Moștenirea lui Andrei - Epilogul gardianului

2 - Inițierea

Am vizitat-o zilnic pe Kiki, simțeam că trebuie să fiu lângă ea, să o pregătesc pentru ce urma... Din păcate am fost în permanență însoțit de către cineva, studenți, asistente, interni... Așa că nu am mai putut vorbi cu ea așa cum îmi doream, liber...

Dar vineri, înainte de a mă întâlni cu Pătrașcu, m-am strecurat la ea și pentru că nu voiam să o vizitez cu mâna goală, mi-a trecut prin minte să iau o carte audio cadou, oricum audiase vreo 2 de când era internată.

Dormea și m-am fâstâcit, nu știam dacă să o trezesc sau nu... Trebuia să îi las doar cartea și să plec... Și așa am făcut. Am scris doar un scurt mesaj, știam că o asistentă o să i-l citească.

" Timpul trece mai ușor așa ... Dacă te plictisești sună-mă, sunt maestru la povești de adormit copiii..."
Cercetașul

I-am scris și numărul de telefon.... nu știu exact de ce, dar am vrut să fac asta, dar i-am dat numărul personal, cel pe care îl cunoșteau doar cei apropiați.

I-am lăsat cartea pe noptieră și i-am dat o șuviță de pe frunte... Am privit-o câteva secunde în liniște. Era foarte frumoasă, iar eu mă mințeam că asta este tot... Eram atras de ea iar asta era periculos... pentru că nu știam dacă va supraviețui operației.

Am ieșit fără să fiu văzut și am plecat spre Pătrașcu, să îi prezint cazul. În sala de conferințe nu erau doar el și anestezistul, ci erau și alți colegi de ai lui, profesori și specialiști.

M-a cuprins panica pe moment dar apoi am respirat adânc și am început să le expun la ce mă gândisem. Din când în când mă întrerupeau și apoi îmi puneau întrebări. După ce am terminat nu mi-au spus nimic, m-au invitat afară ca să discute ceva.

Îi vedeam că se certau parcă, dar nu auzeam ce spun. După vreo jumătate de oră sunt chemat înapoi și mi se cere să detaliez pas cu pas operația. Sunt uimit și încep totuși să descriu procedura pas cu pas, amănunt cu amănunt, răspund la unele întrebări și continui....

Nu știu exact cât a durat totul dar la final eram epuizat.

Am ieșit pe hol și mi-am luat apă de la tonomat apoi am așteptat. Pătrașcu m-a trimis acasă să mă odihnesc și m-a pus să jur că o fac și că nu beau. M-am gândit că am șansa de a intra în sala de operație și am ascultat întocmai.

Am plecat acasă, am mâncat ceva ușor și m-am așezat în pat. Telefonul a zbârnâit și am văzut că am un mesaj vocal pe whatsapp.

Inima mi-a tresărit când mi-am dat seama cine este: Kiki! O sun imediat....

- Mulțumesc pentru cadou, îmi place...

-Mă bucur... Îmi spui când vrei să îți aduc alta, am o librărie în drum spre spital.

-Ok... E bine de știut.

-Te-ai odihnit?

-Destul... Mike?....

-Da...?

-Mi-e teamă... pentru prima oară...

-Va fi bine... Pătrașcu e bun... la dracu, omul e un zeu în ceea ce face...

-........

Văd că ezită.

-Hei... nu te stresa... odihnește-te, te rog.