Devil's trap

O usa inchisa pentru toti.

-Dar buni nu inteleg ce am facut?

Corpul cainelui zacea pe podea, intr-o balta de sange. Bucata lucioasa de oglinda ce capatase culoarea sangelui, care inca tasnea din gatul bietului animal, statea neclintita semn ca, rana era adanca. Baietelul de patru anisori avea hainele patate fata si mainile la fel, inocenta ii putea fi citita pe chip, insa expresia fetei bunicii lui lasa sa se inteleaga cu totul altceva. Acesta facu un pas spre bunica lui, dar femeia batrana se indeparta.

-De ce fugi de mine buni?

-Monstrule! Monstrule! Fiu al Satanei! Nu te apropia de mine!

-Bunico?

-Nu sunt bunica ta Hubert si nu voi fi niciodata.

Usa subsolului fu deschisa, iar femeia se opri in prag pentru a stinge lumina, isi intoarse capul, doar pentru a mai adauga o ultima fraza.

-Stai aici. Demonii nu sunt oricum obisnuiti cu lumina. Cat voi trai eu, tu nu vei pasi in afara acestui subsol.

Hubert:-Intr-o zi voi iesi afara Betty, nu ma poti tine inchis aici o eternitate.

Un zambet maniac si niste ochi rosi infricosatori, isi facura aparitia pe chipul copilului.

Betty:-Te-am tinut aici, inca de cand te-ai nascut, insa degeaba, credeam ca, te vei indrepta macar acum. Mi s-a acrit. Mama ta a fost exact ca tine, un monstru ce se hranea cu frica oamenilor. Cand te-a nascut si a murit, am fost asa fericita, credeam ca, insfarsit imi voi gasi linistea.

Hubert lua bucata de oglinda din gatul cainelui si isi taie venele la mana stanga. O substanta neagra, vascoasa, se scurse pe cimentul rece ca sufletul micutului, apoi rana se regenera, imediat, fara sa ramana vreo urma, de parca taietura nici nu ar fi existat.

Hubert:-Vezi Betty, nu ai cum sa scapi de mine, nici daca as vrea eu. Esti legata de mine pe veci.

Betty:-Sa nu mai indraznesti sa imi rostesti numele vreodata.

Hubert:-Serios Betty, Betty, Betty, Betty...Sau preferi Bett?

Betty:-Taci! Taci odata!

Ciobul fu infipt in perete, aproape de capul femeii.

Hubert:-A-i grija la limbaj, tarfa batrana. Nimeni nu tipa la mine, Bett.

Femeia speriata, cu lacrimi in ochi, tranti usa luand cu ea si ultima raza de lumina din subsol. Intunericul invalui totul, iar Hubert se aseza intr-un colt, desenand simboluri misterioase, cu sangele cainelui pe peretele, pe care se sprijinea. Ochii copilului prinsera din nou aceeasi nuanta sangerie.

Hubert:-Aveai dreptate, Betty, demonii prefera intunericul.

Baiatul apuca o minge ce se afla langa el si o tranti in stomacul animalului.

Hubert:-Haide, cat mai ai de gand sa faci pe mortul?

Cainele se ridica de jos, iar rana acestuia se vindeca, precum se vindecase cea a lui Hubert. Se aseza langa acesta si il lasa sa-l mangaie dupa urechi.

Cainele:-Cat vom mai sta inchisi aici? A devenit plictisitor sa o speriam pe baba aia proasta. Vreau afara, m-am plictisit!

Hubert:-Rabdare Hans. Curand vom iesi de aici. Mai intai am cateva socoteli de incheiat cu buni a mea.

Hans:-Daca o va speria pe babaca, ma bag si eu.

Hubert:-Speram sa spui asta. Pentru inceput sa ne ocupam de usa.

Hans:-Cea de la subsol sau usa sufletului tau?

Hubert:-Nu fii absurd toti stiu ca, usa sufletului meu nu are clanta sau broasca.

Hans:-Dar vizor?

Hubert:-Nu cred ca, imi permit luxul de a detine asa ceva.