CPP

11. Are gust de libertate.

Și chiar când credea că reușise să se pună pe picioare și că mai bine nici că se putea, viața i-a demonstrat că este mereu loc de mai bine. Precum un bulgăre de zăpadă ce continua să crească, reușea să se dezvolte mai mult și pe plan social, integrându-se foarte bine în grupul prietenei sale. Prima întâlnire fusese definiția ciudatului și penibilului pentru ea, care prefera mai întâi să observe și mai apoi să vorbească. Deci petrecuse cu ei, râdea la glumele făcute, dar parcă o trăgea ceva înapoi de fiecare dată când se putea strecura în conversație. De frica de a nu spune ceva greșit, ajunsese să nu scoată mai mult de 5 cuvinte toată seara.

Putea să bage mâna în foc, că după acea seară nici măcar prietenă ei nu o va mai căuta, căci nu va vrea să mai fie iar asociată cu una care abia reușise să salute și să își spună numele. Fusese un grup mare pentru ea, dar nu considera că scuza asta o să fie suficient de mare pentru a acoperi toată seara. Dar prietena ei nu a renunțat la ea și au continuat să iasă inclusiv cu grupul ei care a devenit ușor al lor, fiind primul semn ce prevestea că vacanța de vară ce urma să vină avea să fie una plină de amintiri frumoase. Merita până la urmă asta, următorul an terminând liceul, fiind poate chiar cel mai dificil an al ei de până acum.

Își făcuseră planuri cu luni înainte, pentru că nu intenționau să lase ultima vacanță împreună să treacă pe lângă ei. Cu multe vise și puțini bani au reușit să își planifice vacanța cum nici nu se așteptau. Părinții ei nici că au putut să comenteze, o vedeau din nou fericită după prea mult timp și nu puteau să-i răpească asta. Dar în planurile lor se mai strecura cineva, pe care ea nu avusese ocazia să îl întâlnească și nici prin cele mai îndrăznețe vise ale ei referitoare la ce avea să se întâmple băiatul asta nu avea un astfel de impact asupra ei.

Dar, când erau amândoi pe plaja, în toiul nopții, stând pe două șezlonguri ale unei plaje private, cu briza prea răcoroasă a mării răsfirându-le părul, se simțea de parcă doar ei doi mai erau pe planetă. A căzut mult prea ușor pentru el, dar nici că regreta. I-a povestit totul din prima, i-a spus la ce să se aștepte sau nu din partea ei, iar el a acceptat-o cu tot ce dorea ea să ofere. Și chiar în acel moment, stând amândoi pe plajă, el uitându-se la ea de parcă încerca să-și dea seama cum să-i fure zâmbetul și să îl păstreze doar pentru el, ea se simțea împlinită. Era pentru prima data în viața ei când chiar simțea că alături de el putea avea absolut tot ce își dorea mai mult pe lume, chiar dar nu îndrăznea nici măcar să se roage pentru acele vise.

Pentru mult prea mult timp a simțit că nu merită mai mult decât are. Dar în acele momente simțea că nici măcar cerul nu mai era o limită, se simțea puternică alături de el, curajoasă chiar. Iar în momentele în care alergau amândoi pe plaja pustie, încercând să scape de paznicul ce încerca să îi alunge pe tinerii îndrăgostiți de pe proprietatea privată, ea s-a simțit pentru prima oară în viața ei liberă. Abia respirând și cu zâmbetele largi pe buze au reușit să scape de paznic, ajungând pe o plajă goală, unde nu avea cine să-i alunge. Au stat pe nisipul rece cu ultima sticlă de bere rămasă între ei și-au vorbit până a răsărit soarele.

Căci uite așa se simțea adolescența cel mai bine: cu pielea arsă de soare, cu părul uscat de la atâta apă sărată, cu un bilet de tren dus-întors și un cort mult prea puțin încăpător. Cu nopți nedormite, cearcăne adânci, o companie mai mult decât plăcută și dorințe aruncate în valurile spumoase ale mării, când luna încă păzește cerul, iar soarele este de negăsit. Așa se simțea libertatea ei și deși știa prea bine că așa ceva e imposibil, nu s-a putut abține să nu dorească să rămână pe vecie acolo, doar ei doi, pierduți de restul lumii. În mica ei părticică din paradis.