Zâmbete cu suspine

Capitolul 2

Elis stătea pe scara din fata casei, pe treptele reci si dădea scroll pe instagram, acolo nu era nimic interesant. Apoi a intrat pe facebook, aici sigur era mai rău decât pe instagram, se gândea ea.
Dar ce altceva să facă până venea Denis?
Printre reclamele sponsorizate a văzut o cursa ce avea loc în luna octombrie la munte, asta i-ar fi placut, adora sportul și mai ales dacă avea loc la munte. Dar bugetul nu-i permitea să facă o așa călătorie, era departe de ea... Toate economiile pe care le avea probabil îi ajungeau să își cumpere o bicicleta.
Pierdută în gânduri cum să facă, ajuse și Denis lângă ea. Stătea sprijinit de balustrada scărilor

Denis: Hei!
Elis: Hei Denis!

Denis: Mergem unde?

Elis: Mă gândeam la o pizza

Denis: Bun, plătesc eu.

Elis: Ce? De ce? Am bani!

Denis: Știu, dar nu știi să gândești
fără să vorbești cu voce tare
Te-am auzit, ai nevoie de bani

Elis: Haha, ignora-mă
Ști bine, azi spun ceva
Mâine nu mă recunosc
Și mă contrazic

Denis: Știu.

Elis:Începi să mă
sperii băiatule
Tine-ti banii (râde)

Strada era goală, doar cei doi o băntuiau și chicoteau. Era ora 18:00..Și odată cu anotimpul rece, la ora asta începea să se întunece. Au ajuns la pizzerie.Au luat o masa, timp în care au mâncat si au vorbit despre proiectul de la biologie.O fată pistruiată și roșcată, scundă și îmbrăcată în negru, cu niște cizme lungi și de piele s-a apropiat de cei doi când se pregăteau să plece.Denis și-a mutat rapid privirile către Elis făcându-i semn să plece mai repede, până nu începe o discuție.Elis însă nu l-a observat pe Denis, era preocupată să răspundă la un mesaj ce-l primise cu cateva secunde în urmă.Fata roscată si pistruiata, s-a oprit langă cei doi, le-a întins o tigară în timp ce schița un zambet într-o parte a gurii.
Serviți? Sunteți singurii pe aici, obișnuiesc să fac cinste
Denis: Nu... Noi nu fumăm, mersi.
Elis lăsă telefonul în geacă, și privi nedumerită în jurul ei, nu a durat mult și a observat fata nouă din peisaj.I-a intins mana, și a strans-o prietenește cu un zâmbet.
Elis: Hei, bună! Elis sunt, tu?
Theo: Eu sunt Theo, am venit cu gașca să vedem ce copii prindem treji la ora asta.
Elis se simți preț de câteva secunde mică pe lângă Theo, și totuși ea trebuia să fie mai matură, și era și mai înaltă decât ea. Încerca să dea un răspuns cât mai repede, și să pară că nu o afectează vorbele lui Theo.
Elis: Daaa... Nici noi nu am văzut copii, dar oricum avem de mers până acasă și nu am luat mașina.
Acum Elis, încerca să dea o impresie bună, mai exact că folosește mașina, dar clar era vorba de mama ei care obișnuia să-i plimbe prin oraș.Theo trase un fum din tigară în timp ce o asculta pe Elis cu atenție, fumul îl dădea afară spre Denis, care era alergic.Discuția celor două nu a mai durat mult, pentru că Denis a început să facă crize de tuse. Theo văzându-l a bufnit în râs și făcea misto de el. Însă Elis revenise cu picioarele pe pământ, își scutură privirile și se îndepărta cu Denis din locația respectivă.
Elis: Scuze... nu mi-am dat seama că ești alergic.
Denis: Trebuia să plecăm de când am spus (tuse tuse)
Elis: Oh.. Chiar îmi pare rău, trebuia să răspund la un mesaj.
Denis: A fost o seară neobișnuită pentru mine (tuse tuse) Dar ce era cu mesajul ăla? (tuse tuse)
Elis îl bătu în spate pe Denis cu două palme tari, pentru al face să se oprească din tușit, însă i le dăduse cam tare.
Elis: Ups. Ești bine?
Denis își potrivi ochelarii care se strămbaseră în urma loviturilor pe spate.
Denis: Da-da e mai bine!
Elis: Ce fain ești Denis, eu sunt o aiurită.. Nici măcar nu era un mesaj important, era o cerere de mesaj.