CPP

13. Uneori cazi prea tare...

Au fost momente în viața ei pe care le-a trăit pe pielea sa, ea fusese personajul principal, dar nu păreau reale. Erau momentele atât de inedite, încât simțea nevoia să scoată telefonul pentru a face o poză drept amintire. Ca să fie sigură că e real ceea ce s-a întâmplat, că a fost acolo și nu a fost doar un vis intens pe care ulterior să-l confunde cu realitatea. Și erau momente fericite, atât de puternic simțea tot încât părea că e la un pas să explodeze. Parcă uita de ce era în jurul ei și de problemele cu care se confrunta și era liberă. Dar emoțiile mult prea puternice vin mereu în pereche, iar sentimentul de fericire pură, care parcă îi modela viața în bine, vine acompaniat de groaza unei sorți ce se poate încheia mult prea repede. Ambele sentimente le-a trăit atât de puternic, încât nu păreau reale. Dar amândouă erau cât se poate de reale.

Stând pe veranda casei, cu rezultatele analizelor în mână, se simțea de parcă sufletul ei a decis că oricum nu mai are ce să facă în corpul ei. Urma să moară mai devreme decât se aștepta, deși avea șanse mari să trăiască mult și bine. Dar mereu a preferat pesimismul în favoarea optimismului, pentru că măcar așa putea avea o surpriză frumoasă la final. „Putea" fiind cuvântul magic.

Privea în gol spre foaia cu rezultatele analizelor până în punctul în care totul devenise o amestecătură de cifre și litere, ce parcă alergau prin fața ei. Se afla în cel mai mare punct de cotitură din viața ei, nu știa în ce direcție să alerge. Se simțea ca într-o cursă cu obstacole, doar că parcă era legată la ochi și impactul era inevitabil...

Așa fusese și pentru tatăl ei în urmă cu doisprezece ani. Doar că acesta nu încerca să ajungă decât către bradul împodobit pentru a putea pune cadourile copiilor unde trebuie. Ceea ce a înțeles prea târziu însă este că cei mici își doreau tare mult să îl cunoască pe Moș Crăciun și au întocmit un plan elaborat pentru a îl prinde în capcană. Tatăl ei a luat alegerea neînțeleaptă de a nu aprinde luminile din casă, confruntându-se astfel cu o cursă cu obstacole de toată frumusețea, fără abilitatea de a vedea în fața lui.

A reuși să scape ieftin, cu o gleznă aproape luxată și o durere groaznică de cap, cauzată de o căzătură de toată frumusețea. Mama ei încă mai primește amenințări din partea soțului că va parcurge și ea aceeași cursă cu obstacole dacă nu va înceta să povestească pățania cu fiecare ocazie pe care o prinde...

O bufnește brusc râsul când își amintește de toată povestea, mai ales având în minte fața tatălui ei de a doua zi, când abia se putea mișca și încă avea prin păr rămășițele traseului cu obstacole. Dar din râs o dă în plâns, fiind incapabilă să se mai gândească la un scenariu fericit. Era pe moarte, a trăit prea puțin, iar zilele rămase sunt prea puține pentru ca aceasta să vrea să le numere.