Cine Cade Primul Pierde | Pauza

19. Impuls

                       

 ~Zambetul e curba ce indreapta totul~

 

        Când soneria sună, Tiana aproape zbură pe scări în jos. Se opri chiar în faţa uşii şi îşi umplu plămânii cu aer. Nu înţelegea de unde apăruse valul de entuziasm, dar plutea în el. Îşi netezi cardiganul, îşi dădu o şuviţă răzleață după ureche şi abia când respiraţia îi reveni la normal îndrăzni să pună mâna pe clanţă şi să deschidă uşa.

        Reed stătea în faţa uşii zâmbind larg şi secunde în şir ochii ei rămaseră fixaţi pe zâmbetul lui. Abia când Reed îşi drese glasul Tiana văzu irisul din mâna lui. Dar zâmbetul lui se largi şi mai tare, iar ea aproape se pierdu din nou.

        -E prima noastră întâlnire şi mă gândeam că poate-poate o să vrei să ai o amintire, îi zise el timid şi îi întinse floarea.

        Mâinile lor se atinseră şi Tiana se cutremură. Dar apoi braţele lui se înfăşurară în jurul ei şi blondă realiză prea târziu ce se întâmplă. O săruta. O săruta de parcă ar fi trecut o săptămână, nu o oră de când o sărutase ultima dată. Şi o strângea din braţe de parcă ar fi recâştigat-o dintre morţi. Iar ei nu îi displăcea deloc.

        Când sărutul se sfârşi rămaseră cu frunţile lipite una de celalaltă şi cu respiraţiile alerte împletindu-se.

        -Ştiu că dacă te întreb nu o să vrei, aşa că nu îţi cer părerea, o avertiză el în şoaptă zâmbind spăşit.

        O prinse de mâna şi o trase după el pe scări în sus, până în camera ei. Tiana era încă ameţită după sărut aşa că nu protestă deloc. Nemernicul, ştia ce efect avea asupra ei. Şi îi plăcea la nebunie să profite de asta! Totuşi ce era cu el azi de trebuia să o tragă mereu după el? Nu că i-ar fi displăcut tare, având în vedere că mâna ei se potrivea atât de bine într-a lui.

        Închise uşa în urma lor şi se opri în faţa dulapului. Îi aruncă Tianei un zâmbet ameţitor după care deshise larg uşile dulapului.

        -Ce faci? îl întrebă Tiana trezindu-se în sfârşit la realitate.

        Reed nu-i răspunse însă, ci continuă să scotocească printre hainele ei de parcă ar fi căutat în propriul dulap. De parcă ea n-ar fi fost acolo.

        -Adrian! strigă ea punându-şi mâinile în sold şi dând enervată din picior.

        -Ime- gata!

        Uşa dulapului se închise şi Reed rămase în faţa ei ţinând în mâna un cardigan de culoarea untului de arahide şi o pereche de blugi albaştrii.

        -Parcă ziceai că pot să port ce vreau eu, îi zise ea când înţelese ce voia.

        -N-am voie să mă răzgândesc? îi răspunse şi zâmbetul lui aproape o făcu să cedeze.

        -Ei bine, nu o să mă îmbrac cu alea. Doar nu vrei să ieşim din casă îmbrăcaţi la fel?

        -De ce nu?

        -Vom arăta ca doi idioţi! pufni ea strâmbând din nas.

        -Ei bine, o dată în viaţă trebuie să fii şi idiot. Măcar o dată.

        Tiana îl privi nehotărâtă preţ de câteva secunde după care smulse hainele din mâna lui şi călcând apăsat intră în baie pentru a se schimba. Râsul lui cald o urmă chiar şi după ce uşa se închise, iar căldura îi cuprinse trupul.