Feelings and Succession

Capitolul 3

      Îmi era cald, mult prea cald și nu țin minte să fi dat drumul la căldură aseară. Încerc să dau pătura de pe mine ce îmi ținea mult prea cald, dar nu găsesc nicăieri capătul păturii, în schimb găsesc o claie de păr mătăsos și moale.

      Îmi deschid încet ochii și privesc spre pieptul meu, conștientizând că am o greutate în plus pe mine, acolo dau de părul negru și des al unei persoane, mult prea scurt pentru a fi al unei fete, tresar surprins când îmi dau seama că eram doar în pantalonii și boxeri, iar tricoul meu era pe corpul acestui băiat. 

      Apoi îmi aduc aminte cu amărăciune cele petrecute ieri și că eram în camera mea cu un Carlos adormit și incredibil de adorabil dormind liniștit pe pieptul meu și cu mâna lăsată lejer puțin mai jos de gura sa, ce pot observa că era întredeschisă.

      Încerc să mă mișc cât de ușor pot, pentru a nu-l trezi, îmi iau mâna ce până acum era așezată pe talia sa și îl dau încet jos de pe mine, dar acesta începe să se foiască încet printre așternuturi, prind repede pătura ce era la picioarele noastre și îl acopăr cu ea. Căldura oferită de ea îl mai liniștește puțin, cât să nu se mai foiască și rămâne pe burtă, cu o mână sub perna mea și una pe lângă cap.

      Mă dau jos din pat și îmi iau un schimb de haine, apoi merg în baie pentru a face un duș și rutina de dimineață.

      După jumătate de oră, eram ca și nou și pregătit de o zi de sâmbătă liniștită, dar cu ultimele întâmplări din săptămânile astea, doar o sâmbătă liniștită nu va fi asta. Privesc ceasul de pe noptieră și oftez când îmi dau seama că era mult prea devreme chiar și pentru mine, ora șase apare mare și clar pe ceasul digital, decid să ies și să alerg doar pentru a-mi pune gândurile în ordine.

      Îl mai privesc încă o dată pe Carlos înainte de a părăsi camera, sperând să nu se trezească până mă întorc eu de la alergat, dar la ce liniștit și profund l-am lăsat, nu cred că sunt șanse prea mari să se trezească prea curând.

      Traseul meu de alergat e unul relativ ușor, trebuie doar să urc o pantă, apoi să alerg jumătate de kilometru și ajung la parcul central, unul dintre cele mai mari parcuri, apoi dau două ture de parc, parcurgând în total trei kilometri și mă opresc la obișnuitul chioșc ambulant pentru a-mi lua o apă, apoi mă întorc acasă.

      De obicei, când alerg eu de fapt, pe la șapte, sunt mai multe persoane ce aleargă și câteva persoane în trecere prin parc, dar la ora aceasta matinală, nu am dat decât de un cuplu ce alegra în direcția opusă mie. 

      Aerul răcoros nu îmi e bun prieten și mă obosește mai repede, cea ce mă determină să încetinesc ritmul meu normal și ulterior să mă așez pe o bancă la întâmplare. Privesc prin jur, la pustietatea ce era în parc, mă simțeam bine, dar tot o dată și ciudat. Îmi plăcea singurătatea, dar acum voiam orice, dar să nu rămân singur, să nu îmi fie invadată mintea de problema telefoanelor sau mai rău, de imaginea lui râzând, de imaginea cu el dormind liniștit în brațele mele și de imaginea cu el nervos și supărat pe mine.

      Gândul îmi zboară de la una la alta, apoi mi se fixează pe două posibilități pentru starea mea de neliniște și orice mai simt când sunt lângă el și mă gândesc la el. Ori m-a impresionat atât de mult comportamentul său de ieri, ori au reușit ai mei să mă scoată atât de rău din sărite și să ajung să mă atragă băieții, dar în speciali cei arțăgoși, încrezuți și care arată ca un puști de optsprezece ani. 

      Îmi trec o mână prin păr și pufnesc stresat de toată situația asta. Mă rezem cu spatele de bancă și îmi ridic privirea spre cerul senin, parcă și el râde de mine.