brien nu mai primește pe nimeni după ora opt.

      - Domnișoară, e important.

      - Iar eu vreau să îmi păstrez slujba.

      - Vă rog.

      Nu se lasă prostită ușor, cea ce îmi îngreunează mie situația. Strâng telefonul și îmi dau jos gluga, lăsându-mi părul negru vopsit recent la iveală, era răvășit și îmi stătea în toate direcțiile, dar asta îmi și doream, sunt conștient de corpul meu și de ce pot obține de la femei dacă mă dau puțin pe lângă ele, iar femeia asta, care pare mai învârstă ca mine nu e una care să mă refuze.

      Mă las puțin pe blatul biroului său și îmi apropii fața de a ei, lăsând puțin spațiu între noi. Îi zâmbesc șiret și îmi duc mâna spre părul său, începând să întorc o șuviță pe degete.

      - Te rog, mă poți ajuta, doar de data asta?

      Femeia se înroșește și mă privește în ochi, fascinată cel mai probabil de culoarea lor neobișnuită.

      - Poate pot, de data asta.

      Zâmbesc și mă îndepărtez încet de ea, fără să rup contactul vizual. Femeia îmi zice etajul și care e biroul, apoi sună pe cineva, în timp ce îmi arată drumul spre lift.

      Nu aștept pe gânduri și o iau în direcția indicată, privesc în jur cât timp aștept liftul și îmi dau seama că e aproape goală clădirea, la parter mai eram doar eu, cea de la recepție și cei doi paznici de la intrare. Urc în lift și apăs butonul ce indică etajul șapte, apoi aștept, mulțumit că nu e nici o melodie enervantă de lift, pe alea le urăsc cel mai mult.