Zâmbete cu suspine

Capitolul 5

Duminică seară, era ora 20:00 iar familia Popescu era la cină. Telefonul lui Elis care se afla lângă fereastră a început să vibreze, sora mai mică fiind mai aproape a apucat telefonul și încerca să citească numele apelantului. Elis intrase în panică, nu știa ce să facă, era posibil ca sora ei mai mică să reușească să citească cu voce tare. Însă salvarea ei a fost un alt telefon care a început să sune. Tatăl fetelor s-a ridicat să răspundă, mama la rândul ei și ea era interesată să știe cine suna la ora aceea, era momentul perfect ca Elis să își recupereze telefonul. L-a apucat din mâinile răsfățate ale surioarei și a răspuns.

Elis: Alo?
Theo: Hey! Theo sunt.
Elis: Theo? Care Theo?
Theo: Of, fata roșcată de miercuri seara din pizeerie
Elis: Ou-ou! Imi amintesc de tine, gata! Ce-i? Staaaai așa.. De unde ai numărul meu de telefon?
Theo: Mâine ne vedem la liceu, am să-ți spun ceva dar nu o voi face în apel la telefon.
Elis: Ok-ok..Unde ne vedem?
Theo: La intrarea profilor, acolo e liber la 7:30-8:00
Elis: Glumești? Asta înseamnă să iau autobuzul de la 6:30 că să ajung la 7:30 acolo.
Theo: Poți să nu te mai vaiți atât? Hai noapte bună, ne auzim!

Apelul se închise, nici nu apucase să spună și ea ceva.
A fost ciudat rău, Elis nu-și mai amintea așa bine fata de miercuri, poate dacă vorbea cu Denis, el i-ar fi spus mai multe detalii.

⏰6:00

Elis se afla cu fața în perna pufoasă și fără să vadă unde lovește cu mâna, a început să dea în noptieră, urma să oprească ceasul. Se ridică din pat și începu să se pregătească pentru școală.
Până își trase blugii și camăsa, până și-a schimbat șosetele, până își perie dinții, până și-a aranjat părul, până s-a și machiat puțin... Într-un final era 6:30 și Elis a ieșit cu ușurința din casă.

7:15 AM
Acum era în fața liceului, văzând că nu e nimeni și fiindu-i somn s-a întins pe o bancă și a ațipit puțin.

Denis: Elis? Elis ești bine? Hei, răspunde! Trezește-te!
Elis își frecă ochii cu mâinile, apoi ii simți mâna lui Denis pe capul ei, deschise ochii mari și se ridică de pe bancă.
Elis: Denis! Cât e ceasul?
Denis: E 7:45
Elis își schimbă expresia feței, într-una îngrijorată.
Denis: Ce este? Unde ai întârziat? De când te știu nu ai venit așa devreme pe aici.
Elis: O fată, trebuia să mă văd cu o fată din liceu. I-am promis că o să fiu la 7:30 aici..

Elis o luase la fugă pentru a ajunge pe cealaltă parte a liceului. În timp ce fugea strigă: Revin, așteaptă-mă!
Denis nu apucase să spună un cuvânt, sau dacă a apucat a fost ignorat. A dat cu piciorul într-o piatră și s-a uitat lung după Elis, parcă el numai era atât de important pentru ea. Și totuși, ea avea dreptul să pună pe cine voia pe primul loc, acum îl deranja și se simțea ciudat.
Elis se opri și se sprijini cu mâinile pe genunchi, de după zidul clădirii ieși fata cea roșcată.

Theo: Ai cam întârziat, așa ești tu de regulă sau?
Elis respiră într-un ritm alert. Elis: Da-da... hiuuu..sunt, sunt aici.
Theo: Ascultă. Noi doua ar trebui să ne cunoaștem mai bine dacă o să lucrăm împreună, corect?

Elis se uita nedumerită la Theo.
Elis: O să lucrăm?
Theo: Ce prostuță esti, da! Spune-le alor tăi că diseară ieși cu prietenii. Te iau eu, doar să-mi dai adresa ta.
Elis: Ok..

Elis nu uitase de planul care urma să-l pună în practică, scoase o bucățică de hârtie din ghiozdan și cu un creion, și notă o adresă falsă, apoi îi întinse bilețelul lui Theo, oferindu-i un zâmbet sincer. Theo apucă hârtia și o lasă să cadă în buzunarul jachetei, o bătu ușor pe Elis pe umăr și se retrase din peisaj.
Elis se întoarse în clasă, și se așeză lângă Denis, se simtea vinovată, însă voia să dea impresia că nu are nimic și că și cum nu ar fi observat, însă Denis nu putea să tacă.

Denis: Elis...te-ai plictisit de mine? Sincer!
Elis își completa tema la matematică, acasă nu avusese timp, dar întrebarea asta a luat-o prin surprindere și se înroșise pe loc, scutură puțin pixul din mână și se uită în jos, apoi și-a făcut curaj să-l privească pe Denis în ochi și-și ridica privirile către acesta.
 Începuse să vorbească, însă se bâlbâia.
Elis: Denis...nu! Ești.. ești cel mai bun prieten al..al meu!
Denis: Prietenii cei mai buni își întrețin relațiile, tu nu faci asta...
Elis: Oh, știu că în ultimele zile am fost prinsă de niște chestii, dar pe cuvânt că nu am uitat de aniversarea noastră de sâmbătă! Facem 10 ani de când ne știm, și promit că mă revanșez cum nu te aștepți atunci!
Denis oferi un zâmbet scurt lui Elis, și reveni la o față tristă. Elis observa fiecare mișcare a acestuia, dar prefera să tacă. Știa că nu voia ca Denis să sufere pentru prietenia lor, dar acum avea atâtea de facut, Denis ar fi înțeles-o ca e ocupată, era familiarizat cu ea. Nu?  Gândea ea.