Addicted (Z.M)

Capitolul 9

        Viata nu este perfecta. Am invatat acest lucru in ultimele cateva saptamani care mi s-au parut teribil de lungi, parca ar fi trecut luni intregi. Si la fel cum viata nu e perfecta nici oamenii nu sunt. Niciodata nu au fost si nu vor fi. Perfectiunea e un obiectiv foarte greu de atins. Multi nu reusim, altii ne amagim crezand ca suntem perfecti, dar in final realizam ca nu e asa si cel mai rau e ca ne dam seama doar atunci cand e prea tarziu. Lucruri au fost spuse, faptele au fost consumate si trecutul nu ma poate fi schimbat. 

        Cu toate astea noi suntem obligati sa ne adaptam lumii in care traim. Fie ca-i rea sau buna, viata trebuie traita. Cu suisuri si coborasuri, cu regrete si dezamagiri, cu bucurii si emotii. E mult mai usor, mai ales atunci cand sti ca exista ceva sau cineva pentru care meritat sa traiesti. Merita sa-ti deschizi ochii in fiecare dimineata, sa cobori din pat si sa-ti spui: "Azi e o noua zi".

        Nu-i inteleg pe acei oameni care sunt coplesiti de negativitate si cred ca viata e un infern si ca le-ar fi mai bine morti, motiv pentru care isi iau viata, lucru pe care nimeni nu are dreptul sa-l faca. Da, viata e grea. Avem lipsuri, griji, dezamagiri si necazuri. Da, cateodata ni se pare ca nu avem niciun motiv sa traim, cateodata ne-am dori sa nu existam, dar ghici ce, nimeni nu e mai presus. Toti suntem la fel. Nu conteaza ca unul e mai bogat sau altul mai sarac, cu totii suntem oameni. Poate ca unii se cred perfecti doar pentru ca isi pot permite mai multe decat altii, dar vine o vreme cand toti trebuie sa fim supusi unei Judecati, iar acolo nu se va tine cont de cat de multe masini scumpe am avut sau ce mancaruri sofisticate am mancat.  

        Traim zilnic, ingrijorandu-ne pentru ziua de maine si punandu-ne diferite intrebari de genul: Ce voi face maine? Dar peste o saptamana? " Carpe diem" oameni buni. Asta ar trebui sa ne spunem de fiecare data cand ne simtim coplesiti sau stresati. Trebuie sa intelegem ca destinul e o forta neinteleasa si intr-o secunda ne-ar putea schimba complet. O secunda ar fi suficienta ca tot ceea ce stiam sa se schimbe in rau sau in bine. Da suntem nefericiti, dar poate ca nu acum, nici peste o saptamana poate peste un an, doi, trei lucrurile se vor schimba. Asa cum se spune speranta moare ultima, iar noi trebuie sa vedem adevarul din spatele acestor cuvinte.

                                                                                   *

        Fruntea imi este lipita de geamul rece al masinii lui Zayn. Nu am scos niciun cuvant de cand am plecat de la apartamentul sau. Nu stiu ce i-as putea spune. Multe lucruri imi trec prin cap,dar se pare ca nu le pot da glas. El e la fel de tacut. Manuieste volanul cu o singura mana in timp ce cu cealalta isi freaca meditativ barba privind plictisit in fata. Se gandeste la ceva, stiu asta, insa nu-mi pot da seama la ce.

        Mai e putin pana cand voi ajunge acasa. Nu stiu ce ma asteapta acolo, dar nici ca-mi pasa. Dupa mine tata poate sa se duca la tarfa lui si sa ma lase pe mine si pe mama in pace. Nu-mi vine sa cred ca a fost capabil de o asa grosolanie. Credeam ca parintii mei sunt fericiti, credeam ca tatal meu e un om minunat, dar se pare ca m-am inselat. Oare cat timp am trait in minciuna acesta gogonata. De cateva saptamani se pare ca incep sa descopar adevarata realitate. E ca si cum pana acum as fi fost prinsa intr-un vis. Ochii mi-ar fi fost acoperiti de un voal si doar acum dupa ce l-am indepartat incep sa vad clar tot ce se intampla in jurul meu. Cat de naiva am putut fi, am crezut ca totul e minunat cand de fapt nu e asa. 

        Masina se opreste in cele din urma si doar atunci imi ridic privirea abatuta catre brunetul de langa mine. Ma asteptam sa ma priveasca impasibil, dar ce sa vezi, nici nu se uita la mine. Parea absorbit cu totul de imaginea din fata sa. Mi-as rotit capul putin pentru a vedea de ce atat de distrat. 

        Pulsul mi-a inghetat si am simtit cum respiratia mi se opreste. Inima imi batea de trei ori mai repede si simteam cum imi bubuie in urechi. In fata casei mele erau o ambulanta si de asemenea o masina de politie. O persoana era scoasa din casa pe targa si urcata in ambulanta. Nu am putut sa nu observ cum corpul era acoperit de un sac negru semn ca persoana nu se mai afla printre noi.