Numai a mea

Nu îmi pasă de tine

  Toată lumea rămâne tăcută, curioasă de ce va urma Elias să spună.

  - Moartea fratelui meu va adus aici, nu? Eu vă voi povești ce sa întâmplat.

Toți reporteri încep să îi filmeze declarațiile lui Elias.

  - Fratele meu a murit într-un accident rutier. Nu eu eram pilotul, eu eram pasagerul când altă mașină a intrat în noi. O lungă perioadă de timp m-am considerat vinovat, și după declarațiile tatălui meu se pare că și el crede la fel.

  Ia o gură de aer și emoțiile încep să i se observe pe chip.

   - A fost cel mai bun frate, cel mai bun prieten și cel mai bun iubit pentru cei care l-au cunoscut.

  Elias o privește pe Monica, care avea chipul scăldat în lacrimi.

  - Mașina mea poartă numărul zilei lui de naștere și ziua morți lui, numărul șapte. Azi am creat o fundație care îi va purta numele. Vom da un viitor copiilor care nu au fonduri pentru a-și realiza visele. Eu am avut un vis și l-am obținut cu ajutorul fratelui meu.

  Bărbatului căreia nu îi pasă de nimic, tocmai și-a demonstrat sensibilitatea, trecutul și generozitatea pentru prima dată.

  - Vreau să le mulțumesc tuturor pentru susținere. Echipei pentru munca depusă, lui Thomas pentru că mă suportă, dar mai ales vreau să îi mulțumesc unei persoane care a văzut tot ce este mai bun în mine.

  Elias îmi dedică o privire plină de dragoste.

   - Ea a fost sprijinul meu, iubita mea Marina, este tot ce am mai bun.

  Își termină discursul sub aplauxele tuturor, coborând după scenă, alți urcând să își revendice premiile. O oră mai târziu ceremonia se încheie.

  - Eu o să plec.

  - Așa devreme!

  - Da. Te deranjează dacă îl feliciți pe Elias din partea mea.

  - Sigur, imediat...

  Îl zăresc pe Elias vorbind cu tatăl său privindu-mă dezamăgit.

   - Monica...Elias a pățit ceva.

  - Ceva? Tocmai a câștigat un premiu și te are alături. Eu nu mi-aș face griji.

  - Nu, Monica. Serios. Privește-i. Elias pare supărat pe ceva.

  - Îl urăsc pe omul ăla. Nu îți face griji, posibil ca Elias să îl pună la punct pe tatăl lui.

  Elias se apropie de noi, furios.

  - Marina, pot vorbi cu tine?

  - Sigur, e totul bine?, îl întreb speriată

  - Marina, te rog!

  - Bine!

- Eu voi pleca. Felicitări Elias.

  Elias o ignoră pe Monica și mă trage de mână până la iesire. Respiră profund înainte de-a vorbi.

 
  - Monica, vreau să știu adevărul!

  - Adevărul despre ce?

  - De ce ai venit în noaptea asta?, mă întreabă tensionat.

  - Cum?

  - De ce ești cu mine în noaptea asta?, mă întreabă pierzându-și calmul puțin câte puțin.

  - Pentru că îmi pasă de tine.

  - Sigur cum să nu, spune cu un zâmbet nervos. Ai fi scris un articol despre moartea fratelui meu?

   Nu, nu se poate!

  - Ai fi scris s-au nu? Răspunde la dracu! Credeam în tine. Serios? Tu? Nu credeam că mă vei trăda așa.

  - Lasă-mă să îți explic...

  - Articolul tău împuțit a fost motivul pentru care ai început să ieși cu mine! Presupun că ți-ai blestemat zilele când ai auzit că am făcut publică moartea fratelui meu.

  - De asta ai dat discursul?

  - Reprezentantul meu mi-a spus că cineva va scrie un articol, dar nu știam că tu ești aceea!

  - Tatăl tău ti-a zis asta despre mine.

Mă privește plin de furie. In ochii lui se poate citi doar ură, orice urmă de iubire a dispărut.

  - Zi-mi că nu ai fi scris asta. Zi-mi că nu e adevărat!

  - Ba da, dar nu pentru a-ți strica reputația. Sefa mea ma amenințat că...

  - Nu ți-a păsat deloc de mine?

  - Normal că îmi pasă.

  - Demonstrează!

  - Adică?

  - Că pot avea încredere în tine. Ceva care să demonstreze că nu mă folosești și că îți pasă.

  - Ce vrei să fac? Pe mine nu mă interesează articolul.

  - Nu la asta mă refer, vorbesc despre noi. Am nevoie de ceva definitiv. Spui că îți pasă de mine, nu? Atunci spune-mi că sunt cineva special, că nu a fost totul o farsă, îmi spune cu ochii în lacrimi.

  Îl privesc plângând fără să știu ce să zic s-au să fac.

  - Spune-mi! S-au nu ești în stare?

  Îmi dau seama că vrea să spun că îl iubesc. Cele două cuvinte pe care nu le-am spus niciodată. Il iubesc. Il iubesc atât de mult, dar nu i le pot spune. Vreau să îi spun, dar nu pot. Am spus cele două cuvinte o singură dată și atunci am primit o bătaie de la mama. Nu făcusem nimic greșit, doar că o iubesc și ea m-a bătut.

   - Nu pot!

   - Inteleg! Mersi că ești sinceră.

   - Elias, nu...

   - Oricum nu îmi păsa. Nu te-ai fi putut îndrăgosti de cineva ca mine.

   - Eu sunt cea...

  Elias suspină, lacrimile curgându-i pe obraji.

   - Ști de ce ți-am propus o relație falsă? Pentru că am văzut ceva in tine...Mereu te-am dorit. La început era doar fizic, dar am văzut că ești diferită voiam să te cunosc.

   - Dar după prima noastră noapte ai fugit!

  - Pentru că mi-a fost frică să nu te rănesc. Pentru că am simțit ceva.

  Lacrimile îmi curg pe obraji fără oprire.

  - Atunci, cum de nu îmi poți spune nici  tu?

  - Pentru că eu nu te iubesc!, îmi spune cu ură. Eu am luptat, dar totul sa terminat. Ești o falsă!

  - Elias...!

  Elias se îndepărtează de mine, privindu-mă ca pe ultimul om.

  - Hai să te duc la hotel. Nu poti merge singură la ora asta.

  - Pleacă!

  - Sper să îți găsești bărbatul perfect pentru tine. Adio!