Gimnaziu. Cea mai provocatoare și grea perioadă din viața unui adolescent în devenire. Încerci să-ți găsești locul, să nu ajungi vânat, ci să-i vânezi. Să vânezi fericirea altora, pentru că tu singur nu ți-o poți crea. E perioada care te poate distruge cel mai tare, doar că să poți aduna tu după aceea bucățile și să le aranjezi în cel mai frumos mod posibil.
Dar ea picat victimă, mai ales pentru că el ajunsese să fie cel care îi crea cel mai mult rău. O să o ajute asta pe ea în viitor, chiar dacă acum nu pare că se află în cea mai fericită poziție
S-a distanțat ușor de ea, pentru că ea nu reprezenta nimic special pentru noul lui grup de prieteni, în care trebuia să se afirme într-un mod sau altul. Așa că a ales ceea ce, pentru mintea lui de copil de unsprezece ani, părea cea mai logică și bună variantă. A ajuns să se transforme. Nu mai era cel care o proteja, a devenit chiar el unul dintre aceea de care ea se temea.
Nu mai erau o echipă. Ea s-a aventurat în școală din ce în ce mai mult, voia să uite și să aibă de lucru. El s-a aventurat în orice altceva ce nu ținea de ea. Stăteau gard în gard, dar pentru ea părea ca și cum el s-a mutat la celălalt capăt al lumii. Îl vedea rar, dar și când îl vedea, nu mai era aceeași persoană de care ea se îndrăgostise.
Poate e mult spus dragoste pentru vârsta ei, poate era doar un sâmbure a ceea ce urma să se transforme, dar pentru ea comportamentul lui a reprezentat cea mai mare trădare.
CITEȘTI
CPP
Short StoryÎmpreună au trecut prin multe. Ideea e să nu uite ceea ce contează cu adevărat şi să își aducă aminte cele mai neînsemnate lucruri. Aşa funcționează unii oameni. Au fost mereu acolo unul pentru altul, indiferent de probleme. Până când unul dintre e...