4. Cicatricea.

16 5 1
                                    


Prima zi de grădiniță. Erau doar două în acel oraș și a fost o alegere ușoară pentru mame. I-au dus la aceeași grădiniță pe amândoi. Când au ajuns acolo erau speriate de cât de greu se despărțeau anumiți copii de mamele lor, ca să intre în clase. Își imaginau că lor o să le fie și mai greu. Educatoare a ieșit din clasa și s-a prezentat celor doua mame și  copiilor acestora. Copiii au plăcut-o din prima și mai să fugă în clasă fără să le mai spună ceva părinților.

Au trecut săptămâni, luni până la următorul eveniment. Unul din ei, în timp ce se juca prin curtea grădiniței, s-a împiedicat de bordură și a picat pe asfaltul aleii. Și-a spart capul în dreptul frunții. I-a rămas semn, ca să își aducă mereu aminte ce împiedicată era.

Dar nu o deranja, pentru că lui îi plăcea să râdă de ea pe seama asta, iar ei îi plăcea să îi vadă zâmbetul, să îi asculte glumele. Îi făcea plăcere să știe că ea este motivul din spatele zâmbetului acestuia. O, dar câte zâmbete n-au urmat. Mai ales când el a văzut-o pentru prima dată cu un pansament uriaș pe mijlocul frunții, care încerca să ascundă rana. Cu toate astea, acea cicatrice urma să devină partea preferată a lui. După ce s-a vindecat rana, a pupat-o drăgăstos pe frunte pe fetiță, parcă încercând să-și ceară scuze pentru toate glumele făcute de el. Ea nu putea decât să se bucure de atenția lui. În acel moment, una dintre mame a început să zâmbească cunoscător din ușa camerei, parcă văzând deja viitorul  celor doi. Nu i-a spus nimic celeilalte. Voia să păstreze surpriza cât de mult putea.

Știa ce urma să se întâmple din momentul în care a observat că el nu le permitea celorlalți să facă glume pe seama ei. Doar el avea dreptul la așa ceva. 

CPPUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum