Moștenirea lui Andrei - Epilogul gardianului

14 - Nefes*

Nefes - suflare (turcă)

Respiră greu și se retrage un pas în spate, până când ajunge la perete și se lasă în jos, dar ochii privesc în același loc...

-Unchiule! sar eu. Ce e?

Mă apropii de el și mă uit în cameră. Un bărbat care seamănă leit cu bunicul stă în mijlocul camerei și privește spre unchiul meu la fel de uimit.

-Andu? spuse bărbatul cu lacrimi în ochi.

-Ce...? De unde... cci...ine ești? Am înnebunit? se lăsă Andu pradă disperării.

-Nu... răspunse bărbatul.... Eu... te caut de mult...

-Cine ești? întreb eu.

-Mă cheamă Valentin... Valentin Sarca... dar...

-Sarca? Ești ...

-Sunt de fapt fiul Lorenei...  și al lui Andrei Militaru...

Andu înlemni.  Eu am rămas tâmpit lângă ei și îi priveam șocat.

********

-Cum este posibil? Tata mi-a spus că Lorena a pierdut copilul! strigă Andu.

-A mințit pentru că nu a vrut să îl lege de ea....S-a întâmplat după ce a fugit de la nuntă. Apoi i-a fost teamă să îi mai spună de teamă că nu o va mai crede, deja pierduse un copil. Apoi Larisa a apărut în viața lui și nu a mai spus nimănui.

-Dumnezeule mare!

-Unde este Lale? îl întreb pe Valentin, încă uimit de asemănarea dintre el și bunicul.

-Este la Constanța, sora mea a înnebunit când a aflat că fiica celui care i-a ucis tatăl este chiar în mâinile ei. Este însetată de răzbunare, nu are limite.

-Dumnezeule mare, a fost atât de aproape de mine... spun eu amintindu-mi de vocea care mă striga în noapte.

-Trebuie să o salvăm, trebuie să o scoatem de acolo!

-Dar tu ce cauți aici? întreabă Andu. Asta este casa părinților mei...

-Vin aici în fiecare an... spuse el lăsând privirea în jos. Ceea ce a făcut Alexandru a fost oribil, nimeni nu a făcut nimic împotriva lui, mă refer din familia noastră... Vin și... sper să găsesc iertarea...

-Semeni leit cu bunicul, știai asta?

-Da... Mama a înnebunit când și-a dat seama că încep să semăn cu el din ce în ce mai mult... Am stat mult timp în umbră, mama și-a refăcut viața dar a continuat să mă ascundă. Nici unchiul Marius nu a știut de existența mea, până acum vreo 20 de ani. Era să facă stop cardiac când m-a văzut...

-Mă simt ciudat... privindu-te... spuse Andu.

-Și eu... Mama mi-a povestit atâtea despre tine, adormeam visând că suntem împreună, te jucai cu mine... Ai devenit eroul meu imaginar.

Andu zâmbi. Apoi cei doi s-au privit și după ce le-a mai trecut șocul am ajuns la concluzia că trebuie să acționăm cât mai repede ca să o scoatem pe Lale din mâinile femeii ăleia.

Ne-am urcat în mașină toți trei și am plecat spre Constanța, așa cum ne-a spus Valentin. Între timp eu îi scriam mesaje Alexandrei, povestindu-i ce se întâmplă. Îmi era dor de ea, voiam să îi povestesc cam tot ce era pe aici și asta era singura metodă prin care nu atrăgeam atenția, nici măcar asupra ei...

Andu era uimit, dar sincer și eu aș fi dacă după mai bine de 50 de ani aș afla că am un frate...

Oficial, am ajuns la concluzia că familia noastră nu a fost una normală, deloc.